Când iubirea ne micșorează lumea socială
În teoria rețelelor sociale există un concept mai puțin cunoscut publicului larg, dar extrem de interesant: retragerea diadică (dyadic withdrawal). Acesta descrie tendința cuplurilor de a-și concentra progresiv timpul, atenția și energia emoțională asupra relației, în detrimentul rețelei sociale mai largi. Cu alte cuvinte, atunci când două persoane formează un cuplu stabil, și mai ales când încep să locuiască împreună, cercurile lor de prieteni tind să se micșoreze și să se suprapună tot mai mult.
Bineînțeles, fenomenul nu este rezultatul unei decizii explicite. Rareori spune cineva: „voi renunța la prietenii mei”. Procesul este de regulă gradual și aproape invizibil. O seară petrecută împreună înlocuiește o ieșire cu prietenii. Un weekend în cuplu, după trei luni de la începerea relației, înlocuiește o activitate de grup. În timp, energia relațională se redistribuie.
În mod paradoxal, acest proces constituie simultan un semn al succesului relației și o potențială sursă de vulnerabilitate. Intimitatea profundă se construiește prin investiție reciprocă, dar aceeași investiție poate reduce diversitatea relațiilor care susțin identitatea și starea de bine ale celor doi parteneri.
De aceea, una dintre concluziile cercetării contemporane este că relațiile cele mai solide și mai durabile nu sunt neapărat cele în care partenerii devin întreaga lume unul pentru celălalt, ci cele în care apropierea coexistă cu autonomia și participarea socială. Un cuplu sănătos nu presupune doar un „noi” puternic, ci și păstrarea unor spații în care fiecare persoană continuă să fie „eu” și să întâlnească individual prieteni.
În fond, marea iubire nu doar adaugă o relație importantă în viața noastră. Ea reorganizează întreaga ecologie a relațiilor noastre. Iar întrebarea nu este dacă această reorganizare se va produce, ci în ce măsură vor reuși membrii cuplului să rămână conectați la lumea din jur fără să piardă din profunzimea legăturii lor.
Trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva maturitatea relațională înseamnă tocmai găsirea unui echilibru între două nevoi umane fundamentale: nevoia de intimitate și nevoia de apartenență la o comunitate mai largă.