Măști și stări afective

Măști și stări afective

Emil Nolde (1867 – 1956) a fost un reprezentant de seamă al expresionismului german, o figură centrală în arta europeană a începutului de secol XX. Personalitatea lui artistică este intensă, contradictorie, în unele privințe controversată, dar influența lui asupra limbajului culorii și asupra expresiei afective rămâne incontestabilă.

„Măști” (Masken, 1911, ulei pe pânză, 88 cm × 67 cm) este una dintre lucrările definitorii, un tablou în care figura umană este transformată în mască afectivă, în ”simbol al interiorității intensificate și al tensiunii dintre identitate și teatralitate”. Nu este un tablou despre carnaval, ci despre psihologia feței. Nolde nu pictează oameni, ci stări afective condensate în forme faciale.

Artistul german a vizitat în mod repetat muzeul etnologic din Berlin, unde a făcut foarte multe desene după artefacte provenite din Africa și Oceania - o fascinație tipică pentru avangarda germană care căuta în “arta primitivă”, o autenticitate emoțională pe care o considera pierdută în arta academică europeană.

Povestea lui Emil Nolde are însă și aspecte întunecate, care merită menționate tocmai pentru că nuanțează orice admirație necritică: pictorul a fost membru al Partidului Nazist și a susținut public opinii rasiste și anti-semite. Cu toate acestea, regimul pe care îl susținea i-a condamnat arta drept “degenerată”, retrăgând din muzee 1052 dintre lucrările sale, mai multe decât în cazul oricărui alt artist. Respins de ideologia pe care o îmbrățișase (ce ironie!), în 1938 lui Nolde i s-a interzis chiar să picteze în cadru privat.

În mod cu totul remarcabil, el a continuat să creeze. Nu picturi pe pânză, dar acuarele. Acestea constituie un fel de jurnal vizual secret, o formă de supraviețuire spirituală și, desigur, mărturia rezistenței lui artistice. Se numesc ”acuarelele neatinse”: mai bine de 1300 de opere, realizate cu intensitate emoțională extremă, care nu au fost expuse public decât după moartea pictorului. Majoritatea lor se găsesc astăzi la Ada und Emil Nolde Stiftung din Seebüll, un orășel situat aproape de granița cu Danemarca. Tot acolo este expus și tabloul Măști.