Un alt mod de a vorbi despre educaţie, mai puţin doct şi sistematic, care încearcă să îmbine abstractul cu faptul de viaţă, generalul cu situaţia particulară. Unitatea cărţii se conturează abia la sfârşit, prin structurarea unor câmpuri tematice congruente. Sunt abordate teme diverse, de la instituţia discipolatului, iubirea pedagogică, schimbările de paradigmă educaţională şi educarea prin sine până la caracterul formator al experienţei sacrului şi al unor „întâmplări” semnificative.