Tulburările de memorie în hipertensiunea arterială esenţială
În mod curent, prin hipertensiune arterială (HTA) se înţelege creşterea valorilor presiunii arteriale peste cifrele considerate normale. Hipertensiunea arterială esenţială (HTA esenţială) poate fi definită ca acea formă de HTA în care tensiunea arterială (TA) creşte progresiv, în perioade de luni şi ani de zile, la valori mari, nu are o cauză cunoscută şi induce modificări vasculare generale, mai ales la nivelul cordului, creierului şi rinichilor. La recomandarea unui comitet de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se consideră ca valori normale valorile situate între 110 si 140 mmHg pentru presiunea sistolică şi între 65 si 90 mmHg pentru presiunea diastolică.
Aceste date au fost calculate în baza statisticilor privind distribuţia valorilor TA în diverse grupuri de populaţie adultă, de ambele sexe. Valorile situate între 140 şi 161 mmHg pentru presiunea sistolică şi 90-95 mmHg pentru cea diastolică, sunt considerate ca exprimând o „hipertensiune de graniţă” („borderline hipertension”). Sub influenţa diverşilor factori ai mediului extern sau intern, presiunea sanguină variază în limite relativ mai largi decât alţi parametri biologici, cum ar fi de exemplu temperatura corpului. Când pe un fond de presiune sangvină normală se suprapun creşteri moderate, de durată variabilă, hipertensiunea poartă denumirile de „labilă” sau „oscilantă”. Atât din punct de vedere clinic, cât şi etiopatogenetic, este necesar să se facă deosebirea între două grupuri mari de hipertensiuni:
– HIPERTENSIUNILE SISTOLICE – produse prin creşterea debitului cardiac şi scăderea elasticităţii pereţilor aortei şi vaselor mari;
– HIPERTENSIUNILE DIASTOLICE – produse prin creşterea rezistenţei vasculare periferice totale.
Adina Karner Huțuleac – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania
