Stilurile de ataşament şi alegerea partenerului romantic ipotetic
Maria Nicoleta Turliuc, Lavinia Ichimaș
Teoria ataşamentului a sugerat că în cadrul interacţiunilor dintre copil şi părinte/îngrijitor ia naştere un model mintal (“working model”, concept introdus de Bowlby în 1973) care va ghida comportamentul copilului şi percepţia relaţiilor cu ceilalţi. Altfel spus, experienţele din cadrul procesului dezvoltării cu îngrijitorul primar (cel mai adesea mama) sunt integrate într-un sistem de reprezentări cognitiv-afective ale eului (de ex., dacă merită sau nu să fie iubit şi apreciat), ale celorlalţi (de ex., dacă sunt ei sau nu de încredere şi capabili să capabili să satisfacă nevoile interpersonale) şi ale relaţiilor (de pildă, dacă sunt sau nu securizante şi recompensatoare). În decursul timpului, cele mai multe studii cu privire la ataşament au analizat fie relaţia copil-îngrijitor şi stilurile de ataşament la copil (Bowlby 1969, 1973; Ainsworth, Blehar, Waters & Wall, 1978; Main, Kaplan şi Cassidy, 1985), fie stilurile de ataşament la adultul şi impactul lor asupra relaţiilor intime (Hazan şi Shaver, 1987, 1994; Collins şi Read, 1990). Cercetătorii au observat că stilul de ataşament învăţat în relaţia timpurie cu persoana care a făcut obiectul ataşamentului primar se reflectă în relaţia adultă, el îngăduind studiul funcţionării sociale a adultului şi, a vulnerabilităţii sale în relaţiile amoroase (Hazan şi Shaver, 1987). Stilurile de ataşament ale persoanei adulte îşi pun amprenta asupra relaţiilor intime prin intermediul credinţelor, expectanţelor şi percepţiilor cu privire la mediul social şi conduita relaţională.
Maria Nicoleta Turliuc – Al. I. Cuza University, Iaşi
Lavinia Ichimaș – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania
