Cathedral Effect: cum ne modelează înălțimea încăperilor felul de a gândi

Poate părea surprinzător, dar înălțimea tavanului din încăperea în care ne aflăm influențează modul în care gândim.

Într-un studiu devenit celebru, doi psihologi americani au arătat, în 2007, că persoanele aflate în încăperi cu plafoane înalte tind să obțină performanțe foarte bune în sarcini care solicită gândire abstractă, creativitate și realizarea de conexiuni îndepărtate. În schimb, persoanele ce se găsesc în încăperi cu plafoane joase se dovedesc mai eficiente la sarcini care cer atenție la detalii, precizie și gândire concretă.

Acest fenomen este cunoscut astăzi sub numele de Cathedral Effect (efectul catedralei).

Cei doi autori au propus o explicație foarte elegantă: spațiile foarte înalte evocă ideea de libertate și deschidere, în timp ce spațiile joase sugerează concentrare și limitare. Astfel, mediul construit nu este doar fundalul vieții noastre, ci participă activ la procesele noastre mentale.

Impresionantele catedrale gotice ale Evului Mediu au fost clădite, deloc întâmplător, cu bolți copleșitoare și volume verticale uriașe. Construcția Domului din Köln, de exemplu, a început în 1248. Arhitecții și zidarii acelor vremuri nu cunoșteau psihologia cognitivă modernă, firește, dar intuiau că înălțimea spațiului poate ridica privirea, și, odată cu ea, imaginația și spiritul către ceva mai mare decât sinele.

Din perspectiva psihologiei mediului, aceasta este una dintre cele mai fascinante idei contemporane: arhitectura nu doar adăpostește experiențele umane, ci contribuie la producerea lor.

Sursa: Meyers-Levy, J. & Zhu, R. (2007). The Influence of Ceiling Height: The Effect of Priming on the Type of Processing That People Use. Journal of Consumer Research, 34, 2, 174-186.

Toate actualitățile științifice