Portret de absolvent

Rolul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei în
formarea şi dezvoltarea personală şi profesională.

Daniela Laic

  • Director, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui
  • Facultatea absolvită:
    • UAIC, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea: Pedagogie , promoția 1995
  • Masterul absolvit:
    • UAIC, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea: Politici şi management în educaţie, promoția 2003
    • Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași, Specializarea: Managementul instituţiilor publice, promoția 2009
    • Universității ”Danubius” din Galați, Specializarea: Managementul Securităţii în Relaţiile Internaţionale, promoția 2012
Prima generaţie, mult aşteptată, de după Revoluţie.

Am călcat pragul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi în anul 1990,  tânăr bobocel absolvent al Şcolii Normale ”Vasile Lupu” din Iaşi, fiind prima generaţie, mult aşteptată, de după Revoluţie. A fost momentul în care am decis să-mi continui traseul educaţional în specializarea Pedagogie fiind, totodată, perioada în care mi-am format reperele profesionale pe care aveam să le urmez mai târziu şi în care am sedimentat conştiincios cunoştinţele pedagogice de la fiecare materie în parte.

M-am numărat printre norocoşii studenţi care au primit învăţăminte de la personalităţi de marcă ale pedagogiei româneşti (George Văideanu, Adrian Neculau, Tiberiu Rudică), dar şi de la prestigioşi profesori, precum: Carmen Creţu, Constantin Cucoş, Theodor Cozma, Laurenţiu Şoitu.

Dedicarea şi experienţa cadrelor didactice, calitatea informaţiilor şi a noţiunilor împărtăşite de către aceştia, condiţiile create de facultate pentru a pune în practică toate cunoştinţele teoretice asimilate în timpul cursurilor şi seminariilor au constituit mediul perfect pentru a mă putea forma şi pentru a putea reuşi în cariera de dascăl.

Pentru mine, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi (specializarea Pedagogie) a reprezentat un cumul de oportunităţi în cariera profesională: învăţător, profesor psihopedagog, profesor consilier şcolar, inspector şcolar, manager instituţional, mentor, formator.

Aici am învăţat cum să îmi valorific mintea, cum să mă cunosc pe mine însămi şi să-i înţeleg pe ceilalţi, cum pot să devin valoroasă prin educaţie şi cum pot adăuga valoare celor din jur.

Facultatea m-a pregătit nu numai pentru cariera de dascăl, dar mi-a oferit şi posibilitatea de a cunoaşte profesionişti, de a lega prietenii şi relaţii de muncă pe care le preţuiesc şi astăzi.

Ceea ce  eu sunt astăzi datorez în parte şi profesorilor  ce m-au iniţiat în tainele pedagogiei şi printre care am găsit exemple demne de urmat, oameni valoroşi la al căror profesionalism, dăruire şi calitate umană mă voi raporta mereu.

Zâmbet, freamăt, necunoaştere, dorinţă, joacă, dar şi devenire… Toate acestea se adună acum în departele pe care l-am locuit cândva, şi anume, Timpul Studenţiei la ”Cuza”!