Sari la conținut

Platformă online (Moodle)

Descoperiţi avantajele unei platforme interdisciplinare pentru educaţie şi cercetare!

Implementarea tehnologiilor educaţionale bazate pe Internet, generic numite e-learning, constituie o componentă principală în pregătirea studenţilor la forma de învăţământ la distanţă (ID). Astfel, programele destinate studenţilor pot deveni rapid accesibile iar comunicarea între tutore şi student este mult îmbunătăţită.

Departamentul ID al universităţii noastre dispune de o asemenea tehnologie care se bazează pe aplicaţia Moodle. Având ca scop realizarea unui învăţământ la distanţă performant, această aplicaţie oferă suportul necesar managementului de conţinut educaţional la nivelul universităţii şi are multiple funcţionalităţi printre care:

  • accesul simultan al unui mare număr de utilizatori;
  • organizarea materialului de curs pe Internet de către profesorii titulari;
  • introducerea tematicilor pentru seminarizarea cursanţilor înscrişi, definirea unor reguli după care orice fel de componentă a unui curs (item, test, temă etc.) devine accesibilă numai studenţilor care au îndeplinit o anumită obligaţie (ca de exemplu: au obţinut calificativul necesar promovării unui test, s-au încadrat în timpul impus de profesor pentru rezolvarea unui test, au parcurs un anumit capitol din curs etc.);
  • examinarea la distanţă a cursanţilor (de exemplu: răspunsul la teste formulate prin întrebări de tip grilă este evaluat automat).

Pentru a accesa platforma invităm studenţii de la forma de învăţământ la distanţă (ID), să acceseze la adresa: https://da.psih.uaic.ro/

Pentru probleme legate de logare şi de administrare vă rugăm să va adresaţi administratorului Moodle la nivel de facultate, Adrian ISTRIMSCHI, e-mail: adrian.istrimschi@uaic.ro.

Pentru detalii de conectare şi utilizare, vă rugăm să accesaţi ghidul .

Sari la conținut