Portret de absolvent

Rolul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei în
formarea şi dezvoltarea personală şi profesională.

Claudia-Mihaela Vârnacea

  • Profesor de psihopedagogie specială, Liceul Tehnologic Special ,,Vasile Pavelcu” Iași
  • Facultatea absolvită:
    • UAIC, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Specializarea: Pedagogie , promoția 2021
”Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.” (Confucius)

Din interiorul sălilor de examen pline de emoţii, facultatea se simte nesfârșită… însă, viaţa merge mai departe, cu amintiri frumoase, profesorul de azi privește înapoi la anii de studenţie. Se spune că în viaţă nimic nu este întâmplător, ceea ce pot spune și eu despre Facultatea de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei. După absolvirea celor 3 ani de licenţă, cu momente de neuitat și provocări zilnice, consider că nu eu am ales-o, ci ea m-a ales pe mine.

Am terminat cursurile Facultăţii de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2021. Astfel, am avut oportunitatea de a avea ca dascăli nume semnificative din domeniul educaţiei: domnul profesor Constantin Cucoș, doamnele profesor Mariana Momanu, Carmen Creţu, Simona Butnaru, Nicoleta Popa, dar și mulţi alţii ce au pus bazele pedagogiei românești. Domnul profesor Alois Gherguţ este, fără îndoială, cel care mi-a insuflat prin disciplinele în cadrul cărora am lucrat împreună, prin dedicare și profesionalism, dorinţa de a naviga în domeniul educaţiei speciale. Consider că, fiecare curs și seminar din cadrul formării mele iniţiale, din facultate, a pus câte o cărămidă la zidul parcursului meu profesional.

Profesorii mei sunt cei care m-au îndrumat în a descoperi că pedagogia și educaţia, în sine, nu sunt despre citate perfecte din scriitori celebri, ce trebuie memorate, ci că ne învaţă, mai degrabă, să extragem învăţăminte chiar și din eșec și să ne construim propriile experienţe și moduri de a ne raporta la lume, să ne găsim propriul drum. Este vorba, cu precădere, despre procesul de căutare și identificare a ceea ce te pasionează, precum și despre curajul de a începe să-ţi trasezi propriul drumul pornind de la aceasta. Pe parcursul celor 6 semestre din cadrul studiilor de licenţă am înţeles că învăţarea merge dincolo de sala de curs, iar o notă mai mică nu determină rezultatul final .. Forţa cu care perseverezi mereu în a deveni cea mai bună versiune a ta este cea care face diferenţa!

Facultatea de Psihologie și Știinţe ale Educaţiei mi-a pecetluit drumul și pentru următoarea provocare a vieţii: profesia de cadru didactic. Cu fiecare clipă petrecută alături de copii realizezi că a fi profesor reprezintă un proces continuu de învăţare, iar doza zilnică de entuziasm o primești întocmai din partea celor pe care îi formezi, a elevilor ce trezesc în tine dorinţa de a avea un scop măreţ: acela de a schimba lumea… câte puţin, în fiecare zi, pentru binele lor și al întregii societăţi. Îndemn viitori studenţi să îndrăznească să descopere tainele acestei facultăţi, a specializării de pedagog, și îi asigur că dacă își doresc cu adevărat vor reuși!

Dragă Facultate, mulţumesc pentru amintiri și pentru cele mai semnificative experienţe de învăţare, care mi-au dezvăluit o lume fascinantă, aceea a educaţiei de calitate!