Manual de psihologie clinică

Volumul I. Teorie, practică şi specificitate

Proiect amplu, Manualul de psihologie clinică abordează domeniul dintr-o perspectivă contemporană, surprinzând transformările și evoluțiile sale. Acest prim volum descrie traseul pe care orice aspirant trebuie să-l parcurgă pentru a deveni psiholog clinician: pe de o parte, se subliniază importanța adaptării practicianului la nevoile în continuă schimbare ale oamenilor și, pe de altă parte, este explicat demersul din spatele alegerii intervențiilor și aplicării acestora. Cele cinci părți acoperă teme variate, precum competențele interculturale ale psihologului clinician, clasificarea tulburărilor, rolul interviului clinic în evaluarea psihologică și efectul perioadei pandemice asupra stării de sănătate mintală a indivizilor.

„O lucrare cu anvergură academică și profesională de top, acoperind comprehensiv, prin tematici diverse, reunite în două volume, domeniul psihologiei clinice. Pot să spun că volumele sunt și vor rămâne de referință în domeniu în țară pentru mult timp, astfel că nu trebuie să lipsească din bibliografia studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor și practicienilor în domeniu.” (Daniel David)


Autori capitole (din cadrul Facultăţii)

• Roxana APOSTOLACHE • Mihaela BOZA • Ticu CONSTANTIN • Carmen Mihaela CREŢU • Oana DĂNILĂ • Georgeta DIAC • Violeta ENEA • Florin-Vasile FRUMOS • Octavian ONICI • Emilia PASCAL • Nicoleta Laura POPA • Mihail-Radu ROBOTĂ • Camelia SOPONARU • Simona Alexandra ZANCU