„Condiţia umană” sub “semnul omeniei”
L-am descoperit târziu pe Nicolae Mărgineanu. Când am făcut eu studiile, între 1957 şi 1962, numele său era prohibit. Nu i se pomenea sau nu se rostea în faţa studenţilor. L-am descoperit un an mai târziu, după terminarea facultăţii, când am fost angajat psiholog la Laboratorul de psihologie al Căilor Ferate de la Iaşi. Văzându-mă derutat, şeful laboratorului de atunci, Ion Holban, mi-a pus în braţe câteva dintre cărţile lui Nicolae Mărgineanu şi mi-a spus ce a reprezentat acesta în psihologia românească. Era în 1963 şi Nicolae Mărgineanu se găsea de peste 15 ani în închisoare. Mărturisesc că nu ştiam mai nimic despre Nicolae Mărgineanu, numele său dispăruse de mult din circuit, fusese “vaporizat”, cu o cunoscută ştiinţă orwelliană. Cum în familia noastră mai existau câteva experienţe din aceeaşi categorie, destine care mă marcaseră, am început să-l citesc şi să-l descopăr cu fervoare. Din când în când Ion Holban, care-mi devenise mentor în psihologia muncii şi tainele examenului psihologic de laborator, mă interoga asupra progreselor mele. Am descoperit atunci Psihologia persoanei, Psihotehnica în marea industrie, Analiza factorilor psihici. Mi-a povestit şi profesorul Vasile Pavelcu despre un concurs de conferenţiar, la Iaşi, la care participaseră amândoi (câştigat de Vasile Pavelcu) şi despre faptul că a dat referinţe pozitive, în preajma eliberării din închisoare a colegului său clujean.
Adrian Neculau – Al. I. Cuza University, Iaşi
