Computerele ca actori sociali
Oamenii tratează computerele ca pe niște persoane, aplicând reguli sociale umane în interacțiunile cu entitățile artificiale: ei spun, de pildă, „mulțumesc” computerelor, se supără pe software, atribuie intenții algoritmilor, percep programele digitale ca având personalitate. Fundamentarea empirică a ideii acesteia este surprinzător de veche. În 1996 (așadar, la noi, pe vremea procesorului 386 și a sistemului de operare Windows 3.0), doi cercetători americani de la Stanford au demonstrat printr-o serie de experimente că, într-adevăr, oamenii aplică inconștient mașinilor, aceleași scripturi sociale pe care le folosesc în interacțiunea cu alte persoane, chiar dacă știu limpede, la nivel declarativ, că un computer nu are sentimente sau intenții proprii.
Paradigma lor a ajuns ulterior cunoscută drept CASA („Computers Are Social Actors”). Concret, ei au arătat că un computer care ajută un utilizator declanșează un sentiment de obligație de a răspunde prin reciprocitate, sentiment similar celui resimțit față de o persoană care oferă ajutor. Au descoperit că vocile computerizate feminine sunt evaluate ca fiind mai competente în discuții despre relații, în timp ce vocile masculine sunt evaluate ca indicând aptitudini și competențe în domeniul tehnic. Practic, subiecții transferau stereotipuri de gen asupra unor mașini fără gen real. Au demonstrat, de asemenea, că persoanele cu personalitate dominantă preferă interfețe care folosesc un limbaj asertiv, ca și cum ar interacționa cu o altă persoană dominantă.
Cei doi autori au explicat acest fenomen prin conceptul de „mindlessness” (joasă tensiune cognitivă): anumiți factori contextuali, cum ar fi o voce, un răspuns interactiv, îndeplinirea unei sarcini, declanșează automat categorii și obiceiuri sociale învățate, independent de cunoașterea explicită a naturii asociale reale a mașinii.
Așadar, normele sociale (am menționat norma de reciprocitate) se activează automat, chiar și în interacțiuni simple cu sisteme artificiale. Faptul acesta constituie fundamentul psihologic al interacțiunilor om - AI, al transformărilor epistemice din era digitală și, mai cu seamă, al socialității sintetice.