Educaţia morală a copiilor

Repere psihopedagogice

Cu toate că, în ultimele două decade, numărul studiilor care vizează moralitatea a fost în continuă creștere, iar investigarea antecedentelor comportamentelor morale constituie una dintre principalele teme cercetate, psihologia și educația morală a copiilor rămâne, încă, un domeniu insuficient reprezentat pe piața editorială din România. Astfel, volumul propus explorează relația dintre moralitate, copilărie și viața de zi cu zi, respectiv capacitatea de a diferenția între etic și non-etic, bine și rău, de a construi și înțelege repere morale relevante, acestea conturând repere importante ale dezvoltării psihosociale, dar și ale asimilării normelor esențiale ale culturii de apartenență. Abordarea interactivă propusă conferă un nivel de adresabilitate extins, volumul fiind util atât practicienilor, cât și cercetătorilor preocupați de reperele teoretice și empirice ce au în vedere fenomenele complexe ale psihologiei și educației morale în rândul copiilor.