Derularea infinită
Mecanismul de derulare infinită (infinite scroll) înseamnă eliminarea oricărui punct natural de oprire dintr-un flux de conținut. Paginile numerotate ale unui site clasic sunt înlocuite cu un flux care se reîncarcă automat, la nesfârșit, pe măsură ce utilizatorul derulează.
Designerul Aza Raskin, căruia i se atribuie implementarea acestui mecanism, a recunoscut că eliminarea oricărui punct natural de oprire dintr-un flux de conținut subminează direct autonomia utilizatorului și controlul lui asupra propriei atenții. Un mecanism de design aparent minor din punct de vedere tehnic, dar cu un efect agregat major la scara miliardelor de sesiuni zilnice de utilizare a platformelor sociale, exact pentru că elimină momentul natural – altfel, disponibil, bunăoară, oricărui cititor al unui ziar clasic paginat - în care persoana s-ar fi întrebat, în mod deliberat, dacă dorește să continue sau nu consumul de conținut.
Fără pauze naturale, fără capăt vizibil, atenția nu mai e o alegere repetată, ea devine un flux continuu, întreținut automat de următorul fragment de conținut care apare chiar când am fi avut ocazia să ne oprim. Rezultatul: o scădere drastică a controlului pe care îl mai avem asupra propriului consum de conținut. Nu decidem noi când se termină sesiunea. Decide designul.
Și, nu, nu e vorba de voință slabă. E vorba de o arhitectură construită intenționat să ne țină acolo mai mult decât am plănuit. Întrebarea nu e “de ce nu ne putem opri?”, ci “de ce a fost construit ca să fie greu să ne oprim?”.
O ultimă precizare: e de la sine înțeles că fluxul continuu distorsionează grav percepția timpului. „Am stat doar 5 minute!”. De fapt, dacă ne uităm la ceas, au trecut 40, nu-i așa?