Evenimente organizate cu prilejul Zilelor UAIC - Octombrie, 2026

  • Tipul manifestării: Serie de dezbateri
  • Data și intervalul orar: 27 oct și 28 oct 18-20; 30 oct 12-14
  • Locul de desfășurare: Amf 316, FPSE; amfiteatru CCD Iași

Public-țintă

  • studenți ai programului de licență Pedagogia Învățământului Primar – anul I;
  • masteranzi ai programului Politici și Management Educațional – anul II;
  • cadre didactice și specialiști interesați de profesia didactică și leadershipul educațional

Scurtă descriere

În dorința de a deschide un câmp de dezbatere realist despre profesorat, propunem o serie de activități dedicate studenților viitori profesori. Această serie își propune să creeze un spațiu de întâlnire și reflecție între două generații aflate în momente diferite ale formării profesionale: studenții aflați la începutul parcursului universitar și masteranzii care își aprofundează perspectiva asupra politicilor, managementului și leadershipului educațional.

Pornind de la situații și modele reprezentative ale profesiei didactice, participanții vor fi invitați să reflecteze asupra unei întrebări centrale: Ce înseamnă, astăzi, să fii un profesor autentic, unul care face diferența?

Activitatea va utiliza secvențe cinematografice relevante ca punct de plecare pentru reflecție și dialog, fără ca demersul să se limiteze la analiza unui film. Accentul va fi pus pe experiența profesională, valorile profesorului, relația cu elevii, asumarea responsabilității și dimensiunea de leadership a profesiei didactice.

Explicit: Primele două activități sugerează filmele și secvențele cinematografice care vor constitui materialul stimul, iar dezbaterea din 30 octombrie va urma un scenariu reflectiv propus ca exercițiu de învățare intergenerațională. Vor urma alte două dezbateri in lunile noiembrie-decembrie.

  • Moderatori: experți leadership educațional, specialist din Serviciul Suport pentru Studenți
  • Partenerii: CCD Iași, Serviciul Suport pentru Studenți al UAIC
  • Date de contact ale coordonatorului: Lect univ. dr. Elena Seghedin (elena.seghedin@uaic.ro, 0744320158)

  • Tipul manifestării: Workshop
  • Data și intervalul orar: 30.10.2026, între orele 16-18
  • Locul de desfășurare: Corpul D, sala DME

Scurtă descriere

Workshopul propune o explorare a credibilității politice pornind de la două direcții de cercetare: rolul perspectivei individuale asupra timpului în evaluarea credibilității politice și fenomenul răzbunării vicariante, prin care un actor politic poate deveni un mecanism prin care alegătorii dezamăgiți își exprimă nemulțumirea și caută sancționarea unui actor sau a unui sistem perceput ca responsabil pentru dezamăgirea lor.

Prima parte a Workshopului va urmări dimensiunea temporală a credibilității politice. Actorii politici vorbesc permanent despre trecut, prezent și viitor: își justifică acțiunile prin trecut, interpretează prezentul și formulează promisiuni pentru viitor. Participanții vor explora modul în care propria percepție asupra timpului joacă un rol în evaluarea credibilității discursurilor politice.

A doua direcție va introduce perspectiva răzbunării vicariante și relația acesteia cu comportamentul politic al alegătorilor dezamăgiți. Vor fi analizate situațiile în care alegătorii nu se limitează la retragerea sprijinului față de un actor politic, ci pot identifica un alt actor ca posibil agent al sancțiunii, capabil să acționeze în numele lor împotriva celor considerați responsabili pentru experiența politică negativă.

Atelierul va avea un caracter predominant interactiv. Participanții vor lucra cu scenarii, promisiuni și situații politice ipotetice, vor evalua elementele care pot crește sau diminua credibilitatea unui actor și vor analiza modul în care trecutul, așteptările privind viitorul, dezamăgirea și nevoia de sancțiune pot influența evaluarea politică.

Pe parcursul Workshopului vor fi urmărite câteva întrebări centrale: Ce înseamnă să fii credibil din punct de vedere politic? Cum se construiește credibilitatea în timp? Ce se întâmplă cu credibilitatea atunci când promisiunile nu sunt respectate? Poate un actor politic să devină credibil tocmai prin capacitatea percepută de a sancționa sau de a acționa în numele unor alegători dezamăgiți?