Portret de absolvent

Rolul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei în
formarea şi dezvoltarea personală şi profesională.

Prof. pt. învăţământ preşcolar Sorina-Iuliana Știr

  • Facultatea absolvită:
    • UAIC, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar , promoția 2014
Viața mea de studentă la UAIC a fost una extraordinară!

Viaţa mea de studentă la UAIC a fost una extraordinară! Am spus această frază tuturor celor care m-au întrebat cum a fost experienţa mea la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Totodată, Facultatea de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei m-a ajutat să-mi îndeplinesc cel mai mare vis – acela de a fi „doamna educatoare”. În anii terminali ai liceului eram sigură că doresc să devin studentă la Cuza și că vreau să trăiesc fiecare moment la intensitate maximă. Exact așa a și fost. Încă din ziua admiterii, o zi în care am avut emoţii cum nu mai avusesem până atunci, a început un nou capitol din viaţa mea. Eram convinsă că va fi unul memorabil. În acea zi mi-am cunoscut majoritatea colegelor dar și pe doamna profesor Eugenia Pașca. Am intrat tremurând în amfiteatru, cu un dosar galben în mâini, așteptându-mi liniștită rândul. După admitere, puteam să mă numesc deja studentă la Facultatea de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei! Eram așa de mândră încât nici măcar gândul că voi pleca pentru prima dată de acasă nu-mi putea umbri bucuria.

Au urmat trei ani frumoși pe care mi-i aduc aminte cu drag. Ani în care am pus bazele profesiei pe care o practic, în care am legat prietenii și ani în care am trăit cele mai mari emoţii. Fiecare curs și seminar au fost un prilej de a învăţa ceva nou și de a ne îmbunătăţi cunoștinţele despre acest frumos domeniu, al educaţiei.

Fiecare dintre profesorii care mi-au fost alături a sădit în mintea mea o bucăţică din cunoașterea de care mă bucur astăzi, și pe care o valorific în calitate profesor pentru învăţământul preșcolar. Tot ceea ce sunt și tot ceea ce știu le datorez domniilor lor. Devotamentul de care au dat dovadă m-a determinat să fiu la fel de responsabilă și bine informată mereu, așa cum am văzut la fiecare curs, seminar sau oră de practică. Pe lângă cunoștinţele teoretice pe care mi le-am însușit cum am știut eu mai bine, pentru a le aplica în mod corespunzător în faţa copiilor, am primit și nenumărate sfaturi preţioase care îmi sunt de folos și pe care mi le amintesc mereu. De la vestimentaţia adecvată pentru un profesor pentru învăţământul preșcolar, la tonul pe care trebuie să îl folosim în instruirea copiilor și până la modul de abordare a celor mici, toate aceste aspecte le-am învăţat în anii de facultate.

A fi student la Facultatea de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei mi-a oferit oportunitatea de a cunoaște oameni de seamă pentru învăţământul românesc. Acum am în bibliotecă lucrări semnate de profesorii mei și mă mândresc cu faptul că i-am cunoscut personal, că am avut oportunitatea de a mă forma profesional sub îndrumarea dumnealor, precum și pentru că am avut ocazia de a mă bucura de toate experienţele didactice pe care, cu profesionalism, mi le-au dăruit!