Cu toții avem impresia că ne pricepem la interacțiunile sociale, le înțelegem profund în consecințele lor și putem profita de ele când este cazul. Totuși, un studiu recent a demonstrat că lucrurile nu stau deloc așa, ca nu anticipăm corect beneficiilor lor și că, mai mult, în anumite contexte le evităm, deși urmările lor ar fi pozitive pentru noi.
Nicholas Epley și Juliana Schroeder de la Universitatea din Chicago și-au pus o întrebare pe care, poate, ar trebui să ne-o punem cu toții: de ce nu comunică oamenii unii cu alții atunci când se află la câțiva centimetri unul de altul? Bunăoară, în tramvai sau în autobuz. Petrec minute bune, zeci de minute uneori, ignorându-se unul pe altul și arătându-se preocupat fiecare de gândurile lui.
De fapt, Epley și Schroeder și-au manifestat interesul pentru contextul de navetă. În studiul lor, intitulat ”Mistankenly seeking solitude” (Căutarea greșită a solitudinii), ei prezintă nouă experimente, majoritatea realizate pe teren și implicând subiecți navetiști. De exemplu, într-unul dintre experimente, ei au notat că oamenii sunt convinși că interacțiunea cu străinii este neplăcută. În alt experiment, în care au cerut subiecților să intre în vorbă, în timpul navetei cu trenul sau cu autobuzul, cu vecinii lor, au consemnat satisfacția produsă de aceste interacțiuni. Prin urmare, indivizii nu se așteaptă la rezultate pozitive în urma conversației cu străinii, dar sunt surprinși că interacțiunea le produce o stare de bine. ”Această percepție greșită”, remarcă cei doi autori, ”este cu atât mai nefericită cu cât naveta este recunoscută ca una dintre cele mai neplăcute experiențe din viața cotidiană a omului mediu”.
Concluziile lor sunt limpezi: avem tendința să ne reprezentăm eronat conectarea cu cei pe care nu-i cunoaștem și solitudinea nu e nicidecum o experiență mai benefică decât interacțiunea cu străinii. Iar sfatul lor este lipsit de echivoc: obținem doar avantaje dacă, în diverse situații, relaționăm cu ceilalți, în loc să ne izolăm.
Singura remarcă critică pe care am putea-o face cu privire la studiul publicat de Epley și Schroeder este aceea legată de non-atenția civilă (în limba engleză, civil inattention). Există, de fapt, o normă care ne îndeamnă, mai exact, ne obligă, să-i ignorăm pe ceilalți în locurile publice. O normă pe care a descoperit-o marele sociolog canadian Erving Goffman. Ea reglează felul în care pretindem (doar pretindem!) că nu suntem atenți la ceea ce alții fac în jurul nostru (de pildă, pe stradă, sau în autobuz), creându-le un sentiment de privatitate (folosim termenul acesta pentru a traduce ”privacy” din limba engleză). Evitând să-i privim insistent și să-i abordăm direct, nu-i ignorăm în mod nepoliticos ci, dimpotrivă, le arătăm respect.
Prin urmare, deși, desigur, au dreptate în raționamentele și demonstrațiile lor, Nicholas Epley și Juliane Schroeder ar trebui să ne arate, în plus, cum putem depăși norma aceasta fundamentală de conviețuire.
Sursa: Science Daily
Studiul la care se face referire în text poate fi citit dând clic aici.