Efectul protejatului: de ce învățăm mai bine când învățăm pentru a preda
În 2009, o echipă de cercetători americani au pus copii de clasa a opta într-o situație aparent simplă: să învețe un anumit conținut. Diferența era că unora li s-a spus că învață pentru ei înșiși, iar altora li s-a spus că urmează să “predea” ceea ce au citit unui personaj digital pe care ei înșiși îl creaseră și îl botezaseră.
Rezultatul: copiii care credeau că vor preda altcuiva au învățat mult mai temeinic. Au petrecut aproape de două ori mai mult timp citind, au revenit să-și corecteze greșelile mult mai des, iar aceia dintre ei cunoscuți mai înainte ca având rezultate slabe au ajuns, la întrebările grele, la nivelul copiilor buni din grupul care învățase doar pentru sine. Fenomenul acesta are un nume: efectul protejatului (The protégé effect).
Explicația nu ține de vreo magie a “predatului.” Ține de trei lucruri foarte normale. Primul: când greșește “elevul” nostru, putem da vina pe felul în care l-am învățat, putem da vina pe incapacitatea lui, dar nu pe dificultatea noastră de a înțelege și asimila materialul. Al doilea: credem că “elevul” nostru poate progresa și întrezărim cum se poate întâmpla asta (îl învățăm mai bine, iar el răspunde mai bine). Ne este mult mai greu și devenim mai nesiguri atunci când avem nevoie să elucidăm cum ne putem ameliora propria învățare. Iar al treilea, dezvoltăm un sentiment autentic de responsabilitate față de cel căruia îi predăm, sentiment care ne face să ne străduim mai mult. Protocoalele verbale din experimentul pe care l-am evocat au arătat că elevii s-au atașat de personajele lor: “Sărmanul Diokiki… îmi pare rău, Diokiki”, “Chiar trebuie să-l mai învăț”. În înregistrări, unii își cereau scuze personajului digital după un eșec “Îmi pare rău, nu te-am învățat bine”, semn de implicare emoțională reală.
Efectul protejatului constituie, cu siguranță, unul dintre cele mai practice rezultate din psihologia educației: dacă vrem să învățăm ceva temeinic, să nu ne limităm să citim doar pentru noi, ci ar trebui să ne închipuim că vom fi puși în situația de a explica respectiva chestiune cuiva. Chiar și unui personaj imaginar.