Stiluri de ataşament şi mecanisme de apărare
Deşi, în general, teoria ataşamentului este considerată o teorie despre protejarea de pericole şi nevoia de a găsi un partener pentru reproducere, cercetările din ultimii ani dovedesc faptul că poate fi considerată şi o teorie a structurării, reglării afective.
În ceea ce priveşte mecanismele de apărare, ele nu mai sunt legate strict de un inconştient pulsional, primitiv şi iraţional, ci de un inconştient pozitiv, informaţional şi emoţional. În acest context, perspectiva psihologică modernă, integrativă (influenţată de psihologia cognitivă) încadrează mecanismele de apărare în conceptul mai general al mecanismelor de coping şi le defineşte ca „proceduri de prelucrare a informaţiei negative cu funcţia de reducere a distresului”. (Miclea, 1997, apud Tudose, 2000)
Acestea sunt cele două premise majore de la care s-a pornit în realizarea acestei cercetări. Scopul conceptual a fost acela de a investiga care sunt motivele ce stau în spatele alegerii de către indivizi a unor modalităţi diferite de apărare în
situaţiile anxiogene. Ipoteza care a rezultat a fost următoarea: Având în vedere faptul că modalităţile primare de relaţionare cu ceilalţi sunt în special de natură afectivă (limbajul constituindu-se „ceva mai târziu”), este foarte probabil ca
tocmai calitatea acestor relaţii, caracteristicile structurărilor afective primare să influenţeze construcţia şi utilizarea mecanismelor de apărare.
Mihai Corneanu – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania
