Forța explozivă a știrilor false
Știm că, într-o rețea socială digitală, un mesaj fals poate ajunge astăzi fulgerător la zeci de mii sau sute de mii de oameni. Primii care s-au ocupat sistematic de viralitatea știrilor false au fost trei cercetători de la MIT, care au publicat în 2018, în Science, un text spectaculos. Studiul lor a provocat multă vâlvă și, de atunci, a fost citat de mii de ori. Printr-un efort de echipă absolut admirabil, ei au analizat aproximativ 126.000 de „cascade” de știri distribuite pe o platformă de socializare (Twitter, astăzi X) de-a lungul a unsprezece ani, între 2007 și 2016. Fiecare știre fusese controlată independent, ca fiind adevărată sau falsă, de șase organizații independente de verificare a faptelor.
Rezultatul lor principal a fost neechivoc: știrile false s-au răspândit semnificativ mai rapid, mai departe, mai adânc (prin mai multe niveluri succesive de redistribuire) și către un număr mai mare de persoane decât știrile adevărate, în toate categoriile de conținut analizate, efectul fiind cel mai pronunțat pentru știrile de natură politică. Un aspect metodologic esențial al studiului a fost acela că autorii au controlat statistic prezența conturilor automatizate (boți) și au constatat, cu surprindere, că acestea au distribuit știrile adevărate și false în proporții aproximativ egale. Diferența de viteză și amploare în răspândirea știrilor false s-a datorat, în mod covârșitor, comportamentului uman de distribuire, nu manipulării algoritmice sau automatizate.
Pentru a-și explica descoperirea, cei trei cercetători au formulat ipoteza noutății (novelty hypothesis): știrile false tindeau să fie evaluate de utilizatori ca fiind semnificativ mai noi și mai surprinzătoare decât știrile adevărate, iar analiza răspunsurilor emoționale asociate distribuirii a arătat că știrile false au generat, disproporționat, reacții de surpriză, frică și dezgust, în timp ce știrile adevărate evocau reacții de încredere, anticipare și tristețe. Distribuirea unei informații noi și surprinzătoare oferă, din perspectivă socială, un avantaj informațional perceput celui care o distribuie („eu știu ceva ce tu nu știi încă”), un stimulent social direct pentru distribuire rapidă, independent de acuratețea reală a mesajelor.
Suntem extrem de vulnerabili (e adevărat, nu toți în aceeași măsură) în fața potențialului exploziv al conținutului fals. Aceasta este o descoperire cu implicații profunde pentru orice societate care depinde, în funcționarea ei democratică și în protejarea sănătății publice, de circulația corectă a informațiilor.
Sursa: Vosoughi, S., Roy, D., & Aral, S. (2018). The spread of true and false news online. Science, 359 (6380), 1146-1151.