Skip to content

Francesca Giurgilă

Francesca Giurgilă
studentă, anul II | Master | Psihologie clinică și psihoterapie

Sunt Francesca, studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, master Psihologie Clinică și Psihoterapie. Având o simpatie aparte pentru persoanele ce prezintă patologii și necesită o atenție deosebită, în vara anului 2021 am pășit curajos în Centrul de Reabilitare Neuropsihologică “Casa Santa Rosa” din Roma (Italia), pentru a experimenta ce înseamnă cotidianul pentru beneficiarii centrului.

Datorită stagiului de practică Erasmus+ am reușit să fiu prezentă în mijlocul lor, să le observ modul de manifestare a comportamentelor în diferite situaţii, ce presupune procesul de adaptare la viața socială. De asemenea, am luat parte la organizarea unor activităţi terapeutice în care erau antrenaţi rezidenţii în funcţie de potenţialul individual al acestora, precum și de gradul de receptivitate şi de starea lor psihomotorie.

Recomand din suflet o astfel de experiență, pentru că înainte de a contribui la formarea noastră ca psihologi sau orice altă profesie, ne ajută în procesul de dezvoltare umană!