Peer education
Literatura psihologică internaţională consideră educaţia între persoane de acelaşi fel un instrument foarte potrivit pentru a veni în sprijinul difuzării şi înrădăcinării unei culturi ce promovează sănătatea psiho-fizică. Acest lucru se poate realiza prin recurgerea la un model de comunicare orizontală prin care se „amorseză” un proces, educativ şi instructiv în acelaşi timp, favorizând intensificarea dimensiunii sociale a învăţării, prin intermediul construirii şi răspândirii de conţinuturi în cadrul grupului, prin re-negocierea colectivă a semnificaţilor, prin schimbul reciproc şi împărtăşirea experienţelor comune, posibile datorită apartenenţei la acelaşi context. Este vorba de o strategie care, conferind grupului–ţintă un rol activ în procesul de prevenţie şi valorizând factorii de protecţie, individuali şi de grup, specifici pentru contextul ecologic în care se intervine, poate să completeze procesul de învăţare cu un proces de dezvoltare funcţională a deprinderilor de viaţă (life skills), condiţie de bază pentru prevenţia primară a comportamentelor de risc şi pentru modificarea atitudinilor disfuncţionale. Intervenţiile au drept ţintă constituirea unui „peer support system”(sistem de sprijin între persoane de acelaşi fel) interior grupului, o reţea socială protectoare care să servească drept ghid, să acorde sprijin şi să indice modele comportamentale pozitive. Toate acestea fac ca peer education să fie foarte potrivită pentru publicul adolescent. Deşi tradiţia intervenţională, de mult consolidată la nivel internaţional, consideră că peer education este potrivită mai ales în contexte de prevenire a toxicodependenţei, ar fi interesant să folosim acest model şi din alte perspective de aplicare. De exemplu, folosirea acestei strategii în clasele unor Şcoli Medii Superioare, ce şcolarizează elevi purtători de deficit, ar putea să contribuie la dispariţia stărilor de disconfort experimentate de subiecţii cu dizabilităţi, să promoveze o modificare a atitudinilor discriminatorii (şi auto-discriminatorii), favorizând un proces de integrare, prin potenţarea deprinderilor de viaţă (life skills) şi valorizarea funcţiei de sprijin îndeplinită de reţeaua socială, utilă dezvoltării globale a persoanei.
Carmela Franzese – Universitatea „Federico II” – Napoli, Italia
