Ipostaze ale personalităţii publice
Fără îndoială, conceptul de personalitate este central în psihologie şi de aceea o parte importantă a preocupărilor acestei discipline este orientată spre înţelegerea personalităţii umane (Havârneanu, 2000a). Cu toate acestea, nu există un consens printre psihologi cu privire la o definiţie a personalităţii. Unanimitatea dintre psihologi, considera Vasile Pavelcu (1982), se observă tocmai în precizarea şi acceptarea diversităţii semnificaţiilor şi nu la conţinutul acestora. Personalitatea a fost abordată din perspective foarte diverse: psihanalitică (Freud, Jung, Adler), behavioristă (Skinner, Bandura), a constructelor personale (Kelly), a trăsăturilor (Allport, Eysenck, Cattel), umanistă (Rogers, Maslow), aschemelor despre sine (Markus) etc. În general, prin personalitate înţelegem pattern-uri cognitive, afective şi comportamentale, îmbinate într-un aranjament unic şi definitoriu pentru fiecare individ şi angajate în interacţiunea cu mediul în care acesta îşi duce existenţa. De exemplu, Allport (1991) defineşte personalitatea ca fiind “organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”. Accentul în definirea personalităţii cade pe constanţa în timp a comportamentelor şi pe coerenţa acestora, fapt care permite postularea unei structuri de personalitate.
Mihai Curelaru – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania
