Cărţi publicate de Aurel Stan

Pagină personală

2020

Psihologia ieşeană universitară

 

Cartea noastră se adresează unui public interesat de istoria psihologiei, care simte nevoia unei expuneri documentate asupra unor personalități din trecutul nostru cultural-științific. Există, mai ales în rândurile tinerei generații dornice de afirmare, tendința de a neglija partea de istorie a psihologiei, considerând că cei care au activat anterior în acest domeniu sunt niște cărturari „prăfuiți”, depășiți de evoluția rapidă a disciplinei – o atitudine plină de pragmatism postmodern, dar, de fapt, de aroganță. Nu este chiar așa! Elaborarea lucrării de față a necesitat atât parcurgerea scrierilor cultural-științifice ale celor care au slujit această disciplină academică – psihologia, cât și o activitate de informare despre impactul în epocă al cunoștințelor de psihologie și despre atitudinea oamenilor de cultură față de această disciplină.

Informarea științifică a cuprins cercetarea documentelor existente în Arhivele Statului, ale Bisericii Ortodoxe Române și a lucrărilor celor care s-au ocupat de istoria învățământului universitar din România. Cercetarea scrierilor în domeniu a meritat osteneala, deoarece valoarea culturală și științifică a majorității universitarilor ieșeni evocați este deosebită și poate servi de model acelorași tineri dornici de afirmare…

Am considerat util să introducem în cartea noastră și mici pasaje din opera celor analizați, pentru a marca specificul scriiturii lor științifice. Unele dintre aceste reconstituiri au un caracter de noutate, cum este cazul traducerii tezei de doctorat a lui Eduard Gruber.
Menirea acestei lucrări o considerăm a fi păstrarea în atenție a realizărilor intelectuale ale trecutului, peste care s-a așternut prea devreme, uneori, negura uitării.

2017

Tratat de metodologie a cercetării în psihologie

 

Lucrarea conţine o sinteză a principalelor metode practicate în psihologia contemporană. Ea nu se bazează doar pe investigaţie bibliografică, ci este completată cu o serie de concluzii dobândite în peste 25 de ani de practică profesională în laboratoare de psihologie din domeniul educaţional, organizaţional-industrial şi al transporturilor.

Tratatul se adresează mai ales studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, practicienilor din domeniul psihologiei, dar şi unor absolvenţi de studii superioare din discipline învecinate, cum sunt sociologia, pedagogia, asistenţa socială, politologia, interesaţi de informare adusă la zi în domeniul metodologiei de cercetare. Totodată, lucrarea conţine în partea finală o istorie a metodologiei cercetării din domeniul psihologiei în România, ca urmare a constatării lipsei unei sinteze satisfăcătoare, atât în perioada clasică de dezvoltare a psihologiei româneşti, cât şi în cea modernă.

2013

Eduard Gruber, intemeietorul psihologiei experimentale in România

 

Volumul dedicat vietii si activitatii intemeietorului psihologiei experimentale in context national, Eduard Gruber, are un caracter de noutate absoluta, fiind prima biografie a unei personalitati stiintifice din domeniul psihologiei din Romania, constituind totodata o completare a unui regretabil gol informational in domeniul istoriei stiintei din tara noastra. Este istoria vietii si activitatii profesional-stiintifice a unei personalitati care a depus un extraordinar efort pentru a afirma psihologia romaneasca la nivel european, straduinta care, din pacate, a fost „recunoscuta” o buna perioada de timp prin ignorare si uitare de catre mediul cultural si stiintific de la noi. Dupa aproape 100 de ani de la nastere, urmeaza o perioada in care Gruber revine progresiv in atentie, fiindu-i consacrate mai multe articole de comentare a meritelor pe care le are in psihologia romaneasca. Lucrarea de fata trece in revista aceste valorizari ale creatiei lui Eduad Gruber si le completeaza cu date si evenimente neabordate pana in prezent.< /p>

Pe langa evenimente din evolutia sa sociala, culturala si stiintifica, cartea contine consideratii oportune si bine documentate referitoare la istoria psihologiei, metodologia cercetarii stiintifice in psihologie si la aplicatii ale psihologiei in domeniul cercetarii operelor literare. Lucrarea de fata se refera pentru prima data la continutul activtitatii stiintifice si la cel al comentariilor marilor personalitati ale vremii la adresa pionierului psihologiei experimentale din tara noastra. Cartea prezinta interes pentru psihologi, pedagogi, sociologi, filologi si pentru cei interesati de istoria stiintei romanesti.

2002

Testul psihologic. Evoluţie, construcţie, aplicaţii

 

Lucrarea este o sinteza a tehnicilor de realizare si exploatare informationala a testului psihologic. Sint ilustrate noile tehnologii informatice de evaluare a persoanei prin intermediul testului, rolul tot mai important al statisticii psihologice, precum si implicatiile decizionale, profesionale, chiar ideologico-politice in recurgerea la o asemenea forma de investigatie.

Autorul propune o viziune de ansamblu si, mai mult, un manual de initiere in istoria si practica testului psihologic, manual destinat profesionistilor – studenti, cercetatori -, dar si tuturor celor interesati de evolutia acestei probleme.

2000

Statistica aplicată în psihologie

 

Raportarea sub forma statistica a informatiilor in societatea contemporana face necesara intelegerea notiunilor de specialitate, atit in scopul utilizarii corecte a datelor, cit si pentru evitarea „capcanelor” de manipulare a opiniei publice.

Lucrarea de fata apare in acest context ca un manual ce abordeaza clar si sistematic rationamentul si conceptele statistice. Ea se adreseaza cu precadere psihologilor, sociologilor si specialistilor din disciplinele conexe, precum si studentilor care se pregatesc in domeniul psihopedagogiei si al stiintelor socioumane.

Pagină personală