Determinanţi afectivi ai persistenţei motivaţionale
Ana-Maria Hojbotă, Ticu Constantin
Persistenţa motivaţională se referă la nucleul dur al motivaţiei individuale, dimensiunea mai degrabă cantitativă (energia şi stabilitatea motivaţională) decât calitativă a acesteia (Constantin şi col., 2007). Psihologia personalităţii include persistenţa atât în modele temperamentale cât şi caracteriale, ca parte a unor trăsături precum conştiinciozitatea şi dependenţa de recompensă. Studiul de faţă examinează relaţia dintre scala PM3, măsurând persistenţa motivaţională, o serie de dimensiuni afective: afectivitatea dominantă (PANAS, Watson, Clark şi Tellegen, 1988), strategii de coping cognitiv (CERQ, Garfensky, Kraaji şi Spinhoven, 2001) şi tendinţa de a controla manifestările emoţionale
(Affective Control Scale, Williams şi Chambless, 1992). Corelaţiile indică o asociere între persistenţa motivaţională şi afectivitate (directă cu cea pozitivă şi indirectă cu cea negativă). De asemenea, persistenţa motivaţională corelează pozitiv cu scalele planificare, reevaluarea situaţiei şi focalizare pe aspecte pozitive; sunt discutate şi corelaţiile neaşteptate cu scalele variabilelor dezadaptative ruminaţie şi viziune catastrofică. Nu am identificat corelaţii semnificative între persistenţa motivaţională şi tendinţa de control al afectelor.
persistenţa motivaţională, afectivitate, autoreglarea cognitivă a emoţiilor
Ana-Maria Hojbotă – Al. I. Cuza University, Faculty of Psychology and Educational Sciences, Iaşi, Romania E-mail: a_hojbota@yahoo.com
Ticu Constantin – Al. I. Cuza University, Iaşi, Romania, Faculty of Psychology and Educational Sciences, E-mail: tconst@uaic.ro