Sari la conținut

CAZARE – an universitar 2019-2020

  1. Studenţii, masteranzii şi doctoranzii, care solicită obţinerea unui loc de cazare în căminele universităţii pentru anul universitar 2019/2020, se vor înscrie pe tabelele de precazare ce se află la şefii de an, până la data de 31 mai 2019.

 Conform art. 36 din Regulamentul de cazare (din cadrul Regulamentului serviciilor pentru studenţi ): «studenţii care nu completează tabelul de cazare, se consideră din oficiu, că nu solicită un loc în căminele studenţeşti». 

  1. Studenţii care solicită cazare pe criterii medicale, sociale sau alte criterii (inclusiv caz surori sau soră/frate) şi studenţii familişti se vor înscrie pe tabele, dar îşi vor depune şi dosare, după cum urmează :
    • dosarele pentru cazare pe criterii medicale, sociale sau alte criterii (inclusiv caz surori sau soră/frate) (art. 14 şi art. 24 din regulamentul de cazare) se vor depune la cam D 207, corp D, parter, în perioada   6 mai-31 mai 2019, între orele 10.00-12.00;
    • dosarele pentru studenţii familişti se vor depune la Direcţia Servicii Sociale Studenţeşti (DSSS) (căminul C12 – complex studenţesc Codrescu cam 5 – parter) în perioada 6 mai–25 iunie 2019, art. 37 din regulamentul de cazare.

Lista actelor pentru fiecare categorie de dosar se găseşte pe site-ul facultăţii şi la avizierul facultăţii.

Regulamentul de cazare poate fi consultat la dând clic aici.

Etichete:
Sari la conținut