2. Proceduri de confirmare a locului (buget sau taxă)
Taxe de achitat
Candidaţii declaraşi admişi vor achita taxa de înmatriculare în valoare de 60 lei;
Candidaţii admişi pe locurile cu taxă au obligaţia să achite cel puţin 30% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I al anului universitar 2021/2022
Documente de depus la dosar
Candidaţii admişi la studii doctorale au obligaţia de a semna contractul de studii şi de a depune la dosarul de concurs, în perioada 22-24 sep. 2021 (între orele 13-15), următoarele acte de studii în original:
lista lucrărilor ştiinţifice ale candidatului (dacă este cazul);
atestat de cunoaştere a unei limbi străine, eliberat de către Facultatea de Litere a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, înainte de susţinerea examenului de admitere, cu cel puţin doi ani; excepţie fac candidaţii care au absolvit o specializare simplă sau dublă, în titulatura căreia apare o limba străină, a unei facultăţi acreditate, au testul DALF, TOFEL sau alte certificate internaţionale recunoscute;
original şi copie a certificatului de naştere;
original și copie a actului de identitate;
original și copie a certificatului de căsătorie/ de schimbare a numelui, dacă este cazul;
original - Diploma de bacalaureat;
original - Diploma de licenţă/actul echivalent şi suplimentul la diplomă/foaia matricolă;
original - Diploma de masterat/act echivalent/ adeverinţă de absolvire şi supliment la diploma/foaia matricolă/situaţie şcolară;
chitanţa de achitare a taxei de înscriere: 300 lei. Plata taxei de înscriere se poate face la BRD sau la orice altă bancă folosind date (dacă vor fi solicitate) din tabelul care se regăseşte la acest link; de asemenea, folosind datele din tabelul menţionat anterior, plata se poate face şi prin virament.
chitanţa de achitare a taxei de înmatriculare, în valoare de 60 lei;
candidaţii admişi pe locurile cu taxă trebuie să ataşeze şi chitanţa care reprezintă cel puţin 30% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I al anului universitar 2021/2022
candidaţii din etnia rromilor vor trebui să prezinte la înscriere şi o recomandare scrisă emisă de una din organizaţiile legal constituite ale rromilor, indiferent de domeniul acesteia de activitate, care să ateste că respectivul candidat face parte din etnia rromă şi nu apartenenţa la organizaţia în cauză.
3. Semnarea contractelor de studii și a programulului de cercetare științifică
O dată cu semnarea Contractele de studii se poate semna (dacă este finalizat, după discuțiile cu conducătorul de doctorat) și Programul de cercetare științifică - „PCS” (denumirea și perioadele de susținere a celor 4 Rapoarte de cercetare). Mai multe detalii în secțiunea "Regulamente si proceduri administrative”.
Contact
Str. Toma Cozma, nr. 3, 700554, Iaşi, jud. Iaşi, România