Portret de absolvent

Rolul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei în
formarea şi dezvoltarea personală şi profesională.

Prof. pt. învăţământul primar Laura - Paraschiva Cîșlariu

  • Facultatea absolvită:
    • Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar , promoția 2020
  • Masterul absolvit:
    • Specializarea: Didactici aplicate pentru învăţământul primar, promoția 2022
„Și mai presus de toate, privește cu ochi strălucitori lumea din jurul tău, căci cele mai mari secrete se ascund mereu în cele mai neverosimile locuri. Cei care nu cred în magie nu o vor găsi niciodată.” – Roald Dahl

Am visat din copilărie să devin învăţătoare, iar mărturie îmi sunt cei apropiaţi care își aduc aminte, cu siguranţă, că răspunsul la întrebarea „Ce îţi dorești să devii atunci când vei crește?” era întotdeauna același. De ce am ales dintre toate tocmai această profesie? Există o multitudine de motive, însă toate se reduc pentru mine la un cuvânt simplu: magie. Magia cu care mi-am admirat întotdeauna profesorii, magia care mă determină să fiu asemenea lor, să cunosc mai mult și să învăţ din toate câte ceva. Mai târziu, alături de magie s-au adăugat dragostea și grija pentru copii, fapt pentru care pot spune astăzi că îmi iubesc profesia.

Având în vedere că întotdeauna mi-am dorit să fiu alături de oameni, să am ocazia să îi ajut, și mai ales să fiu aproape de copii, pentru a-i sprijini, alegerea facultăţii nu a fost un proces dificil. Am fost fermă în decizia de a deveni un viitor cadru didactic ce va avea menirea de a-și dedica priceperea și fiecare moment pentru ca generaţiile ce-i vor trece „prin mâini” să devină din oamenii mici de astăzi, oamenii mari de mâine. În anul 2017 pășeam spre această nouă etapă – temătoare pentru necunoscut, însă plină de speranţa că voi reuși. Și așa a fost! Singurul gând pe care l-am avut în minte la începerea facultăţii a fost acela de a reuși să devin o studentă eminentă, să pun pasiune în ceea ce fac pentru a reuși să acumulez cât mai multe cunoștinţe și experienţe, astfel încât acestea să mă ajute în calitate de viitor profesor, la catedră, în faţa copiilor. Nu am rămas dezamăgită nicio clipă de ceea ce am ales, iar așteptările mele s-au confirmat, mai ales în momentele în care toţi profesorii și mentorii ce au reușit admirabil să ne ghideze pașii în această „călătorie” au fost alături de noi, ascultându-ne opiniile și ajutându-ne constant să devenim o variantă mai bună a noastră.

Facultatea a reprezentat, într-adevăr, pentru mine, pe lângă amalgamul de emoţii, un amestec echilibrat între profesori extraordinari, de la care am învăţat că REŢETA SUCCESULUI vine în primul rând din SUFLET, colegi foarte ambiţioși, dar și cooperativi, proiecte diverse și oportunităţi deosebite, atât pentru dezvoltarea profesională, dar și pentru cea personală. Perioada studenţiei m-a învăţat să am o perspectivă mai largă asupra lumii, să privesc din unghiuri diferite situaţiile, să întrezăresc soluţii chiar și pentru situaţiile care par a fi imposibile uneori.

Timpul a trecut și iată-mă ajunsă pentru prima dată în faţa copiilor. A fost un sentiment unic să știu că din studenta care își asculta cuminte, din bancă, profesorii, cu atâta interes, acum mă aflam în postura celui care ţine cheile cunoașterii în mâinile sale, cel care își pune o parte din sufletul său în slujba celor pe care și-i dorește educaţi. Acum, după trecerea anilor, îmi dau seama că dragostea pentru profesia aleasă se reflectă întotdeauna în relaţia cu elevii mei – în zâmbetele lor, în bucuria acceptării provocărilor zilnice, precum și în momentele în care sunt cuprinși de entuziasm și încântare pentru că vor învăţa lucruri noi. Toate acestea mă motivează și îmi demonstrează că mă aflu pe drumul cel bun.

Pot spune fără echivoc faptul că o altă meserie nu mi-ar putea aduce atât de multă fericire și împlinire. Îmi place să fiu înconjurată de ochi curioși, minţi agere, spirite creative pe care să le îndemn să se dezvolte armonios. Îmi este drag să fiu la catedră pentru elevi, pentru energia lor, pentru felul în care știu să se bucure unii cu ceilalţi, dar și pentru părinţii care depun efort în a-i susţine și care apreciază fiecare dintre activităţile propuse.

Întreaga mea recunoștinţă se îndreaptă către toţi profesorii care au contribuit la formarea mea în cadrul Facultăţii de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei, către toţi aceia care au reușit să mă facă să visez, să fiu curajoasă, să îmi caut menirea și să conștientizez cât de important este drumul pe care l-am ales. În speranţa că experienţa mea va fi de folos, doresc să transmit un gând actualilor și viitorilor studenţi. Poate nu veţi fi profesorii perfecţi, dar cu siguranţă veţi reuși să oferiţi întotdeauna ce este mai bun și să transmiteţi celor din jurul vostru valori care să șlefuiască destine!