Ghid de orientări pedagogice în educaţia pentru sănătate. Zoonozele


Autori: Gianina-Ana Massari, Florentina-Manuela Miron
Editura: Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”
Anul apariţiei: 2019

Descriere:
Pentru a îmbunătăți sănătatea și starea de bine prin prevenirea riscurilor și atenuarea efectelor crizelor, care își au originea la interfața dintre oameni, animale și diferitele medii ale acestora, la nivel global a luat naștere conceptul One Health, o strategie mondială care a devenit o abordare și apoi o mișcare de extindere a colaborărilor interdisciplinare și a comunicărilor în toate aspectele legate de îngrijirea sănătății oamenilor, animalelor și mediului, dar și de schimbare a perspectivelor în gestionarea riscurilor.

Lucrarea se constituie într-un demers de investigare teoretică și practică a strategiilor de instruire din perspectiva educației pentru sănătate.
Scopul acestei lucrări vizează furnizarea unor instrumente teoretico-practice utile specialiştilor în educație timpurie și învățământ primar prin dezvoltarea componentei practic-aplicative, ca suport pentru desfăşurarea de activităţi educaționale și de cercetare în vederea adaptării permanente a demersului instructiv la specificul și exigenţele societăţii contemporane.
Datorită schimbărilor multiple la nivel curricular, autorii dezvoltă paradigme ale formării viitoarelor cadre didactice și introduc necesitatea activităţii de proiectare, implementare și evaluare a activităţilor de instruire privind învățarea despre boli transmisibile de la animale la om, în cadrul educației pentru sănătate, contribuind astfel în mod direct la îmbunătăţirea strategiilor didactice interactive.

Am mai publicat...