Rezumatele comunicărilor – Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Comunicări în plen

Prof. univ. dr. Cătălina Ulrich Hygum & Erik Hygum, Universitatea din Bucureşti, Starting strong, starting early! Practici democratice în creşe

Parafrazând titlul unui raport OECD cu privire la educaţia timpurie, susținem ideea că exersarea practicilor democratice începe devreme. Studiile şi realitatea arată că nu nivelul cognitiv al învăţării este problematic ci, modul în care copiii, respectiv adulţii încorporează ceea ce ştiu despre democraţie şi drepturile omului în viaţa cotidiană, prin comportamente şi atitudini. Copiii învaţă făcând, prin participare directă şi implicarea activă, iar încorporarea practicilor sociale democratice începe timpuriu, în familie, la locul de joacă şi în creşe/grădiniţe. Valorificând o cercetare cu caracter etnografic derulată în patru instituţii de educaţie timpurie în perioada mai 2019-februarie 2020, ne centrăm pe întrebarea: Când, unde şi cum exersăm cu copiii mici practicile democratice în creşe? Valorificăm conceptul agency (autodeterminarea, intenţionalitatea, manifestarea iniţiativei şi controlului) ca abilitatea copiilor de a acţiona cu sens şi de a avea relaţii care sunt fundamentale pentru înţelegerea lor despre ei înşişi şi despre mediul în care trăiesc. Angajarea (implicarea) copilului apare în interacţiunea cu adulţii şi cu ceilalţi copii, iar calitatea sa de agent activ (autodeterminarea) poate fi promovată sau subminată în cadrul interacţiunilor (Degotardi 2013: 76). Natura relaţiei şi interacţiunile dintre copil şi adult reprezintă un parametru fundamental pentru statusul copilului ca actor social şi, ulterior, pentru dezvoltarea sa ca cetăţean. Anticipăm două contribuţii: 1) să diversificăm abordările de cercetare, prin analize focalizate pe copilul mic (9-30 luni), ca agent social competent (care îşi manifestă intenţiile, face alegeri, negociază, comunică nuanţat) şi 2) să răspundem la întrebarea: Cum înţeleg şi răspund adulţii din creşă la modalităţile diferite prin care copiii îşi manifestă autodeterminarea/ intenţionalitatea? valorificând observaţiile de teren. În sinteză, discutăm despre consecinţele practicilor educaţionale din creşă asupra copilului ca actor social şi despre pregătirea profesioniştilor din domeniul educaţiei timpurii.

Cuvinte cheie: actor social, practici democratice, creşă, educaţie timpurie

Prof. univ. dr. Constantin Cucoş, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Dreptul la educaţie şi învăţământul online. Câteva carenţe şi orientări viitoare

Dreptul la educaţie şi învăţământul online. Câteva carenţe şi orientări viitoare
În condiţiile învăţământului online, accesul la educaţie devine problematic, atât din perspectiva accesibilităţii, cât şi a unor determinări de ordin didactic, tehnic, cultural etc. Apare riscul ca inegalităţile datorate intervenţiilor educative ale mediului proxim să se adâncească; cine are deja i se va da, cine nu are (condiţii tehnice, predeterminări culturale, materiale etc.) va rămâne şi mai mult în urmă. Considerăm că, la nivel de normativitate, cât şi din punct de vedere procesual, metodologiile şi procedurile trebuie revizuite, dar şi activităţile didactice aferente, care se cer a fi dimensionate astfel încât influenţele educative să fie distribuite echitabil, contextualizat, particularizat. În intervenţia de faţă ne vom propune să evidenţiem câteva deficienţe privind accesul la educaţie dar şi o serie de posibile soluţii.

Cuvinte cheie: virtualizarea educaţiei, învăţământ online, democratizarea educaţiei, dreptul la educaţie.

Prof. univ. dr. Lidia Simona Sava, Universitatea de Vest din Timişoara, Dreptul la educaţie de-a lungul întregii vieţi – ancore peste timp

Rapoartele UNESCO, ca documente de viziune, au jalonat discursul educaţional, conceptualizările sistemelor educaţionale din întreaga lume. Astfel, in Raportul ”Faure” (1972, ”Learning to be: the world of education today and tomorrow” – tradus in Ro: ”A învăţa să fii”, E. Faure, EDP, 1974) se atrăgea atenţia asupra necesităţii învăţării de-a lungul întregii vieţi. În Raportul Delors (1996, ”Learning: The treasure within”, tradus în Ro: ”Comoara lăuntrică”, J. Delors, Polirom) erau delimitaţi cei patru piloni care jalonează activitatea educaţională. În raportul în pregătire ”Learning to become”, aşteptat să fie lansat la finalul acestui an, cu orizont 2050, învăţarea de-a lungul întregii vieţi este gândită ca un drept fundamental, de asigurat inclusiv prin reglementări legislative. O astfel de viziune este formulată în documentul ”Embracing a culture of lifelong learning. Contribution to the Futures of Education Initiative” (UNESCO, sept.2020). Procedând la o lectură critică a documentelor de viziune privind viitorii educaţionali, vom evidenţia maniera în care problematica ”învăţării de-a lungul întregii vieţi” a evoluat în retorica educaţională, formulând consideraţii asupra unor demersuri necesar de realizat pentru a contura viitorul pe care ni-l dorim.

Cuvinte cheie: dreptul la educaţie,învăţarea de-a lungul întregii vieţi, politici educaţionale

Dr. Călin Rus, Institutul Intercultural Timişoara, Democraţia şi drepturile omului în modelele de competenţe europene şi internaţionale

Sistemele de educaţie din toate statele membre ale Uniunii Europene sunt în mod explicit fundamentate pe modelul celor opt competenţe cheie, a căror definire a fost reformulată în 2018. Între aceste opt competenţe cheie, se situează şi competenţele cetăţeneşti. Cadrul de referinţă al competenţelor pentru cultură democratică (CRCCD), publicat de Consiliul Europei tot în 2018 dar al cărui model de competenţe a fost validat încă din 2016 atât la nivel academic, cât şi la nivel politic, în Declaraţia finală a Conferinţei Miniştrilor Educaţiei, Bruxelles, aprilie 2016, propune însă o abordare inovativă şi mult mai detaliată decât competenţele cheie ale UE. CRCCD include de asemenea şi descriptori de competenţe validaţi, precum şi un set de recomandări privind modul de gestionare a procesului educaţional, inclusiv evaluarea elevilor şi formarea corespunzătoare a profesorilor. CRCCD a fost şi referinţa principală pentru definirea de către OCDE a cadrului conceptual privind competenţa globală. Studiul PISA 2018 privind competenţa globală, bazat pe acest cadru conceptual, ale cărui rezultate au fost publicate la sfârşitul anului 2020, poate fi punctul de plecare al unor reflecţii referitoare la modul în care sistemele de educaţie îşi îndeplinesc una dintre misiunile principale, cea de a pregăti tânăra generaţie pentru asumarea rolului de cetăţean într-o societate care îşi asumă valorile şi principiile drepturilor omului, democraţiei şi diversităţii culturale.

Cuvinte cheie: competenţă globală, competenţe cetăţeneşti, competenţe pentru cultură democratică

Comunicări pe secţiuni

Educaţie pentru democraţie şi drepturile omului

Prof. univ. dr. Liliana Stan, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Dimensiuni axiologice ale educaţiei pentru drepturile omului. Experienţa românească postdecembristă

Conţinuturile formării copiilor şi tinerilor sunt marcate direct de dinamismul socio-existenţial configurat la un moment istoric determinat. În şcoala românească postdecembristă, problematica drepturilor omului a constituit un tip de mesaj ferm asimilat în aproape toate nivelurile de învăţământ. Ceea ce a favorizat înnoirea conţinuturilor prin problematica drepturilor omului a fost caracteristica drepturilor de a se constitui şi, concomitent, de a se oferi drept “materie primă ideatică” pentru multiple ipostaze ale educaţiei: educaţie socială, educaţie civică, educaţie morală, educaţie politică etc.
Prin ceea ce transmit, drepturile omului fac posibilă complementaritatea formelor educaţiei evidenţiate anterior şi, în plus, acestea structurează multiple dimensiuni axiologice ale educaţiei pentru drepturile omului.

Cuvinte cheie: Educaţie, educaţie pentru drepturile omului, axiologie, conţinuturi ale educaţiei

Dr. Călin Rus, Institutul Intercultural Timişoara, Educaţia socială – între inovare pedagogică şi ipocrizie organizată

Programa şcolară de Educaţie socială, a cărei aplicare completă în învăţământul gimnazial din România se realizează începând din anul şcolar 2020-2021, include elemente de inovare pedagogică remarcabile şi este ancorată pertinent în tendinţele şi referinţele europene actuale în domeniu. Conexiunea programei cu Cadrul de referinţă al competenţelor pentru cultură democratică al Consiliului Europei a determinat identificarea acesteia ca un exemplu de bună practică la nivel european. Cu toate acestea, datele obţinute de Institutul Intercultural Timişoara pe parcursul ultimilor ani de la profesori care predau Educaţie socială în diferite judeţe indică faptul că o serie de bariere şi politici incomplete sau incoerente limitează aplicarea programei şi implicit calitatea educaţiei pentru democraţie, a educaţiei pentru drepturile omului şi a educaţiei interculturale. Analiza cadrului curricular, a politicilor educaţionale şi a practicilor în domeniu arată că sistemul actual are toate caracteristicile „ipocriziei organizate” (Brunsson, 2006). O atenţie specială în cadrul analizei este acordată modului în care sunt prezentate în programa şcolară, susţinute prin măsuri la nivelul sistemului de educaţie şi implementate practic în şcoli activităţile de învăţare bazate pe proiect.

Cuvinte cheie: educaţie socială, competenţe pentru cultură democratică, politici şi practici educaţionale

Prof. univ. dr. Claudia Livia Pau, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Noi drepturi ale omului – dreptul la o bună guvernare

Una dintre problemele importante pe care omenirea trebuie să o soluţioneze este aceea de a crea o societate civilă care să poată administra în mod echitabil, transparent şi armonios dreptul, să promoveze, să respecte şi fie un protector al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Instituţia drepturilor omului cuprinde principii, mecanisme şi proceduri care ţin în special de ordinea juridică a ţării respective, dar şi de ordinea juridică europeană şi internaţională, prezentând un caracter trihotomic. Se prefigurează noi drepturi ale omului printre care menţionăm dreptul la o bună guvernare, dreptul la oraş – care poate va deveni a patra generaţie de drepturi, dreptul la un trai decent în societăţi paşnice, juste şi inclusive, eliberate de teamă şi de violenţă, dreptul de a beneficia de o planetă eliberată de pericolul degradării ireversibile, capabilă să susţină generaţiile prezente şi viitoare, angajament asumat şi de către UE prin Pactul de neutralitate climatică până în 2050 (Pactul climatic european). De asemenea se prefigurează o altă abordare a dreptului persoanelor cu dizabilităţi, al categoriilor celor mai vulnerabile şi sărace de a primi protecţie în spiritul conceptului nou, de „solidaritate globală”, la care să participe toţi oamenii prin dezvoltarea unei dimensiuni sociale holistice, a unui drept la solidaritate, care să fie menit să combată sărăcia, excluziunea socială, violenţa, teama, opresiunea şi foametea. Raportul dintre puterea statală şi drepturile şi libertăţile omului trebuie să fie echilibrat. În acest moment putem vorbi despre abordări doctrinare în care limitarea rolului statului trebuie să se regăsească.

Cuvinte cheie: Buna guvernare, solidaritate globală, echilibru, toleranţă

Conf. univ. dr. Roxana Maria Ghiaţău, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Educaţia etică integrativă – un cadru al abilităţilor pentru construirea cetăţeniei etice

Dezbaterea privind educaţia morală din ultimele decenii s-a concentrat asupra a două abordări dominante: educaţia tradiţională a caracterului şi educaţia morală raţională. Educaţia tradiţională a caracterului vizează inculcarea unor trăsături virtuoase, în schimb educaţia morală raţională încearcă să faciliteze dezvoltarea judecăţii morale autonome şi capacitatea de a rezolva conflictele prin consens, în funcţie de regulile dreptăţii. În ultimii ani a fost propusă o abordare alternativă asupra educaţiei morale, în încercarea de a reconcilia cele două perspective cu cercetările actuale din domeniul neuro-ştiinţelor şi ştiinţelor cognitive. Modelul teoretic se numeşte Educaţie Etică Integrativă şi a fost fundamentat de Darcia Narvaez (2006, 2008, 2010).În această lucrare vom prezenta trei idei fundamentale ale modelului, alături de exemplele unui program etic curricular conceput de Narvaez şi colaboratorii ei. Cele trei idei fundamentale ale modelului sunt: 1. Dezvoltarea morală înseamnă dezvoltarea experienţei, iar educatorii ar trebui să înveţe procesele şi abilităţile conduitei morale. Conduita morală necesită toate cele patru procese pentru finalizarea cu succes: sensibilitate etică, judecată etică, motivaţie etică şi acţiune etică (bazată pe Rest, 1983). 2. Educaţia este transformatoare şi interactivă. Educatorii ar trebui să creeze medii bine structurate care să încurajeze intuiţii etice adecvate. 3. Natura umană este cooperantă şi auto-actualizatoare. Experienţa morală este relaţională, adică se dezvoltă în cadrul unei comunităţi şi este distribuită în comunitate, prin urmare educatorii ar trebui să ajute la construirea comunităţii în interiorul şi în afara şcolii.

Cuvinte cheie: educaţie etică integrativă, dezvoltare morală, conduită morală

Lect. univ. dr. Anghel Ionica Ona, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, Iaşi Finalităţi ale educaţiei pentru schimbare

De câteva decenii specialişti din domenii variate atrag atenţia asupra unei palete largi de probleme cu care se confruntă omenirea, probleme cu caracter global, universal, pluridisciplinar, prioritar. Pe listă se adaugă alături de problemele deja clasice dar încă provocatoare (precum poluarea, sărăcia, epuizarea resurselor naturale, conflictele religioase, respectarea drepturilor, etc.), altele absolut noi (siguranţa datelor personale, implicaţiile inteligenţei artificiale, recenta criză sanitară, etc.). Venind din zone atât de variate toate au în comun dinamica lor în accelerare. Deşi schimbarea este un fenomen natural, fenomen ce susţine evoluţia şi dezvoltarea, începând cu sfârşitul secolului XX şi din ce în ce mai acut în contemporaneitate, se constată o accelerare a ritmului schimbărilor în toate domeniile vieţii. De aici întrebarea firească: Cum anume să ne pregătim pentru o lume în care singura constantă este schimbarea? Specialişti în educaţie dar şi istorici, filosofi sau înţelepţi ne îndeamnă spre învăţare permanentă şi orientată spre viitor, spre actualizarea sinelui prin schimbare de sine şi adaptare la schimbare. Sunt posibile fiecare şi mediat de mediul educaţional formal, prin educaţia pentru schimbare. După o clarificare a principiilor directoare şi o trecere în revistă a teoriilor care ar putea construi trunchiul acestei noi dimensiuni a educaţiei, lucrarea prezintă câteva perspective de înţelegere a finalităţilor sale. Două perspective sunt proprii litaraturii de specialitate autohtone prin contribuţia profesorilor ieşeni George Văideanu şi Liviu Antonesei ce îndeamnă şcoala spre formarea către: sesizarea, perceperea şi definirea, schimbărilor; evaluarea schimbărilor şi a efectelor sale; întâmpinarea schimbărilor; poiectarea şi controlul schimbării. Celelalte două vin dinspre occident prin contribuţia lui Sir Ken Robinson şi Yuval Harrary care ne îndeamnă către o dezvoltare în direcţia toleranţei la incertitudine dar şi către formarea unor competenţe necesare omului adaptabil situaţiilor provocatoare ale secolului XXI precum: curiozitatea, creativitatea, gândirea critică, comunicareă, colaborarea, compasiunea, calmul, spiritul civic.

Cuvinte cheie: provocări contemporane, finalităţi, educaţie, schimbare

Conf. univ. dr. Darii Ludmila, Drd. Sîrbu Dina, Universitatea de Stat din Moldova, Inteligenţa socială abordată din perspectiva drepturilor omului

Câteodată întâlnim oameni care la nivel intuitiv ştiu ce să spună în anumite situaţii, par siguri pe sine chiar şi într-un grup mai mare, cu uşurinţă formează relaţii care le aduc profit – da, aceşti oameni posedă abilităţi sau inteligenţă socială. Termenul de inteligenţă socială a fost propus pentru prima dată de către psihologul american Edward Thorndike în 1920. El spunea pe atunci că inteligenţa socială reprezintă „abilitatea de a înţelege şi de a gestiona bărbaţii şi femeile, băieţii şi fetele, de a acţiona cu înţelepciune în relaţiile umane”. Nimeni nu se naşte inteligent social în schimb aceasta implică un set de abilităţi pe care o persoană le învaţă în timp. Inteligenţa socială îi ajută pe indivizi să construiască relaţii care sunt importante pentru numeroase aspecte ale vieţii unei persoane, de exemplu să îşi facă prieteni sau aliaţi. La nivel de grup, inteligenţa socială este ceea ce ne permite să funcţionăm ca oameni. Pentru că suntem fiinţe sociale ne bazăm pe cooperarea cu celălalt, înţelegându-ne pe noi înşine şi pe ceilalţi putem găsi modalităţi de a colabora în beneficiul reciproc. Astăzi, predarea inteligenţei sociale este indispensabilă. Elevii au nevoie de instrumente pentru a dezvolta inteligenţa socială începând cu primele niveluri de educaţie, astfel încât să o poată dobândi în anii de şcoală şi să o stăpânească în viaţa lor adultă. În Convenţia asupra Drepturilor Copilului sunt reglementate drepturile copilului printre care şi Dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane dar şi Dreptul la libertate de exprimare. În acest context, formarea competenţelor sociale la elevi în toate nivelurile de educaţie reprezintă o necesitate funfamentală pentru copil.

Cuvinte cheie: inteligenţă socială, relaţii sociale, educaţie

Drd. Teodora Mirela Băbuţ, drd. Loredana Alina Stan, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Atitudinea moral-civică raportată la spiritul democratic din grădiniţe

Lucrarea de faţă tratează atitudinea moral-civică a preşcolarilor făcând o raportare la actul didactic şi la spiritul democratic al societăţii în care trăim. În prima parte a lucrării se va pune accentul pe descrierea teoretică a noţiunilor utilizate în cercetare, şi anume, Ce este democraţia? Care sunt valorile democratice promovate? şi Care este stilul de predare utilizat de către profesori?. În a doua parte a lucrării se va face o analiză a datelor colectate prin aplicarea instrumentelor de cercetare selectate în acest sens. Punctele cheie vizate în această cercetare sunt educaţia despre drepturile omului şi democraţie, educaţia în spiritul drepturilor omului şi democraţiei, educaţia pentru drepturile omului şi democraţiei. În acest sens, în urma chestionarului aplicat unui grup de profesori pentru învăţământ preşcolar, sunt analizate metodele de predare pe care aceştia le utilizează precum şi atitudinea lor în relaţie cu colegii, cu elevii lor şi cu părinţii elevilor. Această investigaţie relevă starea de conştiinţă moral-civică democratică din grădiniţe. Rezultatele obţinute pot conduce la elaborarea de noi politici educaţionale sau îmbunătăţirea celor existente.

Cuvinte cheie: democraţie, valori, educaţie, drepturile omului

Dr. Calistru Doina, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi, Educaţia pentru democraţie şi drepturile omului la orele de educaţie juridică

Educaţia pentru democraţie şi drepturile omului la orele de educaţie juridică.
Lucrarea îşi propune să sublinieze importanţa orelor de educatie juridică în formarea comportamentului centrat pe valorile societăţii democratice şi cunoaşterea drepturilor omului. Disciplina ”Educaţie juridică” a fost introdusă ca optional în CDȘ, fiind sudiată în tot mai multe şcoli din România începând cu anul şcolar 2018. La Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Iaşi s-a implementat pentru prima data acest curs opţional, care oferă elevilor de liceu cunoştinte din domeniul juridic, dar contribuie totodata la formarea lor ca buni cetăţeni, îi educă în spiritul respectării legilor, care reprezintă reguli generale, fără de care nu pot exista statul de drept şi democraţia. Sunt studiate mecanismele funcţionarii unui stat democratic (separarea puterilor in stat, supremaţia legii, relaţia dintre lege si libertate), rolul Constiţutiilor, instituţiile care adoptă legile şi veghează la respectarea lor, importanţa organizării alegerilor libere în funcţii publice şi demnităţi. De asemenea, elevii învaţă să îşi cunoască drepturile, întrucât copiii beneficiază de drepturi care le sunt proprii, apărute relativ recent în practica şi teoria drepturilor omului. Astfel, dreptul fundamental la viaţă şi libertate se exprimă concret prin intermediul legilor în: dreptul copilului la identitate, la cetăţenie, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii, dreptul la învăţătură şi sănătate, iar libertatea de exprimare se manifestă prin: dreptul copilului de a participa la luarea deciziilor care îl privesc, libertatea de asociere şi reuniune paşnică, libertatea de gândire, conştiinţă şi religie. Elevii învaţă totodata că fiecarui drept îi corespunde o obligaţie corelativă, iar respectarea legii este obligatorie, întrucât autorităţile statului intervin si sancţionează atunci când legile sunt încălcate. În concluzie, la disciplina opţională “Educaţie juridică”, elevii îşi însuşesc cunoştinţe teoretice şi exemple de bune practici care pot contribui concret la buna funcţionare a statului de drept în România, la punerea în practică a idealului democratic şi la respectarea drepturilor omului.

Cuvinte cheie: democraţie, drepturile omului, educaţie juridică

Drd. Diana Gabriela Tănăsoaie, Prof. univ. dr. Mariana Momanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Dreptul la o educaţie de calitate: standarde, instrumente de monitorizare şi evaluare a calităţii în educaţie

Educaţia este un proces transformativ al fiinţei umane. Procesul educaţional diferă de la o societate la alta în funcţie de mentalităţile, tradiţiile, valorile şi opţiunile culturale şi ideologice de viitor asumate la nivelul fiecărei societăţi. Grecii antici îi confereau educaţiei rolul „de a modela cetăţeni buni” (Murphy, 2015, p. 1). În Dialogurile sale, Platon prezenta educaţia ca pe un mijloc de a atinge atât justiţia individuală, cât şi pe cea socială. În zilele noastre această idee a prins contur prin adoptarea unor numeroase documente legislative care atestă dreptul fiecărui individ la o educaţie de calitate. Pe întregul glob, se are în vedere identificarea standardelor care trebuie respectate pentru a se ajunge la furnizarea unei educaţii la cel mai înalt nivel calitativ. În cuprinsul acestei lucrări sunt redate perspectivele unora dintre cele mai reprezentative organisme internaţionale precum: Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă şi Cultură (UNESCO), Organizaţia Europeană pentru Cooperare şi Dezvoltare (OECD), Comisia Europeană a Uniunii Europene, Education International (EI)-SUA, Association for Childhood Education International, Autoritatea Australiană pentru Calitatea Educaţiei şi Îngrijirii Copiilor. Fiecare stat a adoptat sau şi-a creat propriile instrumente pentru monitorizarea şi evaluarea calităţii structurale şi procesuale ale serviciilor de îngrijire şi educaţie timpurie, totuşi, cele mai cunoscute şi cele mai utilizate până în prezent, care şi-au dovedit în cele mai multe rânduri validitatea, sunt instrumentele „The infant/Toddler Environment Rating Scale – Revised Edition” (ITERS – R) şi „The Early Childhood Environment Rating Scale – Revised Edition” (ECERS-R).

Cuvinte cheie: dreptul la educaţie, standarde de calitate, instrumente de monitorizare şi evaluare a calităţii în educaţie

Prof. univ. dr. Mariana Momanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Democraţia ca valoare educaţională în ”şcolile noi” şi pedagogiile alternative

Democraţia ca valoare educaţională în ”şcolile noi” şi pedagogiile alternative.
Criza sistemului educaţional de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolulului al XX-lea a generat numeroase reacţii critice şi a condus la o amplă mişcare de reconstrucţie, atât în planul mentalităţii pedagogice, cât şi în cel al realităţii educaţionale. Ideea de bază a noului curent, puternic inspirat de filosofia educaţională rousseauistă, care anunţă valorile fundamentale ale modernităţii (libertate, egalitate, solidaritate), este aceea că învăţarea eficientă nu se realizează printr-un proces pasiv, de transmitere a cunoştinţelor de la profesor către elev, prin impunere şi constrângere, ci printr-un proces de explorare a realităţii, plecând de la interesele şi nevoile de dezvoltare ale copilului, într-un mediu stimulativ, bazat pe respect, libertate de exprimare şi de acţiune, iniţiativă, implicare, cooperare şi comunicare. Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au început să apară ”şcoli noi”, care pun în practică astfel de valori educaţionale, iar în prima jumătate a secolului al XX-lea s-a cristalizat o nouă paradigmă educaţională, care a generat abordări alternative în educaţie. Multe dintre acestea s-au dezvoltat şi s-au răspândit de-a lungul timpului, iar acestora li s-au adăugat altele, care reflectă rezultatele cercetării educaţionale, ale progresului tehnologic, schimbările sociale şi politice şi, implicit, valorile şi opţiunile culturale şi pedagogice ale ultimelor decenii. Deşi fiecare dintre formululele educaţionale alternative are elemente specifice, pe care le vom discuta, selectiv, în lucrare, toate au în comun ideea că fiecare copil este o fiinţă unică şi liberă, a cărui voce trebuie să se facă auzită şi ascultată în procesul educaţiei. Tot mai multe studii atrag atenţia asupra faptului că elevii sunt capabili să-şi exprime opiniile cu privire la învăţare şi experienţa şcolară (Groves, 2010; Kruse, 2000; Storz, 2008) şi că ”vocile” elevilor sunt de maximă importanţă pentru realizarea reformelor educaţionale autentice (Fielding, 2001; Fullan, 2007; Mitra & Gross, 2009).

Cuvinte cheie: democraţie, libertate, abordări alternative în educaţie

Dr. Elvira Rotundu, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Educația pentru cetățenie democratică în școala românească postcomunistă: evoluții și perspective

Anii ‘90 au fost considerați ”decada cetăţeniei”, pornind de la schimbările de regimuri politice care au avut consecinţe directe asupra relației dintre stat și cetățean şi, implicit, asupra politicilor privind educaţia pentru cetăţenie democratică. Pe lângă provocările generale precum globalizarea, criza statului bunăstării, apariția biotehnologiilor sau progresul rapid al tehnologiilor informației și comunicării, statele din fostul bloc comunist au avut și au încă de rezolvat problema dificilă a trecerii dinspre statul totalitar spre o societate democratică. Tranziția postcomunistă în România, mai lungă decât ne-am fi închipuit, a fost și este încă o perioadă de incertitudini și de schimbări în care idealul cetățenesc este invocat frecvent ca o speranță, iar educația pentru cetățenie ca o soluție pentru renașterea virtuților cetățenești și pentru transpunerea în practică a valorilor și principiilor statului de drept și ale democrației, în general. Pornind de la aceste considerente, lucrarea de față își propune să prezinte o analiză a deciziilor de politică educațională din România postcomunistă în privința locului și rolului educației pentru cetățenie democratică în sistemul de învățământ preuniversitar. Demersul nostru vizează în primul rând schimbările introduse prin reformele educaționale din ultimii 30 de ani, prin care au fost puse în practică noi abordări curriculare, dar și alte contexte extracurriculare sau extrașcolare care au avut ca obiectiv educația pentru cetățenie democratică.

Cuvinte cheie: România postcomunistă, educație pentru cetățenie democratică, reformă educațională

Diversitate, egalitate de şanse şi acces la educaţie

Asist. univ. dr. Sîrghea Alina, Prof. univ. dr. Stanciu Mihai, Conf. univ. dr. Brezuleanu Carmen-Olguţa, Universitatea de Știinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Iaşi, Egalitatea de şanse în educaţie – un imperativ moral şi social

Egalitatea de şanse în educaţie – un imperativ moral şi social.
Idealul de egalitate s-a născut ca o cerinţă a dreptului natural (Andriţoi, 2007).” Legea naturală sau legea naturii (latină lex naturalis ) este lege al cărei conţinut derivă în mod natural din natura umană sau din natura fizică şi, prin urmare, are valabilitate universală. În jurisprudenţa dreptului natural, conţinutul dreptului pozitiv creat de om este legat de dreptul natural şi îşi obţine autoritatea cel puţin parţial din conformitatea cu standardele morale obiective. Teoria dreptului natural încearcă să definească o „lege superioară” pe baza unei înţelegeri universale că anumite alegeri în viaţa umană sunt bune sau rele sau că anumite acţiuni umane sunt corecte sau greşite” (Natural Law, 2018).
Pornind de la rădăcina tuturor ştiinţelor – filosofia – unde regăsim idei despre egalitate conturate în lucrările lui Aristotel, Platon şi Socrate – ne propunem să parcurgem un scurt itinerariu în interpretarea acestui concept prin prezenta lucrare, contribuind cu analiza concretă a oportunităţilor educaţionale oferite la nivel naţional şi internaţional. În acest sens, ne dorim să formăm un tablou relevant al distribuţiei şanselor educaţionale pentru elevi şi/sau studenţi, urmărind în mod particular respectarea unor principii filosofice care devin imperative pentru societatea actuală.

Cuvinte cheie: filosofia egalităţii, şanse de succes, incluziune echitabilă

Drd. Ioana -Aurelia Sabou (Baboş), Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Opiniile cadrelor didactice cu privire la egalitatea de şanse în sistemul public de învăţământ

Societatea actuală este într-o continuă schimbare. Evenimentele din ultimii doi ani au adus multe schimbări asupra tuturor categoriile sociale. Sistemul românesc de învăţământ se confruntă cu multe probleme, pe lângă cele legate de curriculum, atât de mult discutate pe toate forumurile şi siteurile de socializare, mai sunt şi cele legate de drepturile pe care le au cadrele didactice. De cele mai multe ori culoarea politică a influenţat factorii de decizie în sistemul de educaţie, care au dus la unele schimbări nu tocmai reuşite. În studiul pe care l-am efectuat am vrut să aflu părerea cadrelor didactice asupra câtorva aspecte importante din cariera lor. Consider că este foarte important ca în sistemul public de învăţământ, fie ca discutăm de mediul urban sau de cel rural, să fie cadre didactice bine pregătite, să fie motivate şi stimulate corespunzător astfel încât să avem un învăţământ de calitate. Educaţia este cea mai importantă investiţie pe care o societate o poate realiza, o investiţie de la care se aşteaptă rezultate pe termen lung.La acest studiu au participat 75 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar. Egalitatea de şanse în sistemul educaţional românesc este o sintagmă interpretabilă, după cum reiese din studiul efectuat.

Cuvinte cheie: cadre didactice, cadrul legal, gen, sancţiune, abordare integrată

Conf. univ. dr. Adriana Denisa Manea, Prof. univ. dr. Cristian Stan, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Provocări educaţionale într-o societatea democratică – educaţia incluzivă

Sub presiunea transformărilor tehnico-ştiinţifice, societăţile democratice caută soluţii educaţionale pentru a răspunde oportun şi pozitiv tuturor provocărilor acestei lumi. Un modelul de şcoală democratică, cu accent pe învăţare activ-participativă, pragmatică şi de calitate este şcoala incluzivă. Funcţionarea şcolii incluzive are la bază educaţia şi conştiinţa socială de tip incluiv, care accentuează valorificarea potenţialului individual uman atât în beneficiul propriu cât şi comun. Educaţia de tip incluziv valorifică potenţialităţile individuale concomitent cu eliminarea segregării şi gestionarea transparentă a resurselor umane, tehnologice, materiale şi financiare. Atitudinea umanist-democratică, conduita morală, creaţia cultural –artistică promovate prin educaţia incluzivă sunt în măsură a generea plus-valoare individuală şi colectivă. Managementul şcolii incluzive accentuează leaderchipul strategic, orientarea spre scopuri înalte, potenţarea de resurse noi şi crearea de oportunităţi, implementarea de strategii inovative, eficiente şi eficace. Din punct de vedere metodologic, activitatea didactică în şcoala incluzivă pune accent pe crearea de noi situaţii de învăţare, valorificarea experienţelor practice, evidenţierea pragmatismului pe întreg parcursul curricular inter- şi trans- disciplinar, diferenţiere şi individualizare în învăţare, relaţii interpersonale pozitive menite a susţine munca în cooperare, altruismul şi asertivitatea. Formarea de personalităţi independente şi responsabile reprezintă dezirabilitatea rezultatului acţiunilor educative conjugate la nivelul instituţiilor educaţionale sub coordonarea şcolilor incluzive. Demersul educativ formal şi nonformal implică eforturi comune, menţinerea echilibrului cost-beneficiu şi în special pregătirea continuă calitativ –superioară şi de specialitate a resursei umane. Autoresponsabilizarea, autoasumarea, autoimplicarea devin cuvinte cheie în reuşita profesională şi obţinerea succesului social. Școala incluzivă, conform constructului teoretic al specialiştilor în ştiinţele educaţiei este capabilă să coaguleze toate forţele şi resursele (umane, materiale, tehnologice, finacniare) şi să valorifice valorile universale în asigurarea unei educaţii de calitate pentru TOȚI şi pentru FIECARE.

Cuvinte cheie: educaţie incluzivă, diferenţiere şi individualizare, şcoală de calitate.

Drd. Toma Mihaela, Conf. univ. dr. Darii Ludmila, Universitatea de Stat din Moldova, Drepturile copilului cu CES – provocări pentru educaţie

În acest abstract vom aborda provocările pentru învăţământul de masă generate de incluziunea elevilor cu cerinţe educaţionale speciale alături de elevii tipici.Actele normative ce vizează drepturile persoanelor cu dizabilităţi: Legea incapacităţii- Disabilities Act, Fair Housing, Rehabilitation Act, Air Career Access Act, Individuals with Disabilities Education Act,apoi Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, apoi vom evidenţia următoarele principiile-cheie ale incluziunii: principiul drepturilor egale, unicităţii şi individualizării,diversităţii,accesului şi participării şi altele: principiul dezvoltării, incluziunii,dezinstituţionalizării şi normalizării. Fiecare fiinţă umană este unică în felul său şi are unele trăsături de personalitate specifice, interese, abilităţi, aptitudini, dificultăţi de învăţare şi toţi au dreptul la educaţie pentru a se dezvolta din punct de vedere intelectual, social şi personal prin valorificarea potenţialului propriu de care dispune. Sistemul de învăţământ trebuie să aibă în vedere toate categoriile de copii şi să le fie asigurate şanse egale de acces şi participare în învăţământul de masă.Provocările cu care se confruntă instituţia de învăţământ în cazul integrării unui elev cu cerinţe eduaţionale în învăţământul de masă ar fi:atitudinile de acceptare sau respingerea unui elev cu CES de către personalul din instituţie, a părinţilor elevilor tipici,a elevilor tipici.O altă provocare ar fi nevoia de perfecţionare a cadrelor didactice în domeniul psihopedagogiei speciale pentru a fi pregătiţi să lucreze cu elevii cu dizabilităţi incluşi în clasă, să elaboreze un curriculum sau să întocmească un plan de intervenţie personalizat care să se plieze pe nevoile de învăţare ale acestuia, folosirea unor metode incluzive în procesul instructiv-educativ. Un rol are şi profesorul de sprijin din cadrul şcolii,care îşi desfăşoară activitatea recuperatorie, într-un cabinet sau în sala de clasă. Alta este pentru instituţia de învăţământ, de a se adapta instituţia la nevoile elevilor cu CES, spre exemplu cu dizabilităţi la nivel fizic şi asigurarea serviciilor: medicale, psihologice.

Cuvinte cheie: drepturi, copii cu CES, provocare, educaţie, principii

Lect. univ. dr. Ioana Boghian, Prof. univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Formarea iniţială a cadrelor didactice şi competenţele pentru educaţia incluzivă

Una dintre preocupările actuale ale profesorilor şi decidenţilor din educaţie o reprezintă profilul de competenţe al profesorului incluziv din învăţământul obligatoriu, de masă. Acesta cuprinde cunoştinţe specifice şi metodologice, abilităţi şi atitudini care îi permit acestuia să desfăşoare procesul instructiv-educativ la elevii cu cerinţe educative speciale (CES) astfel încât să creeze un mediu specific şi stimulativ pentru învăţare. Studiile arată că majoritatea profesorilor din învăţământul de masă au cunoştinţe insuficiente referitoare la realizarea procesului didactic la clase de elevi în care sunt integraţi elevi CES, atitudinile fiind în mare parte negative; deasemenea, cadrele didactice mai tinere manifestă un nivel mai ridicat al competenţelor profesionale cerute pentru lucrul cu elevi CES; cu toate acestea, deşi atitudinile lor referitoare la educaţia incluzivă sunt pozitive, dacă ar avea posibilitatea de a alege, nu ar accepta elevi CES. Cauzele acestor reticenţei: insuficientul accent pus pe formarea pentru educaţia incluzivă în cadrul programelor de pregătire ale cadrelor didactice dar şi anumite particularităţi ale contextului în care se desfăşoară educaţia în învăţământul de masă: număr mare de elevi într-o clasă; absenţa unui consilier şcolar/profesor de sprijin în unele şcoli; ineficienţa anumitor programe de formare a cadrelor didactice dată de preponderenţa aspectului teoretic în defavoarea celui practic. Soluţia pentru abilitarea cadrelor didactice constă în formarea lor pentru educaţia incluzivă în cadrul formării iniţiale pentru cariera didactică. În acest sens, în cadrul anumitor discipline din modulul de formare psihopedagogică pot fi incluse exemple de bune practici pentru educaţia incluzivă, iar practica pedagogică trebuie să aibă o componentă clar definită focalizată pe lucrul cu elevii CES. Demersul nostru urmăreşte să propună, în baza unor considerente teoretice, un model de abordare a pregătirii iniţiale a cadrelor didactice axat pe instrumentarea viitorilor profesori pentru lucrul cu elevii CES şi, implicit, depăşirea reticenţelor acestora legate de acest aspect.

Cuvinte cheie: profilul de competenţe al profesorului incluziv, elevi cu cerinţe educative speciale, educaţie incluzivă

Prof. univ. dr. hab. Viorica Goraş-Postică, Universitatea de Stat din Moldova, Promovarea educaţiei interculturale (EIC) în documentele instituţionale de dezvoltare strategică

Educaţia interculturală, în calitate de dimensiune a noilor educaţii, pe de o parte şi ca element al educaţiei pentru democraţie şi pentru drepturile omului, pe de altă parte, a devenit o prezenţă comună în politicile educaţionale şi în practicile curente din Republica Moldova, ca şi în marea majoritate a ţărilor lumii. Studiul praxiologic, al cărui rezumat îl prezentăm, s-a realizat în 7 universităţi cu profil pedagogic din R. Moldova, având ca obiectiv constatarea nivelului de promovare a EIC în documentele strategice ale instituţiilor de învăţământ, ca premisă pentru realizarea unei educaţii de calitate pentru facilitatrea dialogului social intercultural şi pentru prevenirea conflictelor şi a situaţiilor critice de manifestare a democraţiei. Pornind de la identificarea nivelului de reflectare a dimensiunii EIC în planurile de dezvoltare strategică (PDS) ale universităţilor şi ale facultăţilor de profil socioumanistic, continuând cu solicitarea de evaluare a fiecărui element din PDS şi finalizând cu recomandările strategice de optimizare a documentelor evaluate, autorul analizează fezabilitatea şi relevanţa acestora pentru contextele multculturale din care provin şi unde activează actorii educaţionali implicaţi.

Cuvinte cheie: educaţie interculturală, universităţi, formarea iniţială a cadrelor didcatice şi manageriale

Lect. univ. dr. Ana-Maria Țepordei, Conf. univ. dr. Mihai Curelaru, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Neutralitatea discursului politic românesc cu referire la etnicii romi – un mesaj de fundal ambivalent

Ca parte a unui proiect de cercetare european vizând identificarea, pe baze ştiinţifice, a unor metode eficiente de combatere a discriminării romilor, studiul de faţă a analizat în ce măsură etnia romă este un subiect prezent în discursul politic românesc, precum şi valenţa tipului de discurs dominant. Relevanţa analizei discursului politic este fundamentată de faptul că acesta reprezintă unul dintre factorii contextuali macrosociali cu rol de mediatori ai corelaţiilor dintre nivelul de prejudecată al cetăţenilor majoritari şi intenţiile lor de angajare în acţiuni pro-/ anti-romi. Metoda folosită a fost analiza de conţinut tematică, realizată pe un corpus de articole din presa scrisă românească în care apar citate declaraţii ale politicienilor şi/ sau ale autorităţilor statului cu referire la romi. Rezultatele au relevat faptul că, în ansamblul corpusului analizat, vocea romilor este absentă şi că dominante, ca frecvenţă şi agentivitate, sunt vocile anti-romi. Însă cu referire strictă la declaraţiile politicienilor/ autorităţilor români/e, discursul acestora cu privire la etnicii romi s-a dovedit a fi slab reprezentat, neutru şi determinat preponderent contextual de evenimente internaţionale. Această neutralitate a discursului poate fi privită şi discutată ca fundal social ambivalent. Pe de o parte, nu s-a sesizat o exploatare politică a evenimentelor, atitudinile extremiste sau ostile ale unor cetăţeni nefiind încurajate explicit. Pe de altă parte, aceasta poate fi înţeleasă şi ca o atitudine de rezervă sau ca o lipsă tacită de asumare care ar putea menţine sau creşte nivelul de dezangajare a majoritarilor, ceea ce ar putea influenţa şi receptivitatea către/ eficienţa programelor/ intervenţiilor în plan educaţional şi nu numai, menite să reducă discriminarea.

Cuvinte cheie: discriminare, romi, discurs politic, atitudine socială

Conf. univ. dr. Mihaela Boza, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Recunoaşterea culturii rome diminuează ameninţarea percepută prin incluziune morală şi emoţii prosociale

Scop. Recunoaşterea sau aprecierea culturii rome poate diminua ameninţarea percepută din partea romilor prin niveluri crescute de incluziune morală şi emoţii prosociale intergrupale. Ameninţarea percepută a fost identificată ca fiind centrală în relaţiile dintre majoritatea şi minoritatea romă din România, iar reducerea ameninţării ar contribui la scăderea discriminării şi la îmbunătăţirea relaţiilor şi intervenţiilor intergrupale. Metodă. Folosind un eşantion reprezentativ la nivel naţional (N = 1017) am măsurat ameninţarea simbolică, incluziunea morală, simpatia şi empatia şi recunoaşterea diferenţelor culturale şi a valorii culturii rome. Am emis ipoteza că recunoaşterea culturală ar prezice scăderea nivelurilor de ameninţare mediată de emoţiile intergrup şi incluziunea morală. Rezultate. Folosind un model cu doi mediatori paraleli (PROCES, Hayes, 2017), rezultatele au arătat că un nivel mai înalt de recunoaştere culturală este asociat cu o ameninţare percepută scăzută şi relaţia este parţial mediată de incluziune morală şi emoţii prosociale intergrupale. Mediatorul cu impact mai puternic este incluziunea morală. Percepţia culturii rome ca fiind unică şi valoroasă scade ameninţarea percepută, iar acest efect este mai puternic atunci când romii sunt consideraţi cetăţeni la fel de importanţi. Nivelurile mai ridicate de empatie şi simpatie faţă de romi contribuie la scăderea ameninţării percepute. Concluzie. Intervenţiile care vizează scăderea ameninţării percepute ar putea începe prin sublinierea valorii culturii rome care, prin ea însăşi, ar contribui la scăderea ameninţării. Această abordare ar beneficia de o atitudine juridică şi civică de incluziune a majorităţii, aşa cum se afirmă şi în literatura de contact intergrup şi emoţii intergrupale mai pozitive.

Cuvinte cheie: recunoaştere culturală, incluziune morală, emoţii prosociale intergrupale, ameninţare percepută

Lect. univ. dr. Olga Dicusară, Universitatea de Stat din Moldova, Pedagogia diversităţii în contextul provocărilor actuale ale educaţiei

Pedagogia diversităţii în contextul provocărilor actuale ale educaţiei
Evoluţia educaţiei, a conceptelor şi principiilor privind dezvoltarea continuă a acesteia a cunoscut o istorie sinuoasă, marcată de reformarea sistemelor sau a unor elemente ale acestora. Reformele au fost condiţionate şi de diferitele schimbări de ordin economic şi socio-cultural care au generat, pe lângă efectele pozitive, repercusiuni cu impact negativ asupra exercitării plenare a drepturilor omului: marginalizare, izolare, excludere.
Fenomenele marginalizării şi excluziunii sociale, condiţionate de segmentarea pe criterii economice (sărăcia), cumulate cu factori de ordin social şi cultural, precum şi de factori personali (demotivare, dizabilitate etc.), au afectat cohorte întregi de populaţie, de diferite vârste, inclusiv copii, principiile coeziunii şi solidarităţii umane fiind puternic afectate.
O educaţie aptă să ia în consideraţie sau – mai mult – să se fondeze pe diferenţă şi să se deschidă în faţa diverselor valori pare extrem de pozitivă şi singura capabilă să răspundă nevoilor Europei de astăzi şi de mâine. Potrivit Declaraţiei de la Salamanca, orice persoană ar trebui să aibă acces la o educaţie solidă, şcolii revenindu-i în acest sens, rolul de a se adresa echitabil tuturor elevilor şi de a-i familiariza cu filosofia diferenţierii în educaţie. Pe de o parte, elevului i se creează condiţii în care ar tinde spre unitate, fapt determinat de standardele educaţionale, cât şi spre diversitate, fapt determinat de diferenţele individuale. Tânăra generaţie trebuie îndrumată cu grijă în vederea achiziţionării de cunoştinţe vaste şi funcţionale despre patrimoniul cultural naţional şi universal, să încerce experienţe multiple de învăţare formativă pentru dobândirea de abilităţi şi, în acelaşi timp, să îşi poată forma atitudini corecte, să manifeste deschidere şi disponibilitate de comunicare şi interacţiune civilizată cu orice om de pe planetă, să poată coopera cu acesta pentru a soluţiona probleme comune.

Cuvinte cheie: diversitate, diferenţe, individualizare, incluziune, mediu educaţional

Prof. univ. dr. Nicoleta Laura Popa, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Vocea copilului în cercetarea educaţională: dreptul la informare şi la exprimare

Cercetarea educaţională cu participanţi de vârstă mică a favorizat pentru o lungă perioadă de timp adultocentrismul, neglijând perspectiva copilului în conturarea răspunsurilor la întrebări care vizau în mod direct sau indirect experienţele de învăţare la care acesta era expus. Ultimele două decenii marchează o schimbare de accent etic şi metodologic, sub presiunea respectării dreptului la exprimare al copilului, invocat prin trimitere directă la Articolul 12 din Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Astfel, pe fundalul unor argumente predominant etice, asistăm în prezent la o diversificare fără precedent a metodologiei de cercetare în studiile cu participanţi de vârstă mică, care valorifică întrucâtva vocea copiilor, în special prin utilizarea unor cadre multimodale de colectare a datelor empirice. Deşi aceste demersuri se bucură de popularitate în rândul cercetătorilor în educaţie, abordările de această factură sunt încă marcate de directivitatea adulţilor semnificativi din viaţa copilului.

Cuvinte cheie: dreptul la exprimare al copilului, cercetare educaţională, diversitate metodologică

Reconsiderări ale dreptului la educaţie în contexte online

Lect. univ. dr. Gabriel Mareş, Prof. univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Dreptul la educaţie în contextul educaţiei on-line

Dreptul la educaţie pentru toţi copiii reprezintă o achiziţie juridică, socială, culturală şi formativă de mare preţ, câştigată cu efort, implicare şi multă perseverenţă, în timp. Chiar dacă există numeroase documente care fac trimitere la copii şi drepturile acestora, Convenţia cu privire la drepturile copilului (1989) este singurul document consacrat exclusiv copilului, ce exprimă o abordare actuală asupra copilului şi a drepturilor lui. Provocările lumii contemporane şi nevoile emergente generate de transformările economice, sociale şi de mediu reprezintă surse de schimbare a felului în care este abordat procesul de educaţie. Contextul actual global generat de pandemia COVID19 şi generalizarea cvasi-automată a educaţiei online au scos la iveală cu putere un ansamblu de realităţi educative paradoxale, exprimate în cupluri conceptuale antinomice cum ar fi: certitudine – incertitudine; incluziune – excluziune; faţă în faţă – online; vizibil – invizibil; sincron – asincron; urban – rural; bogăţie – sărăcie; echitate – inechitate. Lucrarea îşi propune să identifice şi să analizeze cauze ale unora dintre discrepanţele mai sus amintite din perspectiva preocupării de a asigura şanse egale şi dreptul la educaţie pentru cât mai mulţi copii. Demersurile noastre interogative pornesc de la întrebări precum: Mai este respectat dreptul la educaţie pentru toţi copii? Oare strategiile presupuse de educaţia on-line au avut în vedere (obiectiv) particularităţile de vârstă/individuale? Sau contextul economico-social? Ar fi existat alternative? Analiza noastră se apleacă asupra unora dintre consecinţele (directe, indirecte; imediate, pe termen lung; asupra elevilor din învăţământul preşcolar, primar – asupra elevilor pre/adolescenţi – asupra studenţilor) profunde ale deciziei de a instaura şcoala online, cu impact asupra respectării dreptului fundamental al elevilor la educaţie.

Cuvinte cheie: educaţie, dreptul la educaţie, educaţie online, pandemie COVID 19

Dr. Letiţia Durnea, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (profesor asociat) Responsabilitatea asigurării dreptului copiilor la educaţie

În contextul distanţării fizice care a impus realizarea activităţilor şcolare online, respectarea dreptului la educaţie nu se rezumă doar la frecventarea şcolii şi doar la activitatea profesorilor. Familia devine tot mai responsabilă de educaţia copilului în fiecare moment al vieţii; familia porneşte educaţia şi reglează actul educativ. Odată cu intrarea în instituţiile de învăţământ (grădiniţă, şcoală), cadrele didactice oferă copiilor o educaţie menită să-i ajute la integrarea lor, ca adulţi, în societate, iar noile reglementări îi solicită pe profesori să găsească pârghii şi să folosească toate schimbările epocii în favoarea sa, să atragă elevii spre o învăţare asumată şi eficientă. În acest moment, oricare membru al comunităţii devine tot mai responsabil pentru exemplul pe care-l oferă copiilor din jur şi pentru conturarea expectanţelor pe care le au de la aceştia. Fiecare adult devine educator pentru copiii şi adolescenţii din jur şi e bine ca acest rol să fie conştinetizat şi asumat. Aportul fiecăruia dintre noi va face ca formarea elevilor de astăzi să fie cât mai completă şi folositoare.

Cuvinte cheie: drepturi, familie, educaţie, societate

Prof. univ. dr. Adrian Hatos, Drd. Mirela Lăcrămioara Cosma, Universitatea din Oradea, Conf. univ. dr. Otilia Clipa, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Competenţele digitale ale profesorilor in perioada pandemiei

În acest studiu, am analizat competenţele digitale percepute ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar român în raport cu statutul lor profesional, locaţia şcolii, genul, vârsta, domeniul predat şi participarea anterioară la cursuri de formare pentru predarea online. Am folosit datele obţinute prin aplicarea a 3419 chestionare completate automat într-un sondaj online realizat la profesori la începutul pandemiei (martie 2020). Am construit două tipuri de competente: SMOS ( Scorul pentru competenta de a lucra cu instrumente online, multimedia) şi SDOS (Scorul pentru competenta de a cu soft-uri educaţionale). Aceste concepte au subliniat faptul că ambele scad odată cu vârsta, sunt afectate pozitiv de participarea anterioară la sesiunile de instruire pentru abilităţile de predare online şi de faptul că TIC şi informatica sunt un domeniu predat la care, prin comparaţie, profesorii de toate specialităţile sunt semnificativ mai puţin calificaţi. Cele mai importante rezultate se referă la impactul genului şi al statusului profesional asupra competenţelor digitale ale profesorilor. Sunt discutate implicaţiile pentru cercetările viitoare, precum şi pentru intervenţiile şi politicile educaţionale.

Cuvinte cheie: competenţe digitale, profesori, educaţia on-line

Conf. univ. dr. Darius Borovic, Universitatea de Vest din Timişoara, Formarea online a competenţelor şi atitudinilor pentru o democraţie participativă

Formarea online a competenţelor şi atitudinilor pentru o democraţie participativă. În comunicare se va analiza demersul online de formare a unor competenţe civice şi a unor metode de predare care dezvoltă gândirea critică şi adeziunea pentru valorile democratice. Exemple de metode analizate sunt Metoda Proiectului (Project Based Learning) şi Problem Based Learning.

Cuvinte Cheie: Democraţie participativă, competenţe, proiect, problemă

Conf. univ. dr. Maria-Doina Schipor, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Perspective strategice asupra motivaţiei pentru profesia didactică

Motivaţia pentru profesia didactică este un factor cu implicaţii complexe la nivelul procesului de predare-învăţare. Relaţionarea motivării profesorului cu motivarea elevului subliniază importanţa gestionării atente a acestei variabile. În plus, numeroase rezultate ale cercetării au evidenţiat faptul că profesorii prezintă niveluri mai mici de motivaţie decât alte profesii. Scopul acestui studiu vizează identificarea modului în care motivaţia pentru profesia didactică percepută de cadrele didactice este diferită de modul în care este percepută de factorii de conducere de la nivelul instituţiilor şcolare. Studiul comparativ a fost realizat folosind Scala multidimensională a motivaţiei profesionale (Gagne et al, 2015). Scala a fost completată pentru cinci sarcini principale pe care profesorii le îndeplinesc: pregătirea orei, predarea, evaluarea elevilor, managementul clasei, sarcini administrative şi sarcini complementare (Freinet şi colab., 2008). Participanţii au fost 40 de profesori din învăţământul primar şi gimnazial şi 25 de manageri de şcoli. Rezultatele au evidenţiat diferenţe între cele două categorii investigate în ceea ce priveşte percepţia motivaţiei didactice. Pentru a identifica posibile strategii de abordare a motivaţiei studiul a investigat şi felul în care cele două categorii (profesori şi manageri) percep modalităţile prin care ar putea fi dezvoltată motivaţia pentru profesia didactică.

Cuvinte cheie: motivaţie profesională, teoria autodeterminării motivaţionale, strategii motivaţionale

Prof. univ. dr. Ciprian Ceobanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Dreptul la educaţie în era tehnologiei digitale

Adoptarea şi încorporarea tehnologiei informaţiei şi comunicării (TIC) în şcoală este o necesitate iar realitatea educaţională care a definit perioada ultimului an, a validat o dată în plus această afirmaţie. Cu toate acestea, încorporarea tehnologiei în educaţie rămâne încă un proces inegal; există mulţi actori educaţionali care îi recunosc valoarea şi acceptă tehnologia în şcoală. Din păcate, acest lucru se întâmplă într‑o manieră discontinuă şi inegală. Școala se dovedeşte a fi printre cele mai lente instituţii dispuse să schimbe formele tradiţionale şi să introducă tehnologia în sala de clasă. Dincolo de inerţia sistemelor educaţionale şi de rezistenţa la schimbare a unor cadre didactice experienţa şcolii online a pus în evidenţă şi a adus în prim-plan o serie de fenomene socio-educaţionale cu evidente implicaţii pentru unul dintre drepturile fundamentale ale fiinţei umane – dreptul la educaţie. Ne referim aici la decalajul digital sau segregarea digitală, alfabetizarea digitală şi alfabetizarea informatică.

Cuvinte cheie: decalajul digital, segregarea digitală, alfabetizarea digitală

Drd. Elena-Andreea Boitan, Prof. univ. dr. Mariana Momanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Drepturile proprietăţii intelectuale: reglementări în domeniul resurselor educaţionale

Lucrarea îşi propune să analizeze problematica drepturilor proprietăţii intelectuale în contextul tehnologizării învăţământului şi al accesării platformelor cu resurse educaţionale. În domeniul educaţiei, cunoaşterea nu înseamnă doar capacitatea de a acţiona sau de a pune ceva în funcţiune, aşa cum este valabil pentru cunoaşterea ştiinţifică şi tehnică, ci şi capacitatea de a acţiona cu scopul transformării sau chiar creării realităţii. Cunoaşterea nu este ceva palpabil, concret. Ea „călătoreşte”, este încorporată în oameni, obiecte şi resurse; rezidă în cultura, mintea, codurile utilizate de fiecare individ şi se manifestă în activităţile desfăşurate de oameni. Cunoaşterea a devenit resursă strategică, iar această transformare a dus la apariţia unei noi forme de capital, cel bazat pe cunoaştere. Acesta înseamnă software şi baze de date (informaţie computerizată), licenţă/brevet/drepturi de autor/marcă înregistrată (proprietate inovatoare) şi/sau competenţe economice (reclamă, promovare şi marketing, reţele care mediază întâlnirea dintre cerere şi ofertă). Întrucât acestea se constituie în bunuri nemateriale, intangibile, se pune problema conservării şi protejării valorii economice a acestora cu ajutorul drepturilor de proprietate intelectuală pentru produs, proces sau creaţie artistică (brevet/licenţă, drepturi de autor, marcă înregistrată, drepturi de proiectare).Resursele educaţionale deschise pot fi considerate mijloace complementare sau alternative de învăţare, în special pentru învăţământul on-line sau la distanţă. Având atribuită o licenţă deschisă, acest tip de materiale (folosite în predare, învăţare sau cercetare, pe orice fel de suport digital sau altfel, aflat în domeniul public) respectă cadrul legislativ al drepturilor proprietăţii intelectuale şi protejează drepturile de autor.

Cuvinte cheie: drepturi ale proprietăţii intelectuale, resurse educaţionale deschise, licenţe deschise, capital bazat pe cunoaştere

Drd. Iustina Alexandra Groza, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Relaţia dintre strategii de coping, rezilienţă şi autoeficacitate în luarea deciziei de carieră

Generaţii de absolvenţi sunt obligaţi să se « califice la locul de muncă » dacă doresc să obţină şi să păstreze un job. În anul 2014, rata ocupării forţei de muncă în funcţie de cel mai înalt nivel de studii, pentru categoria de vârstă cuprinsă între 25 şi 64 de ani, este de 86 % în România, în vreme ce între anii 1995-2013 numărul absolvenţilor de studii liceale (cu vârste de 18 şi 19 ani) care se înmatriculează în învăţământul superior de stat a ajuns la aproximativ 100 000 de persoane (346 496 de persoane de toate vârstele pentru regimul de taxă şi buget la un loc, în ceea ce priveşte studiile din cliclul I – licenţă, în anul 2014), iar numărul de absolvenţi pe nivelul de educaţie învăţământ superior a fost de 186 900 pentru anul academic 2010/2011. Intenţiile acestei lucrări se opresc la justificarea celor menţionate mai sus prin ce a declarat un psiholog român care activează dintr-un post de cadru didactic într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România: „Consilierea în carieră este foarte deficitară la nivelul liceului. Dacă ar fi o consiliere adecvată, atunci elevii ar şti să aleagă. Dar aşa, elevii se ghidează după informaţii pe care le primesc de la rude şi prieteni.”
S-au extras două elemente din această declaraţie, cel al consilierii în carieră cu privire la
liceeni şi cel al alegerii lor de a aplica la forme de învăţâmânt superior, efectuate în cunoştinţă de cauză. Obiective: În lucrarea de faţă este avut în vedere ca obiectiv principal investigarea existenţei unor posibili factori protectivi (nivelul de rezilienţă şi al factorii săi: căutarea de nou, reglarea emoţională şi orientarea pozitivă către viitor) şi a unor posibili factori de risc (nivelul de focalizare pe exprimarea emoţiilor) ai autoeficacităţii în luarea deciziei de carieră. Obiectivele ce urmează celui principal se referă la:
a) analiza relaţiei dintre variabilele nivelul de rezilienţă şi autoeficacitatea în luarea
deciziei de carieră; b) analiza relaţiei dintre variabilele nivelul de focalizare pe exprimarea emoţiilor şi autoeficacitatea în luarea deciziei de carieră; c) verificarea existenţei unor posibile diferenţe de gen în ceea ce priveşte autoeficacitatea în luarea deciziei de carieră; d) analiza efectelor de moderare ale variabilelor nivelul de focalizare pe exprimarea
emoţiilor şi genul subiecţilor, asupra relaţiei dintre variabilele nivelul de rezilienţă şi
autoeficacitatea în luarea deciziei de carieră.

Cuvinte cheie: autoeficacitate în luarea deciziei de carieră, rezilienţă, strategii de coping

Dezvoltarea gândirii critice ca premisă fundamentală a comportamentului democratic

Lect. univ. dr. Nicoleta Rogoz, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Politici curriculare pentru dezvoltarea gândirii critice în sprijinul educaţiei pentru democraţie

Lucrarea analizează problematica includerii în curriculumul şcolar din România a unor conţinuturi educaţionale corelate dezvoltării domeniilor de competenţe cheie. Atingerea acestor finalităţi presupune raportarea la competenţele sociale şi civice, dar şi la competenţele de a învăţa să înveţi. Introducerea în proiectele curriculare concepute la nivel instituţional sau naţional a unor tematici frecvent asociate discursului public contemporan (dezvoltarea gândirii critice, educaţie pentru democraţie, pluralism incluziune, solidaritate, participare, etc.) permite înţelegerea abordărilor corelate educaţiei pentru democraţie. Rolul dezvoltării gândirii critice se amplifică prin eforturile determinate de aplicarea constructelor teoretice în înţelegerea unor probleme actuale de politici educaţionale sau în identificarea unor evidenţe la nivelul documentelor curriculare sau legislative. În acest context devine necesară adaptarea curriculară care generează şi susţine un proces de ajustare a curriculumului existent prin raportare la nevoile corelate unor culturi diferite. Educaţia pentru democraţie devine o necesitate la nivel teoretic şi practic. Din punct de vedere curricular, aceasta poate să fie inclusă fie ca temă transcurriculară care presupune o asumare a responsabilităţii privind abordarea din partea reprezentanţilor instituţiei şcolare, fie ca o temă integrată în alte discipline sau arii curriculare mai ample, fie ca o disciplină separată. Direcţiile de politici educaţionale în domeniul dezvoltării curriculumului formal sau nonformal se focalizează pe un sens comun privind responsabilitatea civică şi determină schimbări educaţionale. Aceste schimbări reflectă armonizările curriculare corelate temei în discuţie, dar reprezintă şi un obiectiv important al sistemelor educaţionale descentralizate care susţin un curriculum relevant.

Cuvinte cheie: politici curriculare, gândire critică, educaţie pentru democraţie

Asist. drd. Monica Gabriela Assante, Prof. univ. dr. Mariana Momanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Educaţie pentru dezvoltarea conştientizării critice şi a implicării active a tinerilor în viaţa socială

Educaţie pentru dezvoltarea conştientizării critice şi a implicării active a tinerilor în viaţa social. Conştientizarea critică face referire la maniera în care indivizii reflectează în mod critic asupra realităţii sociale şi se implică activ în luarea deciziilor de natură să genereze schimbări pozitive în context sociale semnificative. Deşi conştientizarea critică include mai multe componente, precum: reflecţia critică, motivaţia critică şi acţiunea critică, cea din urmă are impact direct asupra implicării individului în viaţa socială, cu precădere în promovarea egalităţii şi a echităţii, ca valori civice (Ginwright & James, 2002). Debutul conştiinţei critice este puternic determinat de dezvoltarea capacităţii tinerilor de a reflecta asupra diverselor aspecte ale vieţii sociale şi de a-şi dezvolta motivaţia pentru schimbarea condiţiilor sociale nefavorabile în diverse contexte pe care familia, şcoala şi societatea le ofera tinerilor (Freire, 1973; Giroux, 1983; Flanagan şi colab., 2007). Maniera in care profesorii se raportează la problematica vietii sociale, printr-o abordare onestă, deschisă şi flexibilă, care valorizează perspectivele multiple şi gândirea critică, încurajând formarea propriilor opinii prin dialog democratic, joacă un rol decisiv în dezvoltarea conştiinţei critice şi a motivaţiei elevilor de a se implica în procesualitatea schimbărilor sociale pozitive (Youniss & Yates, 1997, Kirshner, 2009). Date fiind aceste premise comunicarea noastră îşi propune să sublinieze rolul profesorilor şi al contextelor educaţionale în dezvoltarea gândirii critice şi a comportamentului democratic al tinerilor.

Cuvinte cheie: conştientizare critică, democraţie, drepturi egale, educaţie

Asist. drd. Monica Gabriela Assante, Prof. univ. dr. Mariana Momanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Rolul motivaţiei critice în dezvoltarea comportamentului altruist la tinerii adulţi

Principalul obiectiv al studiului de faţă îl constituie investigarea relaţiei dintre motivaţia critică, altruism şi protejarea semenilor ca fundamentul moral al vieţii sociale. Deşi relaţia direct dintre conştiinţa critică şi implicarea prosocială a intrat de ceva timp în sfera cercetării educaţionale, mecanismele prin care componentele conştiinţei critice influenţează comportamentul nu sunt clar definite. Prin urmare, am investigat rolul de mediator al tendinţei de protejarea a celorlaţi ca fundament moral în relaţia dintre motivaţia critică şi comportamentul altruist. La studiu au participant 308 tineri cu vârste cuprinse între 18-24 de ani. Aceştia au fost selectaţi din diferite licee urbane şi universităţi, fiind invitaţi să completeze un set de chestionare. Rezultatele subliniază importanţa motivaţiei critice ca predictor al comportamentului altruist. Mai mult, datele au indicat că tendinţa de protejarea a celorlalţi a mediat efectele motivaţiei critice în ceea ce priveşte comportamentul altruist. Aceste rezultate oferă o perspectivă mai clară asupra procesului prin care motivaţia critică poate influenţa comportamentul şi implicarea tinerilor în diferite contexte sociale. Rezultatele subliniază cu precădere importanţa dezvoltării şi stimulării motivaţiei critice în şcoli cu scopul creşterii implicării active a tinerilor în contextual social actual.

Cuvinte cheie: motivaţie critică, conştiinţă critică, altruism, tineri

Dr. Viorica Reaboi-Petrachi, Universitatea de Stat din Moldova, Competenţa de a gândi critic-premisă a unei educaţii de calitate

Educaţia interculturală, în calitate de dimensiune a noilor educaţii, pe de o parte şi ca element al educaţiei pentru democraţie şi pentru drepturile omului, pe de altă parte, a devenit o prezenţă comună în politicile educaţionale şi în practicile curente din Republica Moldova, ca şi în marea majoritate a ţărilor lumii. Studiul praxiologic, al cărui rezumat îl prezentăm s-a realizat în 7 universităţi cu profil pedagogic din R. Moldova, având ca obiectiv constatarea nivelului de promovare a EIC în documentele strategice ale instituţiilor de învăţământ, ca premisă pentru realizarea unei educaţii de calitate pentru facilitatrea dialogului social intercultural şi pentru prevenirea conflictelor şi a situaţiilor critice de manifestare a democraţiei. Pornind de la identificarea nivelului de reflectare a dimensiunii EIC în planurile de dezvoltare strategică (PDS) ale universităţilor şi ale facultăţilor de profil socioumanistic, continuând cu solicitarea de evaluare a fiecărui element din PDS şi finalizând cu recomandările strategice de optimizare a documentelor evaluate, autorul analizează fezabilitatea şi relevanţa acestora pentru contextele multculturale din care provin şi unde activează actorii educaţionali implicaţi.

Cuvinte cheie: educaţie interculturală, universităţi, formarea iniţială a cadrelor didactice şi manageriale

Conf. univ. dr. Aurora Adina Colomeischi, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Promovarea sănătăţii mintale in şcoală. Curriculum dezvoltat prin parteneriat european

Lucrarea prezintă o iniţiativă de dezvoltare a unui curriculum pentru promovarea sănătăţii mintale în şcoală, construit în colaborare de către cercetători, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi reprezentanţi ai asociaţiilor ştiinţifice din şapte ţări europene, în cadrul unui parteneriat european. Proiectul PROMEHS este coordonat de o echipă de cercetători de la Universitatea Bicocca din Milano, este dezvoltat în parteneriat alături de şase universităţi europene (Universitatea Malta, Universitatea Lisabona, Universitatea Rijeka, Universitatea Letonia, Universitatea Patras si Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava) şi autorităţi publice din ţările participante, fiind conceput pentru a dezvolta, implementa şi evalua un curriculum de promovare a sănătăţii mintale pentru grădiniţe, şcoli primare, gimnaziale şi licee, oferind, în acelaşi timp, o instruire de înaltă calitate personalului didactic. Proiectul se dezvoltă sub egida programului Erasmus +, de tip KA3, urmărind dezvoltarea unie politici inovatoare în domeniul educaţiei. Programul urmăreşte validarea ştiinţifică a unui curriculum de promovare a sănătăţii mintale în şcoală , precum şi inovarea la nivelul politicilor educaţionale europene şi naţionale.

Cuvinte cheie: sănătate mintală, învăţare socio-emoţională

Drd. Andreea Buzduga, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Gândirea critică, un posibil instrument de descoperire a adevărului

Trăim într-o lume în care informaţiile abundă, având libertatea de a alege de unde ne alegem informaţiile. Cu toate acestea, în lipsa unui „instrument”, este greu să „descoperim adevărul” printre informaţiile înconjurătoare. Conceptul de adevăr a fost studiat alături de binele şi frumosul, fiind considerate valori clasice. În Grecia antică, Socrate, utiliza maieutica pentru „a da naştere” adevărului, găsind răspunsuri la dileme sau întrebări diferite. Pornind de la această perspectivă, prezentarea noastră îşi propune să ofere răspunsul la întrebarea: Care poate fi instrumentul aplicabil zilelor noastre pentru a ne ajuta să găsim adevărul în informaţiile înconjurătoare? De asemenea, susţinem noţiunea de gândirea critică pe care o definim ca un concept umbrelă ce este alcătuit din dispoziţii de personalitate şi abilităţi aplicabile tuturor cunoştinţelor şi situaţiilor de zi cu zi şi considerăm că se poate constitui într-un potenţial instrument ce ajută la descoperirea răspunsurilor la multe întrebări din viaţa cotidiană.

Cuvinte cheie: gândire critică, adevăr, instrument

Lect. univ. dr. Magda-Elena Samoilă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Schimbări sociale prin educaţie. Etape în emanciparea femeii în contextul cultural românesc (1832 – 1929)

Viaţa socială care configurează un context cultural dispune de o organizare internă specifică, determinată de practici ale trecutului, puternic reflectate în conduite, norme, valori şi mentalităţi prezente. La această organizare, o contribuţie importantă o au relaţiile de putere care concură la constituirea unui spaţiu stratificat. Dacă prin intermediul educaţiei, grupurile dominante îşi pot impune autoritatea în plan social, limitarea accesului la educaţie sau filtrarea conţinuturilor, din perspectiva îngrădirii prezenţei anumitor categorii sociale în luarea deciziilor, are ca efect imediat apariţia grupurilor vulnerabile. Ce anume determină fragilitatea identităţii? Cel mai adesea, confruntarea cu celălalt, resimţită ca o ameniţare. Cercetările care s-au ocupat de stabilirea rolului şi implicaţiile educaţia femeii în diverse contexte culturale şi perioade au subliniat adeseori faptul că aceasta apare în documentele istorice mai mult în roluri episodice şi nu ca persoană responsabilă pentru propriul destin. Reconsiderarea rolului femeii ca actor social este profund legată de obţinerea dreptului la educaţie şi, implicit, de redefinirea raporturilor sociale într-un context politic modern în care profilul dezirabil era reprezentat de omul cu simţul riscului şi al răspunderii, descoperitorul, întreprinzătorul, într-un cuvânt, cetăţeanul. Studiul prezent abordează tema educaţiei fetelor în societatea românească, în intervalul 1832-1929, şi îşi propune identificarea şi analiza succintă a principalelor etape evolutive ale unui proces care a debutat cu înfiinţarea primelor şcoli destinate fetelor, în 1832, şi a culminat cu recunoaşterea drepturilor publice pentru femei, mai precis, a celui de vot, în 1929. Analiza vizează spaţiul Principatelor Române (Moldova şi Țara Românească) şi cel al României moderne şi surprinde schimbările sociale şi politice care au condus la reconstruirea identităţii femeii.

Cuvinte cheie: educaţie, schimbare socială, emanciparea femeii

Asist. univ. dr. Tudoriţa Grădinariu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Principiul interesului superior al copilului: consens psiho-educaţional şi normativ în agresiunea de tip bullying

Profesorilor şi personalului educativ li se solicită astăzi, prin lege, să acţioneze în interesul superior al copilului. Totodată, formarea profesională a cadrelor didactice în domeniul respectării drepturilor copilului din perspectiva interdisciplinară este în faza de pionerat. Obiectivul principal al acestei lucrări este de a analiza procedura operaţională privind intervenţia în situaţiile de violenţă psihologică prevăzute de modificările aduse legii educaţiei naţionale cu privire la agresivitatea de tip bullying. Al doilea obiectiv este de a prezenta procedurile psiho-pedagogice de intervenţie pentru agresor şi victimă rezultate din studiul empiric. Astfel, concluzia acestei lucrări este că noua formă a legii educaţiei aduce schimbări importante referitoare la respectarea interesului superior al copilului de către factorii educaţionali, dar insuficiente pentru o prevenire eficientă. Mai mult, se evidenţiază necesitatea includerii unor proceduri de intervenţie psiho-pedagogice validate ştiinţific. Aceste constatări vin în sprijinul cercetătorilor şi factorilor de decizie politică în eforturile lor de a dezvolta strategii eficiente de prevenire şi combatere a unuia dintre cele mai frecvente comportamente ale elevilor: bullying.

Cuvinte cheie: interesul superior al copilului, drepturile copilului, bullying, prevenirea bullying-ului, formarea profesională continuă

Drd. Luciana Truţă, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Provocări actuale privind proiectarea şi organizarea activităţilor de învăţare în grădiniţă

Libertatea oferită profesorului pentru învăţământ preşcolar în proiectarea curriculară reprezintă una din tendinţele actuale ale managementului curricular, fiind un element important al descentralizării pedagogice. În contextul actual, marcat de pandemia impusă de virusul SARS-Cov-2, regăsim, obligatoriu, noile tehnologii integrate în procesul educaţional. Astfel, profesorul pentru învăţământul preşcolar îşi asumă un nou rol din perspectiva activităţilor de învăţare realizate prin intermediul tehnologiei şi al internetului.
Proiectarea la nivel micro are în vedere aceleaşi componente, atât pentru activităţi desfăşurate în mediul fizic al grupei, cât şi pentru cele desfăşurate în mediul virtual, însă modul de manifestare, impactul este diferit. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de învăţare în sala de grupă oferă cadrului didactic responsabilitatea întregului demers propus, permite o evaluare obiectivă, reală a acestuia şi, implicit, a fiecărui preşcolar în parte, influenţând toate componentele acestuia. Dacă ne referim la organizarea şi desfăşurarea activităţilor de învăţare în format sincron, gradul de influenţare a componentelor demersului didactic este diminuat prin influenţarea parţială a conţinuturilor vehiculate, a mijloacelor de învăţământ, a formelor de organizare şi a evaluării regăsite în cadrul acestuia. Aceste aspecte sunt influenţate de mediul în care preşcolarul se află, de motivaţia acestuia privind participarea la activitate, dar şi de disponibilitatea părinţilor/adulţilor ce supervizează activitatea. Profesorul pentru învăţământul preşcolar poate facilita învăţarea în format asincron, susţinând-o prin resurse educaţionale relevante care să asigure o continuitate între cele două forme de organizare a activităţii (sincron şi asincron). În cadrul activităţilor asincron, profesorul pentru învăţământul preşcolar transferă parţial către părinţi responsabilitatea rezolvării sarcinilor propuse pentru preşcolari. De aceea este extrem de important ca materialele-suport să fie accesibile unor persoane din afara sistemului de învăţământ care nu deţin competenţele specifice unui cadru didactic, ca limbajul utilizat să fie într-o manieră ce permite înţelegerea mesajelor, păstrând, totuşi, rigorile ştiinţifice ale conţinutului vizat.

Cuvinte cheie: activităţi de învăţare, proiectare, organizare, sincron, influenţe