Educație și tehnologie

Coordonator: Prof. univ. dr. Ciprian CEOBANU

Descrierea laboratorului

Într-o societate dominată de tehnologie și comunicare și în contextul individualizării unor fenomene sociale globale de genul ”democratizării digitale” sau ”segregării informatice”, analiza fenomenelor învățării electronice, al utilizării ordinatoarelor și dispozitivelor digitale în cadre educaționale au condus la o serie de dezvoltări de nebănuit nu cu mult timp în urmă. Domeniul aflat la confluența dintre educație și tehnologiile informatice și care este, cu certitudine una dintre marile promisiuni ale evoluției științelor educației în general, se află sub influența unui paradox. Atât de rapide sunt evoluțiile și dezvoltările tehnologice cu aplicabilitate în sfera educațională, încât teoria și fundamentările psihopedagogice ale noilor abordări nu reușesc să țină pasul cu această dinamică.

Toate acestea, sunt argumente pentru individualizarea unei „Pedagogii a învățării electronice”- direcție de cercetare pentru care pledăm și care poate constitui o direcție generală de cercetare în cadrul laboratorului.

Pe măsură ce tehnologia preia treptat funcții ale formării și asistă tot mai mult procesul de învățare sunt necesare cercetări și investigații complexe pentru a răspunde la câteva întrebări critice. Pot fi definite câteva direcții de analiză care au relevanță în activitatea de cercetare din cadrul laboratorului:

  • Tehnologia ca sursă de informare în educație și învățare;
  • Utilizarea tehnologiei în cadre educaționale formale și nonformale;
  • Tehnologia ca media pentru comunicare în educație;
  • Fundamentări pedagogice privind utilizarea tehnologiei în actul educațional;
  • Reinterpretarea proceselor psihice implicate în învățare, sub influența tehnologiei;
  • Tehnologia ca mediu pentru educație și învățare;
  • Tehnologia ca instrument de perspectivă în învățare.

Aceste direcții largi de analiză pot conduce către dezvoltarea unor teme specifice de cercetare pe care le pot aborda membrii laboratorului: efecte și perspective privind informatizarea educației, oportunități și dezvoltări ale modelului e-learning, efecte educaționale ale utilizării mediei, standarde etice și de calitate în învățarea electronică, medii virtuale de învățare, comunități educaționale și comunități profesionale educaționale, interactivitate, multimedia și softuri educaționale, extinderi ale modelului e-learning: învățarea mobilă și învățarea ubicuă(caracteristicile învățării mobile și ale învățării ubicue), specificul designului instrucțional în m-learning, principii ale învățării mobile în cadre educaționale formale și în afara acestora. 

Membri:

  • Prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ
  • Conf. univ. dr. Florin FRUMOS
  • Conf. univ. dr. Constantin PETROVICI
  • Lect. univ. dr. Georgeta DIAC
  • Lect. univ. dr. Versavia CURELARU
  • Lect. univ. dr. Roxana APOSTOLACHE
  • Lect. univ. dr. Andrei MARIAN
  • Lect. univ. dr. Elena SEGHEDIN
Sari la conținut