Skip to content

Nivelul II (de aprofundare) în regim postuniversitar

This content is not available in your language yet.

Cursurile de Nivelul II (de aprofundare) în regim postuniversitar se derulează în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.

Admiterea la studii universitare pentru profesionalizare în cariera didactică din cadrul Universitătii “Alexandru loan Cuza” din lași, precum și cursurile de Nivel I și Nivel II, se desfășoară în limba română.

Calendarul admiterii la Nivelul II în regim postuniversitar, sesiunea 2027
ActivitateaPerioadaLocaţia

Înscrierea candidaților

Atunci când se prezinta la Secretariatul DPPD pentru înscriere, candidații vor susține o probă sub forma completării unei fișe de interviu structurat, atașată formularului de înscriere la programul de formare psihopedagogică de Nivel II.

Înscrierea se va realiza în primele trei zile ale vacanței intersemestriale, la Secretariatul DPPD

La Secretariatul DPPD, prin depunerea fizică a unui dosar de către candidat sau de către o altă persoană, în numele candidatului, pe bază de procură notarială

Acte dosar Nivelul II în regim postuniversitar

Selecția și afișarea rezultatelorSe va realiza în cea de-a patra zi a vacanței intersemestriale

Rezultatele vor fi afișate la sediul DPPD și online pe site-ul DPPD

Depunerea contestațiilorÎn termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor. Acestea se rezolvă în termen de maxim 24 de ore de la data încheierii perioadei de depunere

Fizic sau online

Afișarea rezultatelor finaleDupă rezolvarea contestațiilor

Rezultatele vor fi afișate la sediul DPPD și online pe site-ul DPPD

Confirmarea loculuiÎn termen de două zile după afișarea listelor finale

Candidații declarați admiși vor confirma locul la Secretariatul DPPD, prin:

  • semnarea contractului de studii pentru programul de carieră didactică;
  • achitarea a 30% din taxa de școlarizare doar pentru candidații admiși pe locuri cu taxă.

Candidații care nu transmit contractul în termenul precizat pierd locul obținut.

Au dreptul să participe la concursul de admitere la programul de formare psihopedagogică de Nivel II în regim postuniversitar, în domeniile de studii universitare de masterat acreditate la UAIC, absolvenți ai programului de formare psihopedagogică de Nivel I, care au finalizat următoarele categorii de programe de studii:

  • studii universitare de masterat;
  • studii universitare de lungă durată;
  • programe postuniversitare cu durata de cel putin un an și jumătate sau care asigură acumularea a cel putin 90 de credite, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării: studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat;
  • programe de conversie profesională pentru dobândirea unei noi specializări, finalizate după absolvirea ciclului II de studii universitare de masterat sau după absolvirea studiilor universitare de lungă durată.

Absolvenții studiilor de licență din domeniul Științe ale Educației se pot înscrie la Nivelul II în regim postuniversitar, cu condiția ca planurile de învățământ ale ciclului de licență să includă integral disciplinele din programul de formare psihopedagogică pentru obținerea certificatului de formare psihopedagogică - Nivelul I.

Studenții admiși la a doua specializare proveniți de la instituțiile de învățământ superior din România, inclusiv Universitatea “Alexandru loan Cuza” din Iași, pot beneficia de recunoașterea studiilor universitare efectuate în cadrul programului de formare psihopedagogică de Nivel I, respectiv Nivel II în instituții universitare autorizate provizoriu sau acreditate, în condițiile sistemului ECTS. Pentru aceasta, vor depune la Secretariatul DPPD, până la data de 30 septembrie 2026, o cerere care să indice disciplinele care pot fi echivalate și documentul universitar în baza căruia se solicită echivalarea, în copie conformă cu originalul. Conducerea DPPD va stabili, pentru această categorie de candidați, Comisia de echivalare care va decide, după analiza actelor de la dosar, dacă solicitările se încadrează în prevederile legale, precum și recunoașterea disciplinelor deja parcurse, în conformitate cu legislația în vigoare.

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenii britanici și membrii familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 1/01, candidează la admitere în aceleași condiții prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare. Recunoașterea studiilor efectuate de către aceștia în afara României se va realiza de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Educatiei și Cercetării înainte de înscrierea candidaților la concursul de admitere, fiecare candidat având obligația de a prezenta la înscrierea la concurs atestatul de recunoaștere a studiilor.

Pentru Admiterea la programul de de formare psihopedagogică de Nivel I și Nivel II în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, cetățenii Uniunii Europene și din state terțe au obligația să facă dovada cunoașterii limbii române prin prezentarea unui certificat de competentă lingvistică, de Nivel C1, eliberat de către instituții abilitate de Ministerul Educației și Cercetării.

Numărul de locuri va fi afișat ulterior.

  • 40% media examenului de finalizare a studiilor de masterat;
  • 40% media de absolvire a Nivelului I;
  • 20% nota la interviu (sub forma unei fișe de interviu structurat).

Criterii de departajare pentru candidații cu aceeași medie:

  1. nota la interviul structurat;
  2. media de la examenul de licență.

Actele necesare înscrierii la concursul de admitere pentru programul de formare psihopedagogică de Nivel II (de aprofundare) în regim postuniversitar

Secțiune intitulată „Actele necesare înscrierii la concursul de admitere pentru programul de formare psihopedagogică de Nivel II (de aprofundare) în regim postuniversitar”
  1. Diploma de Licență obținută în România și Suplimentul la diplomă/Foaia matricolă în original și copie.
  2. Atestat/Adeverință de echivalare emisă de CNRED pentru studiile de licență efectuate în afara României, în original și copie.
  3. Diploma de masterat obținută în România și Suplimentul la diplomă/Foaia matricolă, în original și copie;
  4. Adeverință de Disertație, în situația în care nu s-a eliberat încă Diploma de Disertație, însoțită de Suplimentul la diplomă/Foaia matricolă, în original și copie.
  5. Certificat de competență lingvistică pentru limba română, de Nivel C1, eliberat de către instituții abilitate de Ministerul Educatiei și Cercetării pentru cetățenii străini;
  6. Cartea de identitate care atestă domiciliul în România/Cartea electronică de identitate și un document doveditor al domiciliului în România sau Pașaport (pentru candidații din țările membre UE, altele decât România, SEE și Elveția)/Permisul de ședere pe termen lung în copie (se prezintă originalul în vederea certificării).
  7. Certificatul de naștere, în original și copie.
  8. Certificatul de căsătorie/documentul care atestă schimbarea numelui, în original și copie.
  9. Certificatul medical, în original, care să ateste faptul că persoana care urmează și se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase, ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie de cadru didactic.
  10. Adeverință cu disciplinele din cadrul Nivelului II parcurse anterior în original, pentru candidații care urmează a doua specializare sau care nu au modulul psihopedagogic complet și doresc echivalarea acestora;
  11. Dovada promovării modului psihopedagogic de Nivel I;
  12. Documentul care atestă achitarea sumei de 100 de lei reprezentând taxa de înscriere.
  13. Acordul de prelucrare a informațiilor având caracter personal (Anexa II), semnat olograf;
  14. Formularul de înscriere și fișa de interviu structurat - aceste documente vor fi completate în momentul înscrierii, la Secretariatul DPPD.

Uzul de fals privind orice document din dosar duce automat la excluderea candidatului din concursul de admitere.

Candidații care se înscriu și participă la concursurile de admitere pentru cursurile de profesionalizare didactică de Nivel I și Nivel II achită o taxă de înscriere în valoare de 100 de lei.

În cazul în care un candidat nu a fost declarat admis, taxa de admitere nu se restituie.

Confirmarea locului la programul de formare psihopedagogică

Secțiune intitulată „Confirmarea locului la programul de formare psihopedagogică”
  • Candidații declarați admiși vor confirma locul la Secretariatul DPPD, prin semnarea contractului de studii
  • Achitarea a 30% din taxa de școlarizare doar pentru candidații admiși pe locuri cu taxă

În cazul candidaților înscriși fizic, dosarul de concurs se poate restitui candidatului, personal sau prin reprezentant cu procură notarială, la cerere, necondiționat și gratuit, pe baza actului de identitate. Retragerea dosarului anterior afișării rezultatelor implică excluderea candidatului din concurs.