Portret de absolvent

„Ce-i al tău, e pus deoparte!” – aceasta este concluzia la care am ajuns pe parcursul celor cinci ani de studenţie petrecuţi în cadrul Facultăţii de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei și a celor două examene de titularizare pe care le-am susţinut până a ajunge titulară în sistemul de învăţământ de stat.

Ca orice proaspăt absolvent de liceu, îmi doream să continui studiile, însă bineînţeles că habar nu aveam în ce direcţie să mă îndrept. Cumva, în adâncul sufletului meu știam unde ar trebui să fiu și ce mi-ar plăcea să fac, însă din cauza anumitor factori, nu m-am înscris din prima la facultatea dorită, ci am ales alta, pentru că pe moment am crezut că mi s-ar potrivi mai bine. Această decizie s-a dovedit ulterior a fi una nepotrivită, nu m-am regăsit absolut deloc în ceea ce am ales să fac. Eram dezamăgită de alegerea pe care o făcusem și din nou am ajuns în punctul din care am plecat: „Încotro mă îndrept?”. După o bună vreme de gândire în care am așteptat să văd dacă îmi schimb părerea, am ajuns la decizia de a renunţa la ce am ales iniţial și am ales ceea ce m-a îndrumat inima de la început. Cu toate că „am pierdut un an”, după cum mi s-a spus de multe ori, am învăţat din această experienţă că e în regulă să renunţi dacă simţi că acolo nu este locul tău și să pornești pe drumul pe care simţi că trebuie să mergi. Dacă simţi că asta trebuie să faci și acolo este locul tău, vei vedea că toate se vor așeza și vor merge în favoarea ta. Cred că majoritatea studenţilor care sunt la început de drum au nevoie să audă acest lucru de la cei care au trecut deja prin experienţa anilor de facultate. Prin urmare, le recomand cu inima deschisă să aleagă după cum îi ghidează vocea inimii lor, nu vocea celor din jur.

În cazul meu, vocea inimii m-a îndrumat către specializarea Pedagogia Învăţământului Primar și Preșcolar, scopul final fiind să ajung profesor pentru învăţământul preșcolar. Mereu am avut o afinitate pentru copiii de vârste mici, iar prin intermediul orelor de practică pedagogică am înţeles exact că acolo trebuie să fiu. Așadar, în vara anului 2018 mi-am pregătit frumos dosarul și m-am prezentat la înscriere, am dat proba de aptitudini (pentru care am avut mari emoţii, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi o probă plăcută la care trebuie să mergi cu voie bună și relaxat – recomandare pentru viitorii studenţi la PIPP), iar din toamna aceluiași an a început povestea studenţiei mele (o poveste frumoasă cu multe întâmplări din care am învăţat multe lecţii atât în plan profesional, cât și în plan personal) care a durat până în vara anului 2023, când am finalizat programul de master Educaţie Timpurie.

Pentru mine, facultatea a fost o perioadă care m-a făcut să trec printr-o multitudine de stări și emoţii, am cunoscut oameni noi din domeniul educaţional, dar nu numai, am avut multiple oportunităţi de a participa la diverse proiecte care au contribuit major la formarea mea profesională. Această perioadă m-a învăţat să am o perspectivă mai amplă asupra lumii, dar mai ales a reușit să mă facă să învăţ că orice problemă are rezolvare. De altfel, pe lângă faptul că m-a format și mi-a pus bazele cunoștinţelor pentru domeniul în care activez, a contribuit enorm și la dezvoltarea mea personală. Încă de când eram elevă am fost sârguincioasă și am încercat să pun suflet în tot ceea ce fac, să dau tot ceea ce am mai bun pentru a avea rezultatele dorite. La fel mi-am dorit să fiu și în calitate de studentă, însă mereu am avut o doză de timiditate și lipsa de încredere în mine, ceea ce uneori mă punea în dezavantaj. Spre norocul meu, am avut șansa să întâlnesc oameni deosebiţi, calzi și frumoși la suflet în acești ani, atât colegi, cât și profesori care au reușit să mă facă să am încredere în mine și să dau tot ceea ce am mai bun pentru a reuși să-mi îndeplinesc scopul.

Anii de facultate au trecut, iar în cele din urmă mi-am atins scopul pentru care m-am înscris la această facultate, acela de a ajunge profesor pentru învăţământul preșcolar. Am susţinut examenul de titularizare și am reușit să prind un post de suplinitor în mediul rural. Iniţial am fost dezamăgită că nu am reușit să prind un post titularizabil, dar după cum am spus la început „Ce-i al tău, e pus deoparte!” Am avut șansa de a ajunge într-o școală cu oameni minunaţi, cu un mediu primitor din care nu mi-aș fi dorit să plec. Dorinţă ce mi-a fost îndeplinită. Încă din primul an de activitate am dat dovadă de seriozitate și implicare în ceea ce privește activitatea didactică, relaţia cu copiii și părinţii, m-am înscris din primul an la definitivat și l-am promovat, iar în anul următor am dat titularizarea și am devenit titulara în școala în care am activat de la începutul carierei. Un alt mesaj pentru studenţi și viitoarele cadre didactice este să nu își piardă speranţa pentru că ce este a lor, este pus deoparte.

Primul moment în care am pășit în faţa copiilor în calitate de „doamna educatoare” a fost magic, plin de emoţii de nedescris și puţină teamă de necunoscut. Am aflat că nu doar ei învaţă de la mine, ci și eu de la ei. Avem atât de multe de învăţat de la copii! Am învăţat să ne bucurăm unii de reușitele altora. Orice reușită pentru ei este o bucurie pentru mine. De fapt, cred că cea mai mare bucurie și împlinire a unui profesor este atunci când un copil pe care îl instruiește reușește. Dacă simţi asta, înseamnă că ești în locul potrivit. Odată cu trecerea timpului mi se confirmă faptul că nu m-aș vedea făcând altceva. Iubesc să mi se spună „doamna” de 100 de ori pe zi, să fiu înconjurată de chipuri zâmbitoare și suflete sincere, dornice mereu de joacă, cărora să le ofer aceeași încredere în ei pe care mi-au oferit-o profesorii mei pe parcursul formării mele.

Sunt conștientă că toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi avut un pic de curaj la început, dacă nu aș fi fost o persoană muncitoare și perseverentă, dar mai ales dacă nu aș fi avut parte de profesori extraordinari, dedicaţi și bine pregătiţi. Le mulţumesc tuturor profesorilor din cadrul Facultăţii de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei care au contribuit la formarea mea profesională și personală, au reușit să mă motiveze și să mă facă să am încredere în mine pentru a ajunge unde mi-am propus. Îmi voi aduce aminte cu drag de ei și le voi rămâne mereu recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-au oferit.

În ideea că aceste rânduri vor fi citite de actuali sau viitor studenţi, doresc să le transmit câteva gânduri de încurajare. Cereţi mereu ajutor când aveţi nevoie, întrebaţi dacă nu știţi, pentru că mereu va fi cineva dispus să vă ajute. Nu vă fie teamă să riscaţi! Chiar dacă uneori vi se va părea greu, nu renunţaţi la ceea ce vă place să faceţi. A fi profesor, în special la vârstele mici, este ceva ce pot face doar anumiţi oameni. Așadar, dacă vă aflaţi sau vă veţi afla la această facultate, înseamnă că vă aflaţi printre acei oameni speciali care vor da tot ceea ce au mai bun pentru a reuși din toate punctele de vedere.