Sari la conținut

Pleșca Roberta Maria

Instituție gazdă:
Asociația Socio-Culturală “Redescoperă România” – Centrul educațional ,,Ștefan Bârsănescu”, Atena, Grecia

Roberta Maria Pleșca
Studentă An 2 Pedagogia învățământului primar și preșcolar, 2022-2023

De curând am avut curajul și minunata șansă de a participa, alături de câteva dintre colegele mele, la un stagiu de practică de scurtă durată desfășurat în cadrul programului Erasmus+, în Grecia. Această experiență a lăsat o amprentă memorabilă, atât în dezvoltarea propriului caracter, cât și în extinderea pe plan profesional, lucru care îmi va fi benefic pe tot parcursul evoluției profesionale. Am avut ocazia să vizităm locuri noi, să interacționăm cu oameni din diferite culturi, care ne-au schimbat perspectivele asupra vieții, și să creăm conexiuni alături de copii și cadre didactice deosebite (printre care se enumeră și doamna Gabriela Apostol, fondatoare a Asociației (Re)descoperă România și directoare a școlii românești „Ștefan Bârsănescu” din Atena, fără de care toate acestea nu ar fi fost posibile).

Am vizitat locuri uimitoare, deținătoare ale încărcăturilor culturale, istorice și spirituale ample, care ne-au lăsat cu gura deschisă prin frumusețile și splendoarea lor. Am avut ocazia de a explora străzile Atenei în mod intenționat sau întâmplător în încercările noastre de a descoperi acest oraș minunat, și am interacționat cu persoane primitoare și călduroase, care ne-au acceptat necondiționat alături de ei. Am format relații strânse de prietenie cu persoane de la cei mai mici, până la cei mai mari, care ne-au făcut șederea mai plăcută și pe care i-am părăsit cu lacrimi în ochi la reîntoarcerea în țară.

Această experiență în final s-a dovedit a fi una de neuitat și care ne-a înfrumusețat anii de studenție. Recomand cu căldură această oportunitate tuturor studenților dornici de o aventură, care să îi scoată din zona de confort, sau care pur și simplu doresc să experimenteze alte mentalități și metode de abordare din lumea aceasta. Eu personal mă bucur că am profitat de această oportunitate la maxim!

Sari la conținut