Portret de absolvent

Destinul este o sumă de probabilităţi cu care putem jongla mai mult sau mai puţin, dar este interesant de analizat traseele şi momentele sau evenimentele cheie care se constituie în determinanţi ai prezentului.

O privire aruncată peste umăr cu 20, 25 de ani în urmă îmi dă posibilitatea să regăsesc şi să regândesc începuturile carierei mele profesionale.

Pregătirea liceală şi postliceală tehnică deşi interesante şi atractive pentru mine în perioada respectivă, au alimentat latura mea „reală” dar au avut şi rolul de a genera conştientizarea nevoii mai puternice de dezvoltare pe parte „umanistă”, latură cu o pregnanţă specială în cadrul familiei.

Şi apoi, cum să nu vrei să înveţi într-o universitate unde au mai învăţat şi Petru Poni, Alexandru Philippide, Nicolae Iorga, Alexandru D. Xenopol, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Marin Sorescu sau la care au predat Dimitrie Gusti, Titu Maiorescu, Ştefan Bârsănescu, Petre Andrei, Mihai Ralea?

Perioada studenţiei 1995-2000 s-a suprapus cu schimbări importante. Universitatea şi facultăţile sale erau în plină restructurare după lunga perioadă comunistă. În 1997 se realizează înfiinţarea noii Facultăţi de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei prin desprinderea, necesară de altfel, de Facultatea de Filosofie şi mutarea din clădirea principală a universităţii, Corpul A, în clădirile care reprezintă şi astăzi Corpul D al universităţii. O conturare a identităţii instituţionale care s-a reflectat pozitiv în formarea identităţii profesionale a viitorilor absolvenţi. În perioada anului 1997 studenţii universităţii au început să aibă acces la calculatoare cu sistemul de operare Windows şi toate facilităţile oferite de acesta. Dezvoltarea tehnologică a influenţat şi activitatea didactică tot mai mult începând din acel moment atât la nivel universitar cât şi preuniversitar. În această perioadă facultăţile universităţii au demarat un program de studii aprofundate neexistând încă posibilitatea de organizare a studiilor de master.

Am avut şansa să am ca profesori pe Andrei Cosmovici, Adrian Neculau, Tiberiu Rudică şi George Văideanu discipoli ai marilor profesori Mihai Ralea, Vasile Pavelcu şi Ştefan Bârsănescu. Însă şi asitenţii acelei perioade, amintesc pe Ovidiu Lungu acum cercetând lumea de peste şapte fuse orare în Canada şi Ştefan Boncu, actualmente decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei au avut un rol important în înclinaţia mea spre cercetare, necesară şi în activitatea profesională ulterioară. Practica din facultate a fost un ghid bun care a avut rolul său în succesul ca profesor pe diverse posturi, profesor la nivel postliceal, profesor educator, profesor psihopedagogie specială, profesor psihopedagog, psiholog, activitate desfăşurată în România dar şi în Statele Unite ale Americii.

Experienţa acumulată încă din universitate şi apoi la locul de muncă au creat premisele pentru a ocupa actualmente postul de director adjunct putând astfel să ajut într-o manieră diferită, multidimensională, elevii comparativ cu postura de profesor sau de terapeut.

În urma unei colaborări relativ recente cu universitatea am avut ocazia să constat cu plăcere că exceptând locaţia, resursa umană, materială şi metodică s-a modificat mult comparativ cu cea de la jumătatea anilor 90, fiind în concordanţă cu noile provocări, oferind astfel studenţilor acel impuls atât de necesar pentru reuşita profesională ulterioară.