Sari la conținut

Care este substratul genetic al tulburărilor alimentare

Tulburările de alimentaţie afectează milioane de oameni din întreaga lume. Mai mult decât atât, una din 20 de persoane care suferă de anorexie timp de cinci ani moare.

În aceste condiţii, noile studii ne arată că tulburările de ali­men­ta­ţie nu sunt cauzate de trăsăturile de personalitate ale persoanei, ci au un puternic substrat genetic. În cadrul unui studiu publicat în Plus One, cercetătorii au verificat genomul a 95 de persoane diagnosticate cu tulburări alimentare şi au descoperit 430 de gene, grupate în două clustere, cu şanse mai mari de apariţie în cazul acestora comparativ cu cel al persoanelor sănătoase.

În cazul primului grup, genele afectate fac parte din categoria neuropeptidelor intestinale. Acestea conduc la mâncatul compulsiv, distrug controlul alimentar şi scad absorbţia nutrienţilor. Al doilea grup de gene afectate sunt mai comune pentru cei care suferă din cauza supresiei apetitului. Pentru ei, problemele identificate apar la nivelul sistemului imunitar.

Cu toate acestea, genele care predispun la tulburări alimentare trebuie sa fie activate de comportamente precum dietele exagerate, exercitiile fizice prea intense sau de o stare de sănătate precară.
Astfel, studiul ne arată că între 50 şi 80% din riscul de a dezvolta tulburări de alimentaţie este genetic, dar şi că tulburările de acest tip pot fi vindecate ca oricare altele dacă se intervine la timp şi prin metode corecte.

Sursa: 

Mai multe date puteţi găsi accesând adresa.

Sari la conținut