Examenele de licenţă, absolvire, disertaţie

Mini-ghid de redactare a lucrărilor de licenţă şi disertaţie

Mini-ghid de redactare a lucrărilor de licenţă şi disertaţie

  • lucrarea de licenţă sau disertaţie este alcătuită din:
    • partea teoretică,
    • partea aplicativă (sau empirică),
    • bibliografie şi
    • anexe.
  • partea teoretică va avea minimum 10 şi maximum 15 pagini;
  • partea empirică va avea minimum 15 şi maximum 20 de pagini;
  • împreună, cele două părţi componente principale ale lucrării nu pot depăşi 35 de pagini
  • cele două părţi componente ale lucrării sunt imprimate, în mod obligatoriu, cu font Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate.
  • bibliografia va cuprinde minimum 20 de titluri. Majoritatea acestora ar trebui sa fie articole din reviste stiintifice, pe cât posibil articole redactate in limbi de circulaţie internaţională
  • toate articolele, cărţile, capitolele de volume, site-urile citate în lucrare se vor regăsi la bibliografie;
  • anexele vor include instrumente folosite în partea empirică a lucrării, outputuri SPSS, tabele in extenso, transcrieri ale interviurilor etc.
  • lucrarea se imprimă faţă-verso (pentru economia de hârtie şi pentru uşurinţa depozitării).

Setul acesta de recomandări este valabil atât pentru lucrarea de licenţă, cât şi pentru lucrarea de disertaţie.

Suplimentar, precizăm că lucrarea de disertaţie presupune o complexitate mai mare decât lucrarea de licenţă.

Comisii de licenţă şi disertaţie

Comisii de licenţă şi disertaţie

Comisii de licenţă şi disertaţie, sesiunea iulie 2023 / septembrie 2023 / februarie 2024

Alte anunţuri

INFORMAŢII UTILE

08.04.2024 Finalizare studii, sesiunea Iulie 2024
11.07.2023 Eliberare adeverințe disertaţie
07.07.2023 Eliberare adeverințe licență
04.07.2023 Depunere cerere susţinere examen finalizare studii septembrie 2023
29.06.2023 Precizări privind examenul de licență, sesiunile iulie 2023, septembrie 2023 și februarie 2024
23.05.2023 Comisii de licenţă şi disertaţie, sesiunea iulie 2023 / septembrie 2023 / februarie 2024
06.04.2023 Anunţ privind înscrierea pentru elaborarea lucrării de licenţă/ disertaţie, sesiunea de finalizare studii 2023-2024
28.03.2023 Tematică examen de licenţă, sesiunea iulie / septembrie 2023 / februarie 2024
15.02.2023 Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de licenţă / diplomă, disertaţie şi absolvire (sesiunile: iunie-iulie 2023, septembrie 2023 şi februarie 2024)
06.02.2023 Înscriere finalizare studii, sesiunea Februarie 2023
24.10.2022 Anunţ privind cererile pentru coordonator de licenţă sau disertaţie din oficiu
16.06.2022 Comisii de licenţă şi disertaţie, sesiunea iulie 2022 / septembrie 2022 / februarie 2023
07.06.2022 FINALIZARE STUDII, SESIUNEA IUNIE-IULIE 2022
06.06.2022 Hotărârea Consiliului din 30.05.2022 privind înscrierea și organizarea examenului de finalizare a studiilor sesiunile iunie-iulie 2022, septembrie 2022 și februarie 2023
20.05.2022 Anunţ privind înscrierea pentru elaborarea lucrării de licenţă/ disertaţie, sesiunea de finalizare studii 2022-2023
07.03.2022 Detalii privind eliberarea adeverinţelor de finalizare a studiilor
27.01.2022 Metodologie finalizare studii iulie-septembrie 2022, februarie 2023
04.01.2022 Înscriere finalizare studii, sesiunea Februarie 2022
01.09.2021 Anunţ privind finalizarea studiilor, septembrie 2021
13.07.2021 Anunt eliberare adeverințe master
07.07.2021 Eliberare acte de studii
30.06.2021 Detalii privind eliberarea adeverinţelor de finalizare a studiilor
24.06.2021 Prelungire perioadă depunere documente finalizare studii
15.06.2021 Anunţ înscriere elaborare lucrare disertaţie
15.06.2021 Anunţ înscriere elaborare lucrare licenţă
26.05.2021 Comisii de licenţă şi disertaţie, sesiunea iulie 2021 / septembrie 2021 / februarie 2022
21.05.2021 Anunţ privind finalizarea studiilor, iulie 2021
13.05.2021 Proiecte de licenta/dizertatie disponibile pentru studenții la Psihologie
12.05.2021 Metodologie finalizare studii iulie-septembrie 2021, februarie 2022
01.03.2021 Detalii privind eliberarea adeverinţelor de finalizare a studiilor
11.02.2021 Minighid accesare platformă WEBEX Meeting
21.01.2021 Înscriere finalizare studii, sesiunea Februarie 2021
20.10.2020 Anunţ coordonator din oficiu (pentru studenţii din anul III)
08.09.2020 Detalii privind eliberarea adeverinţelor de finalizare a studiilor
15.08.2020 Anunţ privind desfăşurarea activităţilor didactice în luna septembrie
13.07.2020 Detalii privind eliberarea adeverinţelor de finalizare a studiilor de master
10.07.2020 Detalii privind eliberarea adeverinţelor de finalizare a studiilor
01.07.2020 Precizări privind rezultatele examenului de finalizare a studiilor
28.06.2020 Planificare şi precizări privind examenele de finalizare a studiilor
27.06.2020 Detalii privitoare la data susţinerii examenelor de finalizare a studiilor
26.06.2020 Verificare status dosar pentru studenţii înscrişi la examenul de finalizare a studiilor
25.06.2020 Prelungire perioadă depunere dosare pentru finalizarea studiilor
16.06.2020 Finalizare studii, sesiunea iulie 2020
28.05.2020 Comisii de licenţă şi disertaţie, sesiunea iulie 2020 / septembrie 2020 / februarie 2021
07.05.2020 Procedura de desfăşurare online a examenelor de licenţă, disertaţie, absolvire
04.03.2020 Metodologie finalizare studii, 2020
03.03.2020 Anunţ înscriere elaborare lucrare licenţă
03.03.2020 Anunţ înscriere elaborare lucrare disertaţie
18.02.2020 Rezultate finale Disertaţie, februarie 2020
18.02.2020 Rezultate examen Licenţă, Februarie 2020
17.02.2020 Programare susţinere disertaţie
14.02.2020 Programare susţinere licenţă
05.02.2020 Înscrieri finalizare studii, sesiunea Februarie 2020
11.12.2019 Lista studenţilor repartizaţi pe coordonatori la lucrarea de licenţă – Psihologie IF
18.11.2019 Repartizare din oficiu, lucrări de disertaţie
11.10.2019 Anunţ referitor la repartizarea din oficiu a coordonării lucrării
11.07.2019 Eliberarea adeverinţei de disertaţie
09.07.2019 Eliberarea adeverinţei de absolvire/licenţă
08.07.2019 Rezultate finale la disertaţie
03.07.2019 Rezultate finale licenţă
30.06.2019 Repartizare disertaţie, sesiunea Iulie 2019
28.06.2019 Repartizare licenţă, sesiunea Iulie 2019
26.06.2019 Prelungire perioadă înscriere licenţă/disertaţie
26.06.2019 Prelungire perioadă înscriere licenţă/disertaţie
13.06.2019 Comisii de licenţă şi disertaţie, sesiunea iulie 2019 / septembrie 2019 / februarie 2020
20.03.2019 Coordonare lucrare de licenţă
20.03.2019 Coordonare lucrare de disertaţie
26.02.2019 Mini-ghid de redactare a lucrărilor de licenţă şi disertaţie
26.02.2019 Eliberare adeverinţe de absolvire
21.02.2019 Rezultate finale la examenul de Disertaţie
20.02.2019 Rezultate finale la examenul de Licenţă
19.02.2019 Programări pentru susţinerea lucrării de disertaţie
19.02.2019 Programări Licenţă, proba 2
19.02.2019 Rezultat contestaţie Licenţă, proba 1
18.02.2019 Rezultate examen de licenţă – proba 1
15.02.2019 Programare examen de disertaţie
15.02.2019 Programare examen de licenţă – proba 1
21.01.2019 Lista cu repartizare din oficiu a cererilor pentru elaborarea/susţinerea cererilor de licenţă (PIPP)
18.06.2018 Comisii licenţă şi disertaţie – sesiunea iulie şi septembrie 2018, februarie 2019
14.02.2018 Finalizare studii sesiunea Februarie 2018

Licenţă/disertaţie

  FEBRUARIE IULIE SEPTEMBRIE
2024 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie
2023 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie
2022 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie
2021 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie
2020 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie
2019 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă
2018 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie  
2017 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de licenţă
2016 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie  
2015 Examen de absolvire/licenţă/disertaţie Examen de absolvire/licenţă/disertaţie  
2014   Examen de absolvire/licenţă/disertaţie  

Baza de date licenţă şi masterat 2012-2017