Gen, muncă, familie şi schimbare

 

Volumul de faţă prezintă o parte din contribuţiile prezentate în cadrul Conferinţei Internaţionale de Psihologie „Violenţa în familie: între stigmatizare, acceptare socială şi intervenţie terapeutică”, desfăşurată între 12 şi 13 septembrie, la Iaşi. Organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, în colaborare cu Colegiul Psihologilor din România, conferinţa a fost finanţată printr-un grant al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică.