Cărţi publicate de Liliana Stan

Pagină personală

2022

Manual de psihologie clinică

Volumul II. Intervenţie, cercetare, interdisciplinaritate şi etică

Al doilea volum al Manualului de psihologie clinică reunește o multitudine de teme clasice (de pildă, etapele intervenției clinice) și moderne (cum ar fi psihologia clinică socială), oferind publicului o imagine de ansamblu a disciplinei. Sunt trasate coordonatele generale pe care practicianul trebuie să le urmeze în aria activităților sale, de la modalitatea în care se realizează o intervenție și metodele folosite în cadrul cercetării la principiile etice cărora le este subordonată profesia. Sunt aduse în discuție, de asemenea, relația psihologiei clinice cu alte domenii (consiliere genetică, spiritualitate, mindfulness) și conceptul de psihologie a stilului de viață, fiind explicați factorii care ne influențează, printre altele, alegerile și comportamentul alimentar.

„O lucrare cu anvergură academică și profesională de top, acoperind comprehensiv, prin tematici diverse, reunite în două volume, domeniul psihologiei clinice. Pot să spun că volumele sunt și vor rămâne de referință în domeniu în țară pentru mult timp, astfel că nu trebuie să lipsească din bibliografia studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor și practicienilor în domeniu.” (Daniel David)


Autori capitole

• Ştefan BONCU • Simona BUTNARU • Octav Sorin CANDEL • Ciprian CEOBANU • Irina CRUMPEI-TANASĂ • Mihai CURELARU • Versavia CURELARU • Ion DAFINOIU • Cătălin DÎRŢU • Georgeta DIAC • Loredana DIACONU-GHERASIM • Cătălin DÎRŢU • Ovidiu GAVRILOVICI • Roxana GHIAŢĂU • Alois GHERGUŢ • Adina KARNER-HUŢULEAC • Cornelia MĂIREAN • Andrei-LUCIAN MARIAN • Daniela MUNTELE HENDREŞ • Bogdan Constantin NECULAU • Oara PRUNDEANU • Liliana STAN • Maria Nicoleta TURLIUC • Ana-Maria ŢEPORDEI • Daniela Victoria ZAHARIA • Alexandra Simona ZANCU

2016

Educaţia timpurie

Probleme şi soluţii

Copilaria timpurie, intervalul de la nastere si pina la implinirea virstei de 6-7 ani, reprezinta cea mai importanta perioada din viata copiilor. Acum dezvoltarea lor este foarte rapida, iar deficientele de invatare si cele psihocomportamentale pot fi mai usor depistate si remediate. Plecind de la aceste premise, autorii prezinta principalele repere ale educatiei timpurii, mijloacele educative, provocarile actuale si posibile solutii, precum si aspecte legate de activitatea cadrelor didactice. Solutiile propuse au drept scop o dezvoltare intelectuala si sociala armonioasa a copiilor, obtinerea unor performante scolare superioare, scaderea ratei esecului scolar si a abandonului. Volumul pune la dispozitia studentilor de la facultatile de stiinte ale educatiei, psihologie sau asistenta sociala si practicienilor din aceste domenii rezultatele celor mai recente cercetari, precum si noi directii de analiza.


Autori capitole

• Simona BUTNARU • Ciprian CEOBANU • Carmen - Mihaela CREŢU • Irina CRUMPEI • Constantin CUCOŞ • Versavia CURELARU • Georgeta DIAC • Loredana DIACONU-GHERASIM • Cătălin DÎRŢU • Violeta ENEA • Ovidiu GAVRILOVICI • Roxana GHIAŢĂU • Cornelia MĂIREAN • Andrei MARIAN • Gianina MASSARI • Mariana MOMANU • Daniela MUNTELE • Cristina NEAMŢU • Octavian ONICI • Constantin PETROVICI • Nicoleta POPA • Nicoleta ROGOZ • Dorina SĂLĂVĂSTRU • Elena SEGHEDIN • Camelia SOPONARU • Liliana STAN • Ana-Maria ŢEPORDEI • Maria Nicoleta TURLIUC

2016

Creativitatea

Perspective psiho-pedagogice, vol. II

Volumul este realizat prin contribuţia unor autori, printre care şi prof. univ. dr. Liliana STAN (capitolul „Amenajarea spaţiilor educative pentru copiii mici – provocare pentru creativitatea profesorului„), conf. univ. dr. Angelica HOBJILĂ (capitolul „Relaţia creativitate – sincretismul artelor în procesul educativ”), lect. univ. dr. Nicoleta ROGOZ (capitolul „Practici curriculare pentru dezvoltarea creativității la preșcolari și la școlarii din învățământul primar„),


Autori capitole

• Angelica HOBJILĂ • Nicoleta ROGOZ • Liliana STAN • Carmen - Mihaela CREŢU

2014

Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici

 

Pedagogia prescolaritatii si scolaritatii mici constituie un instrument de lucru util cadrelor didactice care desfasoara activitati cu copiii de virsta mica, studentilor aflati in curs de profesionalizare in domeniu, profesorilor din universitati implicati in formarea viitorilor specialisti din gradinite si scoli primare, precum si decidentilor din domeniul politicilor educationale. Volumul analizeaza actualul context socioeducational de modelare a personalitatii copiilor, prezinta principiile activitatii pedagogice desfasurate cu copiii de virsta mica si evidentiaza specificul componentelor curriculumului invatamintului prescolar si primar (finalitatile si continuturile formarii, metodologia didactica, cu accent pe metodele de comunicare, evaluarea didactica). Materialul include si valoroase instrumente practice: fise de observatie a copilului si a grupului de copii, proiecte didactice.

2009

Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice

Ediţia a III-a

Actualizata in conformitate cu noua tematica pentru perfectionarea cadrelor didactice, editia a treia a Psihopedagogiei pentru examenele de definitivare si grade didactice contine douazeci si sapte de capitole ce trateaza subiecte precum calitatea in educatie, educatia in societatea moderna, perspectiva epistemologica asupra pedagogiei si curriculumului scolar, succesul si insuccesul scolar sau educatia pentru diversitate culturala. Fiecare capitol este conceput intr-o maniera interactiva si include teme si intrebari care evidentiaza aspectele esentiale ale problematicii abordate. Lucrarea este un suport indispensabil profesorilor atit in pregatirea pentru examenele de definitivare si grade didactice, cit si in elaborarea lectiilor, intocmirea unor materiale didactice sau a unor referate de specialitate.

2008

Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice

Ediţia a II-a revăzută şi adăugită

Actualizată în conformitate cu noua tematică pentru perfecţionarea cadrelor didactice, editia a doua a Psihopedagogiei pentru examenele de definitivare si grade didactice contine douazeci si cinci de capitole ce trateaza subiecte precum calitatea in educatie, educatia in societatea moderna, perspectiva epistemologica asupra pedagogiei si curriculumului scolar, succesul si insuccesul scolar sau educatia pentru diversitatea culturala. Fiecare capitol este conceput intr-o maniera interactiva si include teme si intrebari care evidentiaza aspectele esentiale ale problematicii abordate. Lucrarea este un suport indispensabil profesorilor atit in pregatirea pentru examenele de definitivare si grade didactice, cit si in pregatirea lectiilor, intocmirea unor materiale didactice sau a unor referate de specialitate.

Titlu: Fundamente ale succesului educaţional
Autor: Liliana Stan
Editura: Fundaţiei AXIS
Anul apariţiei: 2004

Descriere:
Succesul face parte din categoria valorilor capabile să reţină atenţia atunci când se materializează propriu-zis, dar nu mai puţin în situaţia în care lipseşte, caz în care se instituie eşecul. În acţiunea educativă (deşi faptul este valabil pentru toate tipurile de acţiune), interesul pentru eşec se explică, de fapt, prin dorinţa de a-l evita, de a nu-i permite configurarea, respectiv prin intenţia de a facilita reuşita pentru toate categoriile de persoane angrenate în formare. În interiorul universului nelimitat al înnoirilor din sfera de manifestare a educatului şi educatorului, aceştia devin sau, în orice caz, îşi propun devenirea, dar, este semnificativ de reţinut, se vizează constant devenirea întru succes şi nu întru eşec; succesul este reprezentat ca sinteză a binelui, adevărului şi frumosului.

Titlu: Elemente de didactica geografiei
Autori: Liliana Stan (coordonator), ….
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2003

Descriere:
Schimbarile survenite in ultimul timp in invatamint, in general, si in predarea disciplinei de geografie, in special, au facut necesara aceasta lucrare, un ghid practic pentru orice profesor de specialitate. Schimbari din programa scolara, planuri de invatamint, programarea orientativa a lectiilor, exercitii de evaluare, sfaturi pentru profesorii de geografie si un mic dictionar de termeni psihopedagogici – nimic nu-i este de prisos profesorului de la catedra, fie acesta incepator, fie cu ani de experienta in spate.

Titlu: Problema idealului. Perspective moral-pedagogice
Autor: Liliana Stan
Editura: Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
Anul apariţiei: 2003

Descriere:
Mai limpede decât în urmă cu căţiva ani se poate constata acum ce catastrofe latente sau manifestate au fost generate de deformarea şi falsificarea idealurilor. Folosirea abuzivă a idealurilor, faţă de care mai ales oamenii tineri şi receptivi, a fost dintotdeauna apanajul unor demagogi şi dicatatori influenţi care, apelând la cele mai înalte idealuri, nu au făcut altceva decât să le distrugă. […] Nu există pericol mai mare decât acela acela de a distruge valori, cum sunt omenia ori iubirea aproapelui, acţionând chiar în numele acestora. Wolfgang Kraus

Titlu: Educaţie şi valori. Valori educaţionale româneşti în context european
Autor: Liliana Stan (coordonator)
Editura: Spiru Haret
Anul apariţiei: 1997

Descriere:
Lucrarea cuprinde câteva studii filosofice, pedagogice, sociologice, psihologice şi didactice despre un referenţial tematic de actualitate perenă: problema valorilor. Constituind substanţa culturii, valorile nu-şi schimbă esenţa, dar îşi modifică poziţiile neâncetat, structurând ierarhii inedite în diverse contexte şi în modalităţi inefabile. Dinamica scărilor valorice devine obiect de investigaţie multidisciplinară şi constituie materie încorporată educaţional. Provocările lumii actuale sunt receptate în ultimă instanţă ca provocări valorice.

Titlu: Ghidul tânărului profesor
Autor: Liliana Stan, Adina Andrei
Editura: Spiru Haret
Anul apariţiei: 1997

Descriere:

Concepută ca ghid al tânărului profesor, cartea inventariază răspunsurile esenţiale ce se pot formula pe marginea problemelor cel mai des întâlnite în activitatea curentă şcolară şi extraşcolară a cadrului didactic. Evidenţierea unor instrumente de utilitate practică reprezintă pretextul provocării reflecţiei educatorilor cu puţină experienţă în legătură cu noile contexte ale formării copiilor şi tinerilor. Cartea îi sugerează tânărului profesor să mediteze asupra faptului că şcoala este a elevilor şi menirea actuală a acesteia implică formarea pentru autoformare. În condiţiile instituirii unui învăţământ pentru toţi, şcoala trebuie să se adreseze fiecăruia şi, mai cu seamă, trebuie să-şi fundamenteze oferta curriculară din punct de vedere pedagogic, sociologic, psihologic şi moral-deontologic.

Pagină personală