Influenţarea discriminării afective prin stimulare subliminală

Daniela Mihăilescu, Cornel Havârneanu

Download

Percepţia subliminală constituie un caz particular al percepţiei implicite şi reclamă acele situaţii în care percepţia are loc în condiţiile în care stimulii ţintă sunt prezentaţi pentru perioade foarte scurte de timp sau au o intensitate foarte redusă, astfel încât stimularea nu permite depăşirea pragului senzorial de conştientizare. Posibilitatea ca o persoană să înmagazineze o cantitate de informaţii fără a fi conştientă de acest lucru are implicaţii pentru studiul conştienţei şi al setului mai larg de procese care au legătură cu inconştientul. Astfel, percepţia subliminală constă în „capacitatea organismului de a înregistra şi de a răspunde la stimuli ce nu ating pragul absolut minimal” (Zlate, 1999).
Datorită existenţei unor poziţii diferite în ceea ce priveşte interpretarea fenomenului percepţiei subliminale o definiţie unică poate fi impusă cu greutate. Congruent cu majoritatea tezelor ce investighează percepţia subliminală A. Opre (2002) propune următoarea definiţie: „decodarea şi utilizarea informaţiei purtate de un stimul/situaţie stimul în condiţiile în care particularităţile expunerii (durată, intensitate) nu permit conştientizarea existenţei acestuia.” (Opre, 2002,p.82)
Charles Eriksen, unul dintre investigatorii cei mai renumiţi ai fenomenului percepţiei subliminale a atras atenţia asupra unor limite ale conceptului. Cu toate acestea critica lui nu a fost în totalitate concluzivă. În primul rând, el a privit percepţia subliminală ca pe o contradicţie logică şi nu ca pe o întrebare empirică. În al doilea rând, nu a făcut nici o distincţie între rapoartele verbale ale discriminării stimulilor şi conştientizarea prezenţei stimulilor. Eriksen considera un experiment ca fiind nevalid dacă subiecţii erau conştienţi de prezenţa stimulilor, fiind capabili să-l discrimineze în faza de test. El considera rapoartele subiecţilor care nu vedeau stimulii ca fiind irelevante.

Daniela Mihăilescu – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania
Cornel Havârneanu – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania

You may also like...

Skip to content