Skip to content

Moțoc Ana-Maria

Moțoc Ana-Maria
absolventă Psihologie, anul I | Master Psihologie educațională și consiliere

Totul a început atunci când am terminat primul an de studenție. Începuse vacanța de vară și eram pregătită să mă întorc acasă. Eram într-o perioadă în care simțeam nevoia arzătoare de o schimbare, însă una interioară. Simțeam că am stagnat complet. Făcusem trecerea de la adolescent la adult doar în teorie. Însă eram conștientă că am multe slăbiciuni și lipsuri din punct de vedere emoțional și cognitiv. Dar cu câteva luni în urmă, luasem o decizie care avea să mă schimbe: să-mi fac bagajele și să plec din țară câteva luni! Cu o bursă Erasmus, bineînțeles!

 

Fusese ceva complet diferit pentru mine, o persoană care s-a confruntat multă vreme cu anxietate socială și stimă de sine lacunară. Niciodată nu avusesem prieteni prea mulți și avusesem puține oportunități să-mi demonstrez cât de capabilă sunt. Înainte să plec, îmi era teamă și să bat la uși pentru a cere semnarea documentelor necesare.

 

Am plecat în Cracovia, Polonia. Am ales acea țară tocmai fiindcă eram conștientă că … știu foarte puține despre ea. Și cum altfel să învăț mai bine decât pe propria piele?

 

Odată aflată acolo, m-am avut doar pe mine pentru ajutor. A trebuit să-mi depășesc temerile și să-mi păstrez țelurile în minte permanent: să-mi fac prieteni, să-mi descopăr pasiunile, să explorez lumea din jurul meu. Și am reușit! Am cunoscut atunci o mulțime de oameni grozavi, de pe toate continentele. Cele mai bune prietene ale mele au fost din Germania, Japonia și Peru. Am mers chiar și la petreceri, fiind un prilej bun de a cunoaște oameni (a trebuit să uit, pe termen scurt, că sunt o introverită ce-și iubește cochilia). Am învățat că pot primi apreciere din partea altora, că prezența mea poate fi valoroasă, că merită să lași garda jos și să acorzi încredere celor din jur. Lecții de viață mărețe pentru mine până atunci. Am avut curajul să încep să merg la sală și să mă apuc de alergat, lucru de care m-am ținut și până azi. (Acolo e un lucru absolut normal să te menții activ și să ai grijă de tine. Am încercat să-mi însușesc asta cât mai bine.)

 

Și, deși lucrurile bune iau mereu sfârșit, odată ce am absolvit facultatea, am decis, din nou, să merg de una singură…în aceeași țară, față de care am prezentat un atașament deosebit. De data aceasta am ales o bursă de practică, și nu de studiu. Am ales să încep un internship la o școală cu specific de predare bilingv (polonez-englez), concomitent cu un master în Psihologie educațională. Mi-am dorit să-mi construiesc baza de cunoștințe atât teoretic, cât și practic. Bursa de practică, alături de master, m-a lăsat cu mai puțin timp și energie pentru călătorit și socializare, trebuie să recunosc. Dar am făcut tot ce am putut pentru a explora mai aprofundat această țară: am călătorit și în orașele mai mici, trecute cu vederea, și în cele mai mari, chiar dacă erau la 9 ore depărtare.

 

Și de data aceasta, dacă am învățat ceva, este că mă pot baza, cu adevărat, pe mine. Am plecat singură, și am fost singură în marea majoritate a timpului. Mi-am planificat călătoriile de la început la sfârșit, mi-am făcut curajul să intru singură la restaurante și muzee, m-am bazat chiar și pe propriul simț de orientare, lucru pe care nu credeam că am să-l fac…Am cunoscut și câteva persoane deosebite cărora le mulțumesc că m-au sprijinit atunci când singurătatea începuse să mă sufoce. Și de asemenea, mi-am revăzut câțiva prieteni dragi, care și-au amintit de mine și m-au păstrat în sufletul lor!

 

Poate că experiența mea nu a fost cea stereotipă: multă distracție, petreceri (nimic în neregulă cu cele două!). Și poate mulți ezită să plece cu această bursă gândindu-se: „dar eu nu sunt genul de om pentru un asemenea lucru.” Ei bine, cred că nici eu nu eram. Eram… ei bine, sunt, introvertită și singuratică. Și totuși, a meritat! Și mă voi întoarce acasă cu o mulțime de lecții învățate, și despre lumea din jurul meu, dar și despre mine. Știu că dacă m-am descurcat aici, mă pot descurca oriunde. Am acum experiențe care să-mi dovedească, cu certitudine, un lucru: eu pot! Și puteți și voi! Oricine ați fi. Dacă vă doriți cu adevărat, puteți realiza orice! Nu aveți nevoie de un prieten care să vină cu voi sau de momentul „potrivit” pentru a face acest lucru. Vă trebuie doar puțin curaj.

 

Așadar, ce spuneți? Vă pregătiți bagajele?