Sari la conținut

Conferinţa Constantin Rezlescu: „Cum recunoaştem feţele?”

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei organizează marţi, 7 mai 2019, la ora 16, în Aula „Mihai Eminescu”, conferinţa „Cum recunoaştem feţele?”. Conferenţiar va fi domnul Constantin Rezlescu, cercetător în cadrul Department of Experimental Psychology, University College London.

Deşi chestiunea aceasta reprezintă un exerciţiu cotidian, e puţin probabil să vă fi chestionat vreodată asupra felului în care se desfăşoară.

Recunoaşterea facială este un proces automat şi rapid, care pare să producă rezultate aproape perfecte de fiecare dată. Dar uşurinţa cu care recunoaştem feţele celor cunoscuţi ascunde mecanisme cognitive şi neuronale complexe, încă insuficient înţelese. Departe de a fi perfecte, aceste mecanisme sunt anormal dezvoltate în aproximativ 2% din populaţie.

De asemenea, recunoaşterea facială poate fi grav afectată de leziuni cerebrale sau ca urmare a altor condiţii. În prezentarea domnului cercetător Constantin Rezlescu, se va detalia cercetarea actuala în domeniu împreună cu întrebările la care încă nu avem răspuns, precum şi câteva cazuri spectaculoase în care recunoaşterea facială nu funcţionează.

Conferinţa face parte din seria ”Conferinţele FPSE”, eveniment lunar la care sunt invitaţi profesori şi cercetători de prestigiu. Aceştia se adresează, abordând chestiuni din domeniile psihologiei şi ştiinţelor educaţiei, întregii comunităţi UAIC.

Sari la conținut