Sari la conținut

Edu Petruța

Edu Petruţa,
Psihologie an 2 (2021-2022)

Să ai curajul de a depăși obstacolele propriei tale gândiri și să ai curajul să spui „da” oportunităților care apar de-a lungul acestei vieți sunt doar două din numeroasele lecții pe care le-am învățat cu ajutorul stagiului de practică Erasmus+.

Recunosc, nu aș fi reușit să mă bucur de toate momentele pe care le-am trăit în cele două săptămâni de mobilitate dacă nu aș fi avut niște oameni buni lângă mine de la care să învăț. De aceea, le sunt recunoscătoare acestor persoane deosebite fără de care această experiență nu ar fi fost atât de frumoasă.

Acest stagiu de mobilitate Erasmus+ m-a ajutat să mă cunosc mai bine pe toate planurile. În primul rând, mi-am dat seama că uneori merită să faci acel pas pe care îl tot eviți de multă vreme, să îți depășești limitele și să te bucuri de călătoria care urmează. Apoi, am devenit mult mai conștientă de ceea ce îmi doresc din punct de vedere academic și profesional, reușind să diferențiez între ceea ce cred că trebuie să fac și ceea ce trebuie să fac cu adevărat.

Pe lângă toate acestea, proiectul Erasmus+ m-a ajutat să mai adug o cărămidă la temelia dezvoltării mele culturale, devenind mult mai curioasă și mai dornică de cunoaștere datorită locurilor din minunata Atena pe care nu aș fi crezut niciodată că voi avea ocazia să le descopăr.

Îi încurajez pe cei care doresc să descopere locuri noi, să se descopere pe ei înșiși, să învețe lucruri minunate și să își creeze amintiri pentru tot restul vieții, să aplice pentru un stagiu de mobilitate Erasmus+.

Cuvintele sunt uneori de prisos pentru a putea descrie tot ceea ce simt, așa că voi lăsa fotografiile „să spună” mai multe.

Edu Petruța, Psihologie an 2 (2021-2022), Instituție gazdă: Asociația Socio-Culturală “Redescoperă România”  Atena, Grecia

Sari la conținut