Dezvoltarea psihosexuală în copilăria mică. Formarea identităţii sexuale
Sexul este prima etichetă pe care o primim în viaţă. Fiinţele umane sunt sexuale din momentul în care se nasc şi am putea spune, considerând caracteristicilor procesului de sexualizare, chiar dinainte de a se naşte. Lumea occidentală fie a negat sexualitatea copiilor, fie a preferat să evite subiectul până la S. Freud; acesta a fost primul psiholog care a afirmat faptul că încă din primii ani de viaţă copiii nu sunt absenţi sau neutri din punct de vedere sexual: “Pare cert faptul că noul născut aduce cu sine un germene de impulsuri sexuale….viaţa sexuală a copiilor, de cele mai multe ori în jurul vârstei de trei sau patru ani, se manifestă sub o formă accesibilă observaţiei” (S. Freud, p. 102) Sexualitatea infantilă are caracteristici specifice determinate de absenţa funcţionării glandelor sexuale, imaturitatea funcţională a organelor genitale şi a celorlalte caractere sexuale morfologice secundare. Ca urmare, sexualitatea copiilor are un caracter nediferenţiat şi difuz, ea neavând încă o alură de activitate vitală, intensă, ci fiind numai un tip de activitate erotică, cu o mare încărcătură emoţională. După S. Freud, principala caracteristică a vieţii sexuale a copilului constă în faptul că el este “esenţialmente autoerotic (îşi află obiectul în propriul său corp) şi că impulsiile sale parţiale sunt absolut nelegate între ele şi aspiră, independent una de alta, să dobândească plăcerea” (S. Freud, p. 116).
Cristina Neamţu – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania
