Identitate narativã şi istorie. Schiţã a unei hărţi identitare bănăţene

Alin Gavreliuc

Rezumat: Am studiat, prin intermediul unei analize de conţinut şi a grilei de valori sociale a lui M. Rokeach, un eşantion de „povestiri ale vieţii” din arhiva grupului de antropologie culturalã şi istorie oralã a Fundaţiei „A Treia Europ㔠din Timişoara. Interpretarea rezultatelor evidenţiazã faptul cã identificãrile în termeni de etnicitate sunt mai generoase decât cele în termeni de regiune, oferind mai multe evaluãri pozitive ale autorilor discursului. În acest fel, graniţa diferenţierii nu este construitã dupã criteriul etniei – –cu „celãlalt etnic”, locuitorul Banatului împãrtãşind o istorie comunã nemediat㠖, contrazicându-se, astfel, abordãrile etnocentriste. Foarte frecvent în discursul retrospectiv, prin activarea unei identitãţi narative, memoria devine un suport pentru reabilitarea de tip identitar, iar recuperarea se petrece mai mult simbolic şi, în orice caz, într-o altã dimensiune. Am realizat o comparaţie între valorile finalitãţi, care, o datã dobândite, introduc actorul social în registrul lui „a avea”, şi valorile instrumentale, din registrul lui „a fi”. Se poate observa, prin cele peste 2000 de referinţe axiologice, cã prezenţa continuã a muncii şi a asumãrii destinului –reprezentatã de teritoriul lui „a fi” – este mult mai cuprinzãtoare decât teritoriul care plaseazã subiectul în registrul lui „a avea”, accentuând o importantã reconstrucţie a paradigmei existenţiale pentru cei confruntaţi cu o istorie neaşezatã şi ameninţãtoare. Astfel, vocaţia comunitãţilor de a mobiliza adevãrate strategii identitare în confruntarea cu un context social nefavorabil este reconfirmatã.

Abstract: I have studied through content analysis and M. Rokeach’s social value scale a sample of „stories of life” from the Archive of the Cultural Anthropology and Oral History Group of „The Third Europe” Foundation in Timişoara. The interpretation of results has outlined that the identifications in terms of ethnicity are more generous than these in terms of region, offering more positive valuations of the authors of the discourse. In this way, the border of differentiation is not constructed by the ethnicity criterion – with „ethnical other” the inhabitant of Banat sharing a common unmediated history – contradicting, in this way, the ethnocentric approaches. Quite often in the retrospective discourse, through activating a narrative identity, the memory becomes a support for the rehabilitation of the identitary type, and the recovery takes place rather symbolically and, in any case, in another dimension. I have realized a comparison carried out among the finality values, which once acquired introduce the social actor in the register of „to have” and the instrumental values, in the register of „to be”. It could be observed, out of over 2000 axiological references, that the continuous presence of work and of assuming the destiny –represented by the territory of „to be” – is more extensive than the territory which places the subject in the register of „to have”, stressing an important reconstruction of existential paradigm for those confronted with a threatening and unsettled history. Thus, the vocation of communities to mobilize real identitary strategies in the confronting with an unfavourable social context is reconfirmed.

Résumé: J’’ai étudié, par l’’intermédiaire d’une analyse de contenu et d’’une échelle de valeurs sociales qui appartient a M. Rokeach, un échantillon des „histoires de vie” de l’’archive du groupe d’’anthropologie culturelle et d’histoire orale de la Société „La Troisième Europe” de Timisoara. L’’interprétation des résultats met en évidence le fait que les identifications en termes d’’ethnicité sont plus généreuses que celles en termes de région, offrant plusieurs évaluations positives des auteurs du discours. Ainsi, la frontière de la différence n’est pas construite d’après le critère ethnique – l’habitant de Banat partageant une histoire commune avec „l’autre ethnique” –, en contredisant, de la sorte, les approches ethnocentristes. Très fréquemment dans le discours rétrospectif, par-là démarche d’une identité narrative, la mémoire devient un support pour la réhabilitation de type identitaire, et la récupération se fait sur un plan plus symbolique et, en tout cas, dans une autre dimension. J’ai réalisé une comparaison entre les valeurs des finalités, qui une fois acquises introduisent l’acteur social dans le registre de l’„avoir”, et les valeurs instrumentales, du registre de l’„être”. On peut observer, en s’appuyant sur plus de 2.000 références axiologiques, que la présence continue du travail et de l’acceptation de la destinée – représentée par le territoire de l’’„être” – est beaucoup plus comprise que le territoire qui place le sujet dans le registre de l’’„avoir”, en mettant en évidence une importante reconstruction du paradigme existentiel pour ceux qui se rencontrent avec une histoire troublante et menacée. Comme ça, la vocation des communautés de mobiliser de véritables stratégies identitaires dans une confrontation avec un contexte social défavorable est reconfirmée.

Înapoi