Intrarea principală
Începutul învăţământului universitar de psihologie la Iaşi este anterior înfiinţării Universităţii „Al. I. Cuza”. Psihologia figura printre disciplinele filosofice predate la Academia Mihăileană şi la Seminarul de la Socola. Odată cu înfiinţarea Universităţii în 1860, primele cursuri universitare de psihologie şi pedagogie (didactică) au fost ţinute de Simion Bărnuţiu. Munca sa va fi continuată de Titu Maiorescu, care va ţine două cicluri de prelegeri sub titlul Cercetări psihologice.
Catedra de pedagogie, înfiinţată după 1878, a fost ocupată mai întâi de Constantin Dimitrescu-Iaşi (1878 – 1885) iar apoi, pentru o perioadă mai lungă de timp, de unul dintre marile nume ale ştiinţelor educaţiei din România, I. Găvănescu (între 1888-1932). Acesta a fost urmat de Ştefan Bârsănescu, între 1895 – 1965.
Curtea interioară
La sfârşitul secolului al XIX – lea catedra de psihologie a Universităţii „Al. I. Cuza” a fost ocupată de Constantin Leonardescu, dar dezvoltarea principală a învăţământului universitar ieşean de psihologie este legată de numele lui Mihai Ralea şi Vasile Pavelcu. O atenţie specială o merită Eduard Gruber, doctor în psihologie la Wundt, care a înfiinţat la Iaşi primul laborator de psihologie experimentală din ţară în 1893.
În perioada postbelică, comunistă, învăţământul universitar de psihologie a avut de suferit, fiind considerat „retrograd”, „inutil” sau chiar „subversiv”, ajungându-se chiar la desfiinţarea secţiilor cu profil psihologic pentru o perioadă de circa 20 ani. În tot acest timp, cadrele didactice ale catedrelor de psihologie şi de pedagogie au reuşit să menţină la un nivel ridicat activitatea lor didactică şi de cercetare ştiinţifică. (Re)înfiinţarea în cadrul facultăţii de Filosofie a secţiilor de psihologie şi pedagogie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi după revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 apare ca un act de dreptate. Puţin surprinzător, chiar şi pentru cei mai fervenţi susţinători, aceste profiluri au cunoscut un succes enorm în rândul tinerilor (la concursul de admitere în facultate s-a ajuns la o concurenţa de 20 de candidaţi pe loc) dovadă a necesităţii lor. În 1997, se realizează o separare, justificată atât administrativ cât şi epistemologic, de Facultatea de Filosofie, prin înfiinţarea noii Facultăţi de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.
Perioada de după 1989 este caracterizată de deschiderea către mediile academice şi ştiinţifice occidentale (numeroase relaţii de parteneriat cu universităţi din comunitatea europeană şi Statele Unite). Modelul de organizare anterior, de tip sovietic, a fost înlocuit treptat de un sistem mai flexibil, dovadă fiind introducerea sistemului de credite şi înfiinţarea celor trei secţii de studii postuniversitare precum şi introducerea învăţământului de colegiu.
După ce a trebuit să depăşească dificultăţile atât cele datorate sancţiunilor politice anterioare anului 1989 cât şi cele legate de o reorganizare într-un timp foarte redus, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei îşi înfruntă acum viitorul.